Dinozaurii

Ultimii dinozauri au dispărut cu aproximativ 65 de milioane de ani în urmă, dar până atunci, timp de 160 de milioane de ani, au fost stăpânii planetei. Care a fost originea reptilelor uriaşe ? Cum arătau în realitate şi din ce cauză au dispărut ?
Studiul ştiinţific al dinozaurilor se bazează pe urmele fosiliere, adică pe rămăşiţele fiinţelor de odinioară, conservate în straturile de rocă. Paleontologii au reuşit să reconstituie originea, aspectul fizic, mediul de viaţă, reproducerea şi răspândirea dinozaurilor pe întreaga planetă.
Citeste tot articolul

Mamifere marsupiale si monotreme

Despărţite de oceane în ultima sută de milioane de ani, mamiferele cu pungă (sau marsupia-lele) din Australia, Guineea şi America de sud s-au dezvoltat ca o faună separată şi deosebit de bogată pentru a exploata nişe ce variază de la deserturi până la pădurile tropicale.

Mamiferele marsupiale erau foarte răspândite când dinozaurii cutreierau Pământul. în acea vreme nu existau continente aşa cum sunt în prezent, ci o masă imensă de uscat, cunoscută sub numele de Gondwana. Mai târziu Australia, Antartica, America de Sud, Noua Guinee şi insulele din apropiere s-au desprins, când tensiunea dintre plăcile tectonice ale Pământului a determinat fragmentarea Gondwanei. Cu timpul, mamiferele ancestrale din aceste teritorii au dat naştere la noi specii de marsupiale. Citeste tot articolul

Feline mari

Probabil cele mai reuşite prădătoare din lumea animală, aceşti ucigaşi înverşunaţi şi rapizi, atacă prin surprindere sau capturează victimele după o goană îndelungată.

Printre felinele mari, deosebim şase specii, după cum urmează: leul, jaguarul, tigrul, pantera, pantera de zăpadă şi ghepardul, care este încadrat într-un gen aparte. Mulţi consideră că irbisul (din genul Panthera) face parte din grupa felinelor mari, dar în realitate această specie nu este înrudită cu cele menţionate. Cu excepţia jaguarului, care trăieşte în America de Sud, celelalte specii se găsesc în Africa şi în Asia.
Felinele au apărut pe Pământ în urmă cu 25 de milioane de ani. Primul şi poate cel mai recunoscut reprezentant al lor avea colţi g (canini) de peste 20 de centimetri lungime.  Aceste animale uriaşe se pare că vânau ierbi-vore mari, pe care le sfâşiau cu ajutorul coiţilo. Intre felinele mentionate exista si numroase deosebiri. De exemplu, leul, tigrul şi pantera au obiceiul să urle, în timp ce irbisul şi ghepardul nu. Majoritatea felinelor mari se lungesc întinse pe pământ, în vreme ce pantera de zăpadă stă ghemuită în timpul hrănirii. Cu excepţia ghepardului, ghearele felinelor pot fi retractate sau scoase în funcţie de necesităţi. Citeste tot articolul

Crocodili si aligatorii

Crocodilii şi aligatorii se numără printre reprezentanţii cei mai vechi ai faunei actuale; aceştia au existat încă înaintea dinozaurilor. De la apariţia lor nu au suferit schimbări majore. Cele douăzeci de specii care trăiesc în prezent includ şi cea mai mare reptilă existentă.

Crocodilii şi aligatorii au apărut în urmă cu circa 200 milioane de ani, spre sfârşitul perioadei de maximă răspândire a reptilelor. (Comparativ, primii umanoizi au apărut pe Pământ acum 7 milioane de ani). în acea vreme, crocodilii trăiau pe uscat, spre deosebire de cei actuali, care trăiesc parţial în apă. Aveau picioare mai lungi şi boturi mai scurte decât crocodilii cunoscuţi de noi. Citeste tot articolul

Sistemele stelare

Cea mai mare parte a materiei din Universul vizibil se află concentrată în stele. în spaţiu, stelele nu duc o existenţă solitară, ele având tendinţa de a se aglomera în grupuri numite sisteme stelare.

Mii ÅŸi milioane de stele se aglomerează formând imense galaxii eliptice sau spiralate - mari “insule” stelare, cu spaÅ£ii goale între ele. în cadrul unei galaxii obiÅŸnuite, grupuri formate din sute de mii de stele pot călători împreună sub forma unor aglomerări globulare, îngrămădite. Grupuri de sute de stele se pot deplasa împreună în aranjamente mai largi, numite adesea aglomerări deschise.
La o scară mai mică, grupuri formate din până la şase stele se pot deplasa împreună formând un aşa-numit sistem stelar multiplu. Cel mai obişnuit sistem de acest fel este cel binar, care este alcătuit din două stele; el este adesea numit stea dublă. în medie, la fiecare o sută de stele, doar treizeci sunt stele unice, patruzeci şi şapte sunt stele binare şi douăzeci şi trei sunt stele multiple. Citeste tot articolul

Istoria geologica a pamantului

Geologii încearcă de mult timp să afle vârsta Pământului pe baza urmelor găsite în roci, dar numai în ultima vreme au început să ajungă mai aproape de răspunsuri.

Majoritatea geologilor îl consideră pe James Hutton (1726 - 1797) - medic şi om de ştiinţă scoţian -, părintele geologiei moderne. în 1785, bazat pe propriile studii şi observaţiile făcute asupra proceselor naturale, el a elaborat şi a publicat Teoria Pământului. El şi-a dat seama că suprafaţa Pământului este în continuă schimbare. Efectele vremii, de exemplu gerul, dezagre-ghează treptat rocile, râurile transporta rocile tocite în lacuri şi mări, care prin depunerea lor formează noi roci sedimentare împreună cu aluviunea de nisip şi nămol. Citeste tot articolul

Atmosfera

Aerul pe care-l inspirăm, este parte din atmosferă, amestecul de gaze ce acoperă globul pământesc. Acest amestec de gaze asigură viaţa pe pământ şi ne protejează de razele dăunătoare ale soarelui.

Pământul este înconjurat de un strat de gaze, numit atmosferă. Acesta este aerul pe care-l inspirăm şi care ne apără de efectul dăunător al razelor solare.
Atmosfera este menÅ£inută de gravitaÅ£ie, astfel încât nu se poate dispersa în spaÅ£iul cosmic. Această “manta de gaze”, groasă de circa 500 de km ne protejează totodată de :’ploaia” de meteoriÅ£i care zboară prin spaÅ£iu.
în fiecare zi milioane de oameni străbat atmosfera cu diferite aparate de zbor, de la baloane la avioanele supersonice. Cosmonauţii trec prin atmosferă când se îndreaptă spre cosmos. Citeste tot articolul

Cutremure

Din când în când, scoarţa terestră se pune brusc în mişcare şi îşi modifică suprafaţa: acest fenomen este cutremurul, unul din cele mai înspăimântătoare fenomene naturale. în oraşele mari, cutremurele sunt cu adevărat distrugătoare.

In data de 17 ianuarie, 1995 la ora 5 şi 46 minute, dimineaţa, oraşul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic. Au fost dărâmate case, poduri şi autostrăzi suspendate, căile ferate au fost îndoite. în casele prăbuşite s-au distrus cablurile de curent electric şi conductele de gaz, ceea ce a îngreunat foarte mult acţiunile de salvare a sinistraţilor. Au murit peste 5300 de oameni; unii au fost striviţi de construcţiile prăbuşite, iar alţii au pierit în incendiile izbucnite după cutremur.
Pagubele nu au constat doar în pierderea unor vieţi omeneşti: după unele estimări, recuperarea pagubelor şi reconstruirea oraşului au costat peste 100 de milioane de dolari americani. Oamenii de ştiinţă prevâzuseră un mare cutremur în Japonia, dar au stabilit greşit locul în care se va declanşa: se aşteptau să se producă în Tokio, capitala ţării. Citeste tot articolul

Tarmul continental al marilor

Pretutindeni pe Pământ linia ţărmurilor se schimbă permanent, marea crează uscat în unele locuri, iar în altele îl face să dispară. Chiar şi nivelul mărilor variază des, cauzând schimbări şi mai dramatice pe harta lumii, în liniile coastelor.

Ţărmul pare să fie marginea continentelor, linia de demarcaţie dintre apă şi ! uscat. Dar de cele mai multe ori continentele continuă şi sub nivelul mării, această bandă de pământ din jurul ţărmurilor se numeşte platou continental (seif). Aria acoperită de mare a platoului continental depinde de nivelul mării, iar acesta la rândul său de cantitatea de gheaţă existentă la cei doi poli: Polul Nord şi Polul Sud.
.Cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, la sfârşitul ultimei perioade glaciare, straturile de gheaţă conţineau o uriaşă cantitate de apă. Din această cauză, nivelul mărilor era mult mai scăzut, astfel că uscatul era mult mai întins decât în prezent. De exemplu Anglia era legată de Europa prin uscat, ca şi Siberia de Alaska. Citeste tot articolul

Vulcanii

In timpul erupţiei vulcanul aruncă în aer lavă incandescentă şi ne încântă cu un joc de artificii spectaculos. El poate revărsa torente de lavă topită pe versantul muntelui, sau poate acoperi soarele cu nori de pulbere.
Când din craterul vulcanului Mauna Loa din Hawaii, lava topită erupe ca o fântână arteziană, cerul e acoperit de o lumină portocaliu - aprinsă.
Putem vedea una dintre cele mai extraordinare puteri ale planetei Pământ - vulcanul. Viaţa vulcanului Mauna Loa a început în adâncul oceanului, dar după milioane de ani şi nenumărate erupţii a crescut în aşa măsură încât azi se ridică deasupra nivelului mării ca un munte vulcanic. Citeste tot articolul

« Previous Page