Broasca râioasă

Clasa: Amphibia
Ordin: Anura
Familie: Bufonidae
Gen si specie: Bufo calamita

Broasca râioasă calamita relativ rară, se sapă în dunele şi solul nisipos al pădurilor din vestul şi sud-vestul Europei Mulţumită mişcărilor fulgerătoare, prinde toate vieţuitoarele mici ce îi ajung în cale.

Broasca râioasă calamita, ce în multe locuri din Europa de Vest este cea mai rară specie de broască, este ruda mai mică a broaştei râioase brune. Datorită agriculturii şi a urbanizării, habitatul său se reduce treptat. în nordul Germaniei apare în special pe câmpurile de cartofi.

Mod de viaţă

Broasca râioasă îşi petrece iarna într-o gaură subterană adâncă, ce poate fi protejată de un strat gros de pământ sau nisip, de chiar ÅŸi 60 de centimetri. Primăvara, când aerul atinge temperatura de 12 °C, broasca se sapă la suprafaţă. Astăzi în Europa de Vest broasca râioasă trăieÅŸte în special în zonele cu dune ÅŸi în regiunile de ÅŸes cu solul afânat, nisipos. Broasca râioasă este activă în special noaptea, însă pe vreme uscată iese uneori ÅŸi ziua. Este numită ÅŸi „broască alergătoare”, deoarece niciodată nu sare: ori se caţără ori aleargă. Broasca se caţără excelent ÅŸi aleargă surprinzător de repede pe dune. Spre deosebire de celelalte broaÅŸte nu înoată bine, iar astfel stă în apă doar în perioada de reproducere.

Mod de hrănire şi vânătoare

Broasca râioasă se hrăneşte cu insecte, păianjeni, melci cu şi fără cochilie, precum şi viermi. Dacă nu are suficientă hrană la dispoziţie, mormolocul poate deveni canibal.
Broasca râioasă vânează de regulă noaptea la nivelul solului şi prinde tot ceea ce mişcă. Dacă prada rămâne nemişcată, broasca o ignoră, însă la cea mai mică mişcare îşi scoate limba lipicioasă şi înghite victima într-o clipă. Mărimea prăzilor capturate depinde de dimensiunea gurii, deoarece toate broaştele îşi înghit prăzile întregi. După ce îşi striveşte prada în gură, o înghite îm-pingându-şi globii oculari spre cerul gurii.

Autoprotecţia

Pentru inamicii săi broasca râioasă este o pradă cu gust neplăcut, datorită glandelor toxice din piele. Din acest motiv ciorile iniÅ£ial o jupoaie. Stârcii, vulpile ÅŸi  ÅŸerpii însă înghit pur ÅŸi simplu broaÅŸtele, iar astfel acestea nu au timp să îşi utilizeze „armele”. Din acest motiv broasca râioasă recurge la o altă tactică: la fel ca multe alte broaÅŸte în caz de pericol ÅŸi aceasta se umflă, pentru a părea mult mai mare ÅŸi pentru a-ÅŸi evidenÅ£ia glandele toxice de la nivelul pielii.

Reproducere

Broasca râioasă calamita îşi petrece majoritatea vieÅ£ii pe uscat, însă pentru reproducere trebuie să se întoarcă în apă, deoarece este un amfibian veritabil. Vremea blândă ÅŸi înnorată de primăvară determină masculul să caute băltoace puÅ£in adânci, cu apa călduţă, potrivite pentru reproducere. Aici începe să „cânte”, pentru a atrage femelele. Masculii adulÅ£i prezintă la nivelul primelor trei degete perniÅ£e groase, pentru ca în timpul împerecherii să se poată agăţa mai bine de spatele femelei. In această poziÅ£ie masculul fecundează ouăle eliminate de femelă. Femela depune aproximativ 4000 de ouă, în ÅŸiraguri cu lungimea de circa un metru. Åžiragurile sunt ulterior înfăşurate în jurul plantelor acvatice. Mormolocii apar după aproximativ opt zile. IniÅ£ial aceÅŸtia au formă ovală ÅŸi prezintă coadă lungă. După câteva săptămâni li se dezvoltă iniÅ£ial membrele anterioare, iar apoi cele posterioare ÅŸi în final îşi pierd coada ÅŸi ies pe uscat.

Observatii pe teren

Broasca râioasă calamita trăieşte pe dunele şi în regiunile cu sol nisipos din Europa. Aceasta este ceva mai mică şi mai deschisă la culoare decât broasca râioasă brună, iar pe spate prezintă o dungă galbenă, întreg spatele este acoperit de negi de diferite mărimi, ce au vârful de culoare roşietică. Broasca râioasă vânează de regulă noaptea şi de aceea este văzută rar ziua. Dacă totuşi o observăm, putem remarca membrele scurte şi mersul curios al acesteia. Dacă este speriată, se sapă imediat în pământ, în acest timp seamănă cu un câine ce îşi îngroapă osul.

ÅžtiaÅ£i că…
• Se zice că broasca râioasă este capabilă să se caţere şi pe pereţii nisipoşi abrupţi ai malurilor, pentru a-şi petrece iarna în galeria unui rândunele de mal. în galeriile mai mari pot ierna mai multe broaşte.
• în perioada de reproducere unii masculi aşteaptă uneori în linişte pe malul unei băltoace în care alt mascul îşi prezintă cântecul. Aceştia fecundează ouăle femelelor ademenite de masculul ce cântă.
• Denumirea ÅŸtiinÅ£ifică a speciei provine din latinescul „calamus”, ce înseamnă stuf, habitat preferat de aceste broaÅŸte.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: maxim 80 mm, de regulă cel mult 65 mm; femela este de regulă mai mare decât masculul
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 2-4 ani
Perioada de reproducere:aprilie-iunie
Durata dezvoltării: 6-8 săptămâni
Mod de viaţă
Comportament: singuratic, nocturn; în perioada de reproducere trăiesc în băltoacele cu vegetaÅ£ie deasă, în rest pe uscat Sunete emise: în perioada de curtat masculul emite „triluri” scurte: „ra-ra-ra”
Hrana: insecte, viermi
Durata vieţii: 15-16 ani
Specii înrudite
Rudele broaştei râioase (Bufo calamita) sunt mult mai frecventa broască râioasă brună (B. bufo) şi mai rara broască râioasă verde (B. viridis).

Teritoriul de răspândire al broaştei râioase

Aria de răspândire
Broasca râioasă calamita trăieşte în special în regiunile cu sol nisipos, din Spania până în sudul Angliei, în Germania, Olanda Danemarca, Suedia şi Ţările Baltice.
Protecţia speciei
Broasca râioasă calamita este specie protejată în toată Europa. Totuşi efectivele sunt în scădere, deoarece habitatul i se restrânge treptat, de exemplu prin reinstaurarea minelor de pietriş.

Caracteristicile specifice ale broaştei râioase calamita

Ochii: noaptea pupilele i se dilată pentru a capta cât mai multă lumină. Ziua pupilele se reduc până la o fantă orizontală.
Pielea: este uscată, strălucitoare şi prezintă negi. Are culoare galben-verzuie cu pete verzi şi conţine numeroase glande cutanate ce elimină o secreţie cu miros neplăcut, ce are rolul de a speria inamicii. Broasca râioasă calamita poate fi deosebită de broasca râioasă brună, prin intermediul dungilor galbene de la nivelul spatelui.
Sunete emise: în perioada de curtat masculii din băltoace încearcă frecvent toată noaptea să ademenească femele, prin „triluri” caracteristice.
Membrele anterioare: pe solul dur sunt utilizate ÅŸi la săpat. Masculii adulÅ£i prezintă pe primele trei degete „pernuÅ£e de ataÅŸare”, cu ajutorul cărora se agaţă mai bine de femele.
Membrele posterioare: comparativ cu celelalte specii sunt relativ scurte şi prezintă membrane interdigitale parţiale. Broasca poate alerga surprinzător de repede.