Top

Autismul

17 Martie 2008

ist1_3829646_needing_comfort_series.jpgCopil autist în familie

Autismul este o boală psihică în cazul căreia copilul sau adultul afectat se închide în sine, nu comunică cu mediul. Trăieşte într-o lume proprie, este incapabil să comunice cu cei din jurul său. Introvertirea, viaţa particulară a autistului reprezintă o sarcină dificilă pentru familie. Părinţii copiilor autişti necesită ajutor de specialitate.
Psihologii care sunt familiarizaţi cu boala organizează nişte şedinţe speciale părinţilor, unde îi consiliază cum să se ocupe eficient de copii lor, cum să uşureze viaţa copilului şi chiar şi viaţa lor proprie.

Rutina obişnuită
Părinţii, fraţii, îngrijitorii şi profesorii copilului autist se află în faţa unei sarcini dificile. Viaţa pacientului se desfăşoară monoton, numai în baza unor metode deja deprinse. Preocupările zilnice -începând cu îngrijirea corpului, îmbrăcarea, mâncarea până la culcatul de seară -se petrec întotdeauna la aceleaşi ore, în baza aceloraşi ritualuri. Dacă evenimentele nu se petrec la momentul obişnuit, în ordinea cunoscută, autistul - nu numai copilul, ci şi adultul - reacţionează nervos, înfricoşat sau panicat. Schimbările, de exemplu un nou îngrijitor sau mutarea într-o altă încăpere, adesea cauzează crize de furie.

Toleranţă şi răbdare

Este clar că un asemenea program zilnic riguros nu asigură un spaţiu prea larg de mişcare pentru o viaţă normală de familie. Autistul de cele mai multe ori nici nu reacţionează la o apropiere prietenoasă, ceea ce este dureros pentru părinţi. Convieţuirea necesită foarte multă răbdare şi toleranţă din partea acestora. în ciuda greutăţilor, numai răbdarea şi dragostea noastră pot apropia bolnavul de lumea exterioară, numai prin ele putem obţine rezultate, mai precis spus - mici rezultate.

Uneori există şanse de vindecare
In anumite cazuri, autismul se poate vindeca. Tratamentul este deosebit de greu şi poate dura ani întregi. Uneori trebuie avută în vedere şi posibilitatea regresului. Părinţii au nevoie de răbdare şi perseverenţă, deoarece ei sunt principalii îngrijitori, întreţinători ai copiilor.

Cum poate fi recunoscut autismul?

Nici pentru medic nu este uşor să determine precis despre un copilaş dacă este sau nu autist, deoarece anumite simptome se pot întâlni şi la copiii sănătoşi în anumite perioade ale dezvoltării. Din acest motiv diagnosticul exact se va stabili adesea ulterior. Dacă însă părinţii constată, în acelaşi timp, la copil mai multe simptome, acestea pot indica prezenţa autismului. Unul dintre semnele de atenţionare este faptul, dacă percepţia copilului nu este corespunzătoare.

Teama de nou

Copilul nu reacţionează dacă cineva i se adresează, dacă cineva îi vorbeşte. Se poate întâmpla să nu simtă durere. Un eventual simptom al autismului este dezvoltarea târzie a vorbirii, dar se poate întâmpla ca copilul să nu înveţe niciodată să vorbească. Se teme de orice este nou şi necunoscut, repetă monoton cuvinte sau activităţi.

Cine trebuie să recunoască autismul?

Dacă un părinte are şi cea mai mică suspiciune în legătură cu comportamentul neobişnuit al copilului său, eventual copilul este prea introvertit, nu reacţionează la stimuli externi, trebuie să se adreseze obligatoriu psihiatrului pentru copii. Există specialişti care se ocupă exclusiv de copiii autişti. Bineînţeles şi pediatrul ne poate îndruma cui să ne adresăm. în cele mai multe spitale şi clinici de copii funcţionează secţii de psihiatrie infantilă, unde se acordă tratamente ambulatorii.

Comunitatea părinţiiior cu copii autişti
Printre bolile psihiatrice de la vârstă fragedă autismul nu este din păcate un fenomen rar. Cu siguranţă şi în trecut au trăit printre noi autişti, însă delimitarea exactă a bolii faţă de alte boli psihice nu are un trecut prea îndepărtat. Familiile care cresc copii autişti frecvent sunt expuse pericolului de a se izola, nu se duc cu plăcere altundeva împreună cu copilul bolnav.
Merită învinse aceste sentimente greşite, deoarece copilul autist -chiar dacă nu stabileşte legături cu alţii - dacă se simte în siguranţă, poate fi scos în societate. Şi în România funcţionează mai multe cluburi unde părinţii pot merge regulat împreună cu copiii lor, îşi pot da reciproc sfaturi, pot face schimb de experienţe, se pot încuraja reciproc.

Bottom