Bastinasii Americii

Băştinaşii Americii de Nord au trăit cândva răspândiţi pe această zonă întinsă, în perfectă armonie cu natura. Apariţia coloniştilor europeni a pus capăt pentru totdeauna modului lor de viaţă tradiţional.

Prin filmele şi cărţile care povesteau despre Vestul Sălbatic, o parte din istoria indienilor din America de Nord a devenit legendă. Istoria băştinaşilor americani nu constă doar în poveştile despre cowboy şi indieni. Pieile roşii nu erau doar un singur popor, ci mai multe triburi, mai multe populaţii cu moduri de viaţă diferite. Ei au populat continentul american cu câteva mii de ani înainte de oamenii albi.
Oamenii au sosit pentru prima oară în jurul anului 35000 îen în America de Nord, probabil din zona Siberiei de astăzi, pe vremea când cele două continente erau legate de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale ÅŸi au format diferite triburi, sau altfel zis “naÅ£ii”.
Unii dintre ei trăiau din pescuit ÅŸi vânătoare, alÅ£ii au învăţat să cultive pământul. Adă-postutrile erau diferite de la un trib la altul, în funcÅ£ie ÅŸi de mediul în care trăiau. Corturile portabile erau ideale pentru tribul “picioarelor negre”, care ducea o viaţă nomadă ÅŸi trăia din vânătoare. Indienii “pueblo” se apărau de căldura arzătoare din deserturi construindu-ÅŸi case de chirpici.

Popoarele de băştinaÅŸi americani ÅŸi-au dezvoltat propria cultură, limbă ÅŸi identitate. Până când au pus piciorul în America primii europeni, existau deja peste 300 de “naÅ£ii” ÅŸi limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a întâlnit cu băştinaÅŸii americani, pe teritoriul Cubei de astăzi. Crezând că a ajuns în India de Est, i-a numit “los indios”, adică indieni. Denumirea s-a păstrat până în zilele noastre, desemnându-i pe toÅ£i băştinaÅŸii continentului american. Din Europa, spaniolii au fost primii care s-au stabilit aici ÅŸi s-au folosit de resursele noului continent. Ei au venit în calitate de cuceritori ÅŸi după ce au călătorit pe uscat prin America, au ajuns în 1513 în Florida. S-au stabilit în grupuri mai mici, luând sclavi din rândurile băştinaÅŸiilor, pentru a-ÅŸi cultiva pământurile. I-au obligat să renunÅ£e la propriile religii străvechi ÅŸi să treacă la creÅŸtinism.
Spaniolii s-au stabilit la început pe teritoriile de sud-est ale Americii de Nord, iar apoi au populat şi zona numită azi Texas. Sosirea lor a determinat schimbări uriaşe în viaţa multor popoare de indieni. înaintea de apariţia omului alb nu existau cai în America; odată cu sosirea lor, băştinaşii au început să cumpere animale de la europeni.

Triburile de indieni care trăiau la marginea preeriei situate în zona centrala a continentului, se ocupau de cultivarea pământului şi  vânătoarea de bizoni. La început alergau pe jos după pradă, dar de când au început să folosească caii, au devenit vânători mult mai eficienţi. Mai târziu aceste triburi s-au mutat pe zonele de câmpie, urmărind migrarea populaţiilor de bizoni.
La începutul secolului al XVII-lea coloniştii englezi şi olandezi au început să populeze coasta de est. Iniţial, spre deosebire de spanioli, şi-au cultivat singuri pământurile, nefiind deci periculoşi pentru indieni. Băştinaşii s-au bucurat de sosirea lor, şi chiar i-au ajutat, mai ales atunci când au reuşit să procure arme de foc, instrumente de oţel şi diverse mărfuri în urma unor schimburi comerciale.

Primele conflicte

Din cauza unor neînţelegeri, indienii şi albii au ajuns în curând la ciocniri violente. In 1636 coloniştii din Massachusetts au pus pe seama indienilor Pesoti uciderea a doi comercianţi, râzbunându-se prin masacrarea unui întreg sat de cinci sute de capete. în următoarele trei sute de ani, aceste fapte au fost tipice pentru coloniştii europeni; ei îi considerau pe indieni sălbatici şi păgâni.

In marea parte a secolului a XVIII-lea indienii şi-au păstrat independenţa faţă de europeni. Britanicii, francezii şi spaniolii s-au luptat între ei pentru a pune stăpânire pe continent şi multe triburi de indieni s-au alăturat unora sau altora. în Războiul de Independenta ei au luptat de ambele parti. In acest razboi americanii i-au invins pana la urma pe britanici, astfel luând naştere Statele Unite ale Americii. După război i-au pedepsit pe iroke-zii care s-au aliat cu britanicii, prin distrugerea a peste 40 de tabere ale acestora, puţinii supravieţuitori refugiindu-se în Canada.
în aceste războaie crunte din secolul al XVIII-lea torturile şi masacrele erau frecvente de ambele părţi. Unele triburi de indieni erau capabile de mari cruzimi; în acesta perioadă s-a răspândit unul dintre cele mai îngrozitoare obiceiuri ale indienilor, scalparea: tăierea pielii şi a părului de pe capul duşmanului învins. De extinderea acestui obicei au fost răspunzători şi europenii, deoarece îi plăteau după numărul de scalpuri pe indienii aliaţi, angajaţi ca vânători de capete. în secolul al XlX-lea atât printre indieni, cât şi printre albi a continuat această tradiţie sângeroasă.

După victoria revoluÅ£iei americane au continuat conflictele dintre băştinaÅŸii nord-americani ÅŸi europeni. în noua republică băştinaÅŸii au fost obligaÅ£i treptat să-ÅŸi vândă sau să renunÅ£e la oământurile lor si să emigreze sau sa se retraga in rezervatii. Principiul de baza al politicii guvernamentale a fost purificarea etnică. Nici măcar aÅŸa-zisele “naÅ£ii civilizate”, care au preluat obiceiurile oamenilor albi, nu au fost cruÅ£ate.
Până în 1830 triburile care trăiau la est de Mississippi au renunÅ£at să mai opună rezistenţă. Câmpia care se întindea la vest de râu era prea uscată ÅŸi în ceea ce priveÅŸte condiÅ£iile de mediu, prea aspră pentru ca albii să se stabilească acolo.Guvernul Statelor Unite a hotărât ca indienii să fie mutaÅ£i pe câmpiile de vest. Aceste teritorii, spuneau guvernanÅ£ii, “câtă vreme va creÅŸte iarba verde ÅŸi vor curge apele râurilor, vor fi ale indienilor”.

Drumul lacrimilor

Tribul indienilor Cherokee era unul din popoarele de băştinaÅŸi care au fost trimise pe preerie (Great Plains); cu toate că această hotărâre a fost atacată în 1838 în faÅ£a tribunalului, deportarea a avut loc. Plecarea lor a fost numită “drumul lacrimilor”, pentru că cel puÅ£in un sfert dintre ei au pierit de foame, epuizare ÅŸi boli.
Indienii însă nu au putut trăi în pace nici măcar pe câmpie. Când în 1849 s-a descoperit aur în California, mii de căutători de aur au trecut cu trenurile de marfă peste terenurile de vânătoare ale indienilor. Din clipa în care armata americană a fost trimisă pentru a-i proteja pe aceşti pionieri, ciocnirile nu au mai putut fi evitate.

Locuitorii câmpiei au rezistat mult timp la schimbările aduse de omul alb. Ca urmare a vieţii nomade şi a obiceiurilor de vânătoare, erau călăreţi şi ţintaşi extraordinari, se puteau organiza pentru luptele de gherilă şi erau greu de găsit pe teritoriile proprii. Până la urmă însă au fost nevoiţi să se retragă. Măcelărirea turmelor de bizoni a fost ultima mare lovitură. Oamenii albi păstrau doar pielea bizonului, fără să se atingă de carne, astfel că îi omorau cu miile. Indienii ameninţaţi de foamete nu au avut altă alegere: au fost nevoiţi să renunţe la viaţa de nomazi şi să se mute în rezervaţiile înfiinţate de guvernul american.
Indienii Sioux îrisă au purtat trei războaie cu oamenii albi, reuÅŸind să-ÅŸi apere o parte din teritorii. Atunci când albii au pornit în căutarea aurului în MunÅ£ii Negri din Dakota de Sud, a izbucnit un al patrulea război antiguvernamental, în această perioadă, prin anul 1876, generalul George Custer împreună cu cei 200 de soldaÅ£i ai lui ÅŸi-a pierdut viaÅ£a în bătălia din Little Bighorn. După unii, Custer a fost atacat prin surprindere, iar alÅ£ii consideră că generalul a năvălit necugetat peste o tabără de indieni. Drept urmare, armata Statelor Unite a pornit un război împotriva indienilor. Åžeful tribului, “Taurul Åžezând” a fost exilat în Canada, iar alÅ£i conducători au fost nevoiÅ£i să se predea.

Asuprire totală

De-acum, majoritatea indienilor de preerie rămăseseră fără pământuri ÅŸi fuseseră trimiÅŸi în rezervaÅ£ii. CondiÅ£iile grele de acolo i-au determinat din când în când să evadeze sau să se revolte, dar în 1886, când Geronimo, ÅŸeful de trib al apaÅŸilor a capitulat, s-a pus capăt pentru totdeauna revoltelor. Cu patru ani mai târziu a avut loc lupta cunoscută sub numele de “bătălia de la Wounded Knee”. De fapt nu a fost o bătălie, ci un măcel: cavaleria a ÅŸaptea pur ÅŸi simplu a masacrat peste 250 de bărbaÅ£i, femei ÅŸi copii. Armata a fost trimisă pentru a preintampina desfasurarea un nou ritual religios numit “Dansul Spiritelor”. Indienii sperau ca acest ritual îi va scăpa de omul alb ÅŸi le va aduce înapoi turmele de bizoni.
Băştinaşii umiliţi şi sărăciţi au fost complet demoralizaţi, numărul lor a scăzut rapid. Puterea s-a folosit de toate mijloacele pentru a distruge viaţa tribală. Au încercat chiar să transforme pământurile indienilor în mici gospodării. Oamenii albi au confiscat o parte din producţie. între anii 1880-1930 indienii şi-au pierdut două treimi din pământurile ce le mai rămăseseră.

In 1924 băştinaşii americani au primit cetăţenie americană. Mulţi dintre ei şi-au dat seama că s-a sfârşit cu modul lor de viaţă tradiţional, şi s-au mutat în oraşe. în locul sărăciei din rezervaţii ei s-au ales cu cartierele de săraci de la periferia oraşelor. Prin anii 1960 numărul populaţiei indiene a început să crească din nou. în ciuda lipsei de şcolarizare, a şomajului şi a rasismului mulţi dintre ei au încercat să reînvie conştiinţa naţională, iar în anii 1990 numarul lor a crescut la 2 milioane.