Balenele

Balenele sunt printre cele mai mari animale de pe pământ, una dintre ele balena albastră fiind chiar cel mai mare animal al tuturor vremurilor. Sunt animale blânde, inteligente; se hrănesc cu microorganismele din ocean: planctonul
Cetaceele sunt mamifere marine, animale cu sânge cald; cândva, strămoşii lor au trăit pe uscat. Se împart în două mari grupe: cetaceele cu dinţi (aici aparţin de exemplu delfinii), respectiv cetaceele cu fanoane (balenele). In acelaşi fel ca şi mamiferele terestre, cetaceele respiră cu plămâni, îşi alăptează puii, dar prin dezvoltarea unor strategii aparte s-au adaptat foarte bine mediului acvatic.

Adaptarea are consecinţe considerabile, Balenele au devenit uriaşe: cea mai mare dintre ele, balena albastră, are în medie 26 de metri şi o greutate corporală de 150 de tone. Dimensiunile uriaşe s-au dezvoltat datorită faptului că temperatura apei este mult mai scăzută decat cea a corpului balenelor, astfel incat - asemenea altor animale acvatice - ar pierde foarte multă căldură şi ar ajunge repede la hipotermie.
Dar cu cât corpul este mai mare, cu atât suprafaţa raportată la greutatea corporală este mai mică. Ca urmare, animalele mari cedează relativ mai puţină căldură în apă, decât cele de talie mica. Pentru a inlatura riscurile traiului în apele reci, balenele au dobândit nişte dimensiuni uriaşe în cursul evoluţiei. întreaga lor conformaţie serveşte la economisirea energiei. Stratul adipos cu care sunt înzestrate ajută la păstrarea temperaturii corporale constante la 36-37°C. în cazul balenei de Groenlanda, acest strat adipos poate avea până la 50 cm grosime. Grăsimea nu este însă fixată de musculatura de dedesubt, ci are o mobilitate considerabilă, alunecând practic peste stratul muscular. Corpul imens al balenelor avansează mai uşor în apă, deoarece corpul imens nu produce vârtejuri, economisind foarte multă energie. Grăsimi se stochează şi în ficat iar în oase se depune o cantitate mare de ulei.

Hrănire

In ciuda dimensiunilor uriaşe, balenele nu  consumă foarte multă hrană. Datorită conformaţiei corporale menite să economisească energia, ele nu au nevoie să mănânce cantităţi prea mari. Se hrănesc cu mici organisme animale şi vegetale - planctoni. Este cea mai bogată sursă de hrană pentru mamiferele marine. Planctonii fiind microscopici, nu pot însă satisface în totalitate necesarul de hrană al balenei.

Fanoanele

Pentru a se putea sătura cu plancton, balenele au fost înzestrate în cursul evoluţiei cu nişte formaţiuni numite fanoane. Acestea la rândul lor se termină prin nişte prelungiri în formă de perie, funcţionând ca o sită. Din tonele de apă intoduse în gură, ele reţin doar planctonul. Fanoanele au la origine cutele planşeu-lui bucal, nu dinţii.
Diferitele specii de balene ÅŸi-au dezvoltat propriile fanoane în aÅŸa fel, încât acestea să reÅ£ină diferite componente ale planctonului, în acest fel împărÅ£ind între ele resursele de hrană. Cetaceele care au fanoane lungi ÅŸi subÅ£iri, ca de exemplu balena albastră, reÅ£in din  apa microcrustaceele. Balenele care se hranesc mai mult de la suprafaÅ£a apei, au nevoie de fanoane mai mari. în această categorie   intră balena de Groenlanda ÅŸi balena de Vizcaya. Balena albastră, balena nordică cu înotătoare sau balena nordică iau câte o gură imensă de apă “atacând” din jos sau din lateral milioanele de microorganisme.
Capul balenei trebuie să fie foarte mare şi puternic pentru a putea rezista la greutatea fanoanelor şi la volumul imens de apă care este filtrata. Lungimea capului balenei de Vizcaya (balena de culoare deschisă) reprezintă 40% din lungimea corporală totală, iar vertebrele cervicale sunt sudate între ele, pentru a putea menţine greutatea corpului.
Toate speciile de balene duc o viaţă migratoare. Parcurg cu regularitate, drumurile între apele polare, reci şi bogate în hrană şi apele tropicale, potrivite pentru creşterea puilor.

Balenele nasc o dată la 2-3 ani. în timpul naÅŸterii, femela mamă este înconjurată de câteva “moaÅŸe” care vor ajuta noul născut să se menÅ£ină la suprafaţă pentru a respira. Puiul va suge lapte matern ÅŸi are un spor de creÅŸtere foarte mare. în apele tropicale balenele adulte nu au hrană suficientă. Ele vor răbda de foame până la sosirea verii, când stratul adipos termoizolator al puiului va fi suficient de gros pentru a putea supravieÅ£ui în apele reci în care se hrănesc.

Balena cu cocoaşă

Este o “cântăreaţă” ÅŸi acrobată înnăscută, chiar daca acest lucru e greu de crezut despre un animal lung de 14-17 metri ÅŸi cu o greutate de 65 de tone. “Cântecul” ei exprimă atât de sugestiv misterele adâncurilor, încât s-au făcut numeroase înregistrări de sunet.
Fiecare populaţie de balene cu cocoaşă are cantecul ei specific, care se modifică puţin în fiecare an. Nimeni nu ştie exact rostul cântece or. Se pare că masculii singuratici sunt cei care se fac auziţi cel mai des; este posibil ca aceste cântece să fie un mijloc de a-şi găsi perechea. Se presupune că fiecare cântec ar conţine un mesaj. Vocea balenelor este puternică, ele pot comunica de la distanţe de până la 185 km.

Balena de Vizcaya

Este una din speciile ameninţate cu dispariţia. Nu are înotătoare dorsală şi nici brazde guturale, are însă nişte proeminenţe pe cap şi în regiunea nărilor. în zilele noastre mai există aproximativ 2000 de exemplare. Trăiesc în apele puţin adânci, iar pentru împerechere migrează în apele ecuatoriale, mai calde.
Femelele îşi alăptează puii timp de un an, dar îi îngrijesc încă doi trei ani după aceea.

Balena cenuÅŸie

Balena cenuşie stă în aproprierea ţărmului. Vara migrează în regiunile arctice pentru a se hrăni. în aceste locuri, ca urmare a prelungirii zilelor lumină, microorganismele se înmulţesc, constituind o sursă de hrană extrem de bogată, în apele mici se hrănesc cu microcrustacee şi alte nevertebrate. Curmând prin sedimentul de pe fundul oceanului, împreună cu miile de organisme nevertebrate aspiră în gură o cantitate imensă de nămol, nisip şi pietriş.

Balena albastră

Corpul acesteia, la fel ca ÅŸi al celorlaltor “balene brăzdate” are o formă hidrodinamlcă, oricât de mare ar fi. începând de la bărbie ÅŸi întinzându-se posterior până în zona abdominală, se găseÅŸte un rând de brazde (cute). în momentul în care balena îşi umple gura cu apă, cutele se întind ÅŸi măresc capacitatea cavităţii bucale. TermlnaÅ£iunile fanoanelor sunt mai aspre ÅŸi reÅ£in aproape exclusiv microcrus-taceele. Acestea îi asigură în totalitate necesităţile de hrană, astfel încât în timpul migrărilor respectiv în perioada de reproducere în apele tropicale nici nu trebuie să se hrănească. Balena albastră poate trăi până la 80 de ani. în trecut a fost vânată excesiv, în prezent fiind o specie pe, cale de dispariÅ£ie.

Ajunge la maturitate la vârsta de 23 de ani, femelele nasc odată la 3 ani.
Dacă nu reuşim să protejăm microcrus-taceele - hrana principală a balenelor albastre - de efectele nocive ale poluării apelor din zona Antarctică, atunci populaţia de balenă albastră - chiar dacă nu sunt vânate — nu va mai avea numărul de exemplare din trecut.