Cambula

Ordin: Pleuronectiformes
Familie: Pleuronectidae
Gen si specie: Platichthys flesus

Cambula s-a adaptat excelent schimbărilor determinate de flux şi reflux, la nivelul mărilor şi gurilor de vărsare a râurilor. Corpul său turtit şi răsucit îi asigură un camuflaj aproape perfect.

Cambula trăieşte în mare, dar se poate întâmpla să-şi petreacă mare parte a vieţii în apele dulci. Abia dacă poate înota, dar se lasă dusă de curenţi, pentru a-şi căuta hrana pe fundul mărilor sau al râurilor.

Habitat

Dintre peştii plaţi, cambula este specia cu cea mai mare putere de adaptare şi cea mai răspândită. Ca locuitor al apelor Europei, este capabilă să suporte diferenţe mari de temperatură; au fost prinse cambule pe coastele polare nordice ale Norvegiei, precum şi în apele puţin adânci şi calde ale Africii de Nord.

Mai demnă de amintit decât capacitatea de a suporta diferenÅ£e mari de temperatură, este capacitatea de a trăi atât în ape sărate cât ÅŸi în ape dulci. Cambula trăieÅŸte mai ales în golfurile formate la gura de vărsare a râurilor în mare, în amestecul de apă sărată cu apă dulce; odată cu fluxul, „migrează” în râuri până departe în amonte, profitând de bogăţia de hrană apărută în urma miÅŸcărilor apei. La reflux, aÅŸteaptă nemiÅŸcată pe fundul apei fluxul următor, pentru a se lăsa purtată cât mai departe în amonte. Prin această tehnică câteodată ajunge în regiunile de unde curge numai apă dulce.

Majoritatea peştilor, datorită caracteristicilor biologice, nu pot suporta acest traseu între apa dulce şi cea sărată; animalele acvatice trebuie să menţină un anumit echilibru între concentraţia în sare a lichidelor corporale şi cea a mediului în care trăiesc. Dacă un animal de apă dulce ajunge în apa sărată a mării, echilibrul său se va tulbura. Pentru cambule această trecere nu reprezintă o problemă.

Comportament

Asemeni tuturor peştilor plaţi şi cambula s-a adaptat vieţii de pe fundul mării. Stă culcată pe una din părţi în nisip sau mâl; ochiul animalului adult, care are trebui să fie dedesubt, este tot deasupra; este ca şi cum omul ar avea ambii ochi în partea dreaptă a nasului.

Celelalte părţi ale corpului se află însă în poziţie normală, înotătoarele pectorale se află pe părţile laterale, astfel una din ele este îndreptată în jos, iar cealaltă în sus. Operculele din spatele capului sunt poziţionate pe ambele părţi: unul se deschide în sus, celălalt în jos. Dacă peştele se află îngropat pe jumătate în nisipul de pe fundul apei, apa absorbită prin branhiile inferioare se îndepărtează prin cele superioare. Această aşezare specială a branhiilor are uneori un folos special pentru cambula: dacă vrea să se refugieze din faţa duşmanului, suflă apa prin branhiile inferioare şi astfel se poate ridica în poziţie aproape verticală.

Cea mai bună apărare este însă capacitatea de a-şi schimba culoarea, asemeni cameleonului, ajungând aproape să se confunde cu mediul înconjurător. Partea superioară are de obicei o culoare maronie, pătată, însă pe nisip se decolorează, pe mâl devine mai întunecată, iar pe pietriş devine pepită. întrucât această modificare a culorii durează câteva zile, pentru a se camufla bine, peştele se ascunde pe fundul apelor.

Dacă trebuie să înoate, corpul cambulei se mişcă în sus şi în jos, vălurit. Cele două înotătoare ondulate, dorsală şi abdominală, pot fi folosite doar ca impulsuri ajutătoare, nu prea eficiente, de aceea peştele se lasă purtat de curenţii de apă. Astfel în căutarea hranei, ajunge adesea până pe maluri.

Alimentaţie şi mod de hrănire

Cambula are o dentiţie puternică: ideală pentru atacarea vieţuitoarelor cu înveliş dur. Consumă cu plăcere scoici, dar şi diferite specii de raci şi viermi de mare.

Aceste animale trăiesc în număr mare în locurile nisipoase sau în zonele mâloase; watt (coastele joase, bătute de valuri, din nordul Germaniei şi Olandei). La reflux sunt îngropate în nisip, dar fluxul le scoate iarăşi la suprafaţă pentru a-şi căuta hrana în apa de coastă, bogată în plancton. Atunci cambula înoată în zona inundată şi găseşte hrană din belşug.
Hrană din abundenţă găsesc şi cambulele care înoată în amonte; multe dintre ele urmează bancurile de anghile tinere, care migrează în fiecare an spre izvorul râului.

Reproducere ÅŸi dezvoltare

Deşi cambulele sunt capabile să trăiască şi să se hrănească în apă dulce, pentru a se înmulţi trebuie să se întoarcă în mare.
Depunerea icrelor are loc pe fundul mării, la adâncimea de 25-40 de metri, dar icrele sunt purtate de forţa ascensională la suprafaţa apei. După ieşire, puii rămân la suprafaţa apei şi se hrănesc cu plancton microscopic, apoi migrează încet spre ape mai puţin adânci.

Capul cambulelor tinere prezintă ochi pe ambele părţi. Pe măsură ce cresc însă, unul din ochi, de regulă stângul, migrează în partea opusă. Partea superioară devine mai închisă la culoare şi tânărul peşte se scufundă pe fundul apei pentru a se culca, asemeni peştilor maturi, pe partea fără ochi. Primăvara târziu zonele mâloase, watt, sunt adesea populate de milioane de astfel de peşti mici, asemănători unor frunze.

Ştiaţi că.

• Cambula este capabilă să-şi modifice culoarea şi să devină asemănătoare aproape oricărui sol. Dacă este aşezată pe o tablă de şah, încearcă să semene cu aceasta, astfel încât va căpăta un desen în pătrăţele.
• Majoritatea cambulelor sunt culcate pe partea stângă. Totuşi, există multe exemplare cu aşezare inversă ce stau pe partea dreaptă.
• Cambula se împerechează câteodată şi cu cambula aurie. Puii au probabil proprietăţile ambilor părinţi.
• Cambulele adulte migrează adesea la mari distanţe de zona de depunere a icrelor, pierzând o zecime din greutatea corporală.
• Una din rudele cambulei, peştele-limbă, prezintă o migrare nu doar a unuia dintre ochi, ci şi a gurii.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea corpului: 50 de cm
Greutatea corporală: 3 kg
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 3-4 ani
Perioada de împerechere: din februarie până în mai, în funcţie de temperatura apei
Numărul icrelor: chiar şi 2 milioane
Durata dezvoltării: 11 zile
Mod de viaţă
Comportament: nu trăieşte în bancuri, dar se adună în grupuri mari în zona de împerechere
Hrana: scoici, raci mici, viermi ÅŸi alte nevertebrate mici
Durata vieţii: necunoscută
Specii înrudite
Rudă apropiată îi este cambula aurie (Pleuronectes platessa) şi cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus).

Teritoriul de răspândire al cambulei

Aria de răspândire
Pe toate coastele Peninsulei Scandinave, în Europa Centrală şi Marea Mediterană, de la limita refluxului până la adâncimea de 55 de metri, dar trăieşte şi în râurile şi lacurile din apropierea mării.
Protecţia speciei
Pescarii sportivi îndrăgesc foarte mult cambula, însă nu are valoare comercială, deci nu este ameninţat de pericolul pescuitului exagerat.

Caracteristicile specifice ale cambulei

Culoare de camuflaj: părţile laterale ale peştelui adult se închid la culoare şi capătă nuanţele mediului înconjurător. Dacă ajunge într-un mediu nou, îşi adaptează coloritul în două-trei zile.

Ochii: în stadiul de larvă ochiul stâng migrează deasupra gurii, apropiindu-se de ochiul drept, în imagine este reprezentat un exemplar adult.

Inotătoarele: se întind de-a lungul întregului corp. Cu ajutorul lor, cambula se lasă dusă de curenţii fluxului