Angelica

Cum se poate recunoaÅŸte angelica?

Angelica este o plantă ierboasă bianuală, înaltă, din familia umbeliformelor (Umbelliferae). înălţimea sa adesea depăşeşte 2 m, în unele cazuri ajungând până la 3 m.
Tulpina plantei este dreaptă, goală, tubulară, în partea superioară de culoare roşiatică. Frunzele sunt netede, striate, cu teacă în partea inferioară, zimţate, ovoide.
Florile plantei sunt globuloase, formate din 20-40 fire mici, de culoare alb-verzuie, grupate în umbele. La baza umbelelor se găsesc mici frunze sub formă de guler. Planta înfloreşte în perioada mai-iunie, în august se coace.

Unde să găseşte angelica?

Planta este originară din zonele cu climă temperată, la marginea râurilor, pe câmpurile din Europa de Nord şi Asia de Nord. Planta trăieşte şi pe păşunile umede din munţii înalţi şi de înălţime medie din Europa  Centrală, însă nu preferă câmpiile şi malul mării. La noi în principal se cultivă.

DOMENIUL DE APLICARE
□ tulburări digestive
â–¡ spasme gastrice ÅŸi intestinale
â–¡ balonare
□ tulburări de eliminare a urinei
â–¡ tuse

Efectul angelicăi

Angelica conţine substanţe care stimulează digestia şi au efect calmant. Se utilizează în cazul spasmelor gastrice, intestinale şi în cazde balonare. Planta stimulează fluxul biliar, are efect diuretic şi antitusiv.

Administraţi cu atenţie

La persoanele sensibile poate cauza fotosensibilitate, modificări cutanate în caz de expunere la soare. Persoanele cu fotosensibilitate pot utiliza planta numai la recomandarea medicului. Administraţi cu atenţie, deoarece în caz de supradozare pot apărea simptome specifice intoxicării!
La recoltarea plantei trebuie acordată o atenţie deosebită identificării exacte a acesteia, deoarece se aseamănă mult cu cucuta de apă otrăvitoare, ceea ce ingreuiază recunoaşterea ei.

Pe scurt
□ Alte denumiri: aglică, anghelică, angelina, antonică, buciniş.
□ Locul unde se găseşte: la marginea râurilor, câmpurile din Europa de Nord şi Asia de Nord, păşunile umede din munţii înalţi şi de înălţime medie din Europa Centrală.
□ Descriere scurtă: planta umbeliformă, care poate atinge şi înălţimea de 3m. Tulpina este dreaptă, tubulară, frunzele sunt goale, striate, florile globuloase, formate din 20-40 fire mici de culoare alb-verzuie, grupate în umbele.
□ Părţile utilizate: rădăcina, frunzele, fructele.
□ Efecte adverse: reacţii alergice cutanate, în caz de supradozare - simptome de intoxicaţie.

Care părţi se utilizează?

In medicină se utilizează rădăcinile, frunzele şi fructele plantei. Rădăcinile şi anexele acestora sunt utilizate împreună.
Rădăcinile sunt scoase în toamna primului an sau în primăvara celui de al doilea an, se curăţă, se taie în doua pe toată lungimea lor, apoi se lasă la uscat.
Din părţile uscate ale plantei se prepară ceai sau tinctură, se obţine ulei volatil.

Substanţele active

Cele mai importante substanţe active ale plantei sunt uleiul de eter, taninul şi substanţele amare.
în afara celor de mai sus o componentă deosebită este acidul de angelică. Planta mai conţine acizi organici, zahăr, răşină, ceară, pectină, amidon şi furocumarină. Furocumarina are efect de fotosensibilizare: la persoanele sensibile produce fotosensibilitate şi fenomene cutanate în caz de expunere la soare.

Ceai de angelică
La prepararea ceaiului de angelică, se pune 2 linguriţe de plantă uscată în 250 ml de apă rece şi se fierbe cea. 2 minute. Se lasă încă 2 minute, apoi se strecoară. Se bea încet, câte puţin. Zilnic se consumă max. 2-3 căni de ceai!