Coordonare

Orice facem — începând de la cele mai simple lucruri cum sunt scărpinarea nasului sau mersul pe jos, până la exerciţii acrobatice — necesită o coordonare desăvârşită dintre muşchi, creier şi sistem nervos.

Putem afirma că mişcările noastre sunt bine coordonate, dacă prin interacţiunea muşchilor realizăm mişcări şi acţiuni eficiente. Deşi mişcarea coordonată la nivel înalt, spre exemplu exerciţiul unui atlet lasă impresia de uşurinţă şi continuitate, coordonarea serveşte nu numai la creşterea performanţei ci are un rol important şi în cele mai banale mişcări.
Să ne imaginăm o acţiune simplă, de exemplu, cum ne suflecăm mâneca cămăşii sau bem ceai din ceaşcă. Odată ce ne-am însuşit deprinderile necesare efectuării acţiunii, acestea devin automate şi realizarea lor nu necesită efort intelectual. Pentru realizarea mişcărilor coordonate - oricât de simple ar fi ele - trebuie mai întâi să cunoaştem poziţiile părţilor corpului şi poziţia lor relativă în spaţiu. Pentru constaiirea acestei harţi mintale se utilizează informaţii provenite de la ochi, de la organul de echilibru din interiorul urechii şi de la piele. Informaţiile despre poziţia muşchilor şi a încheieturilor sunt transmise prin semnale generate de către senzorii din interiorul acestora.

Rolul creierului

Nu întotdeauna suntem conştienţi că acţiunile comune, cum este de exemplu băutul dintr-o ceaşcă, sunt realizate pe două planuri diferite: mental şi fizic. Deşi este uşor să ne dăm seama că pentru efectuarea oricărei mişcări trebuie să existe o intenţie de realizare a ei, creierul trebuie să primească informaţiile de confirmare generate în procesul de .mişcare.
Partea creierului care iniÅ£iază miÅŸcările se numeÅŸte scoarţă premotorică iar partea care conduce efectuarea lor se numeÅŸte scoarţă motrică. ExcitaÅ£iile referitoare la percepÅ£ia spaÅ£ială sunt preluate de lobul parietal, care se află în partea superioară a creierului, iar pe baza informaÅ£iilor primite de la acesta, scoarÅ£a motrică trimite comenzi la muÅŸchii mâinii ÅŸi ai braÅ£ului pentru a efectua corect miÅŸcările când dorim să bem, adică mâna să ridice ceaÅŸca ÅŸi să o aducă la gură. Apoi, când vine rândul sorbirii sau al înghiÅ£irii, scoarÅ£a motrică acÅ£ionează alÅ£i muÅŸchi. în timp ce secvenÅ£a de miÅŸcări elaborate de centrul de “proiectare” al creieailui se află în desfăşurare, informaÅ£iile despre relaxarea ÅŸi încordarea muÅŸchilor sosesc în mod continuu în creier de la nervii care deservesc muÅŸchii ÅŸi incheieturile. Pentru ridicarea cestii, prima data ne aplecam putin in fata, deplasand astfel un pic centrul de greutate al corpului. Sunt activate mecanisme de echilibru prin reflex, ca pentru realizarea lor, prin rectificarea miÅŸcărilor musculaturii, să ne adaptăm corespunzător. Partea creierului care controlează aceste adaptări se numeÅŸte creierul mic (cerebel).

Coordonarea muÅŸchilor

Acţiunile noastre necesită contracţia coordonată a diferitelor grupe de muşchi. Există organe receptoare în muşchi, aparate Golgi, care detectează în mod continuu starea de încordare a muşchilor, şi informează creierul prin intermediul măduvei spinării. In acest mod, creierul - prin intermediul comenzilor transmise prin nervii motori - ţine sub control funcţionarea musculaturii.

Receptori similari, însă mai mari, se află în zona de contact dintre muşchi şi tendoane. Acestea sunt aparate Golgi sau fusuri neuro-musculare. Rolul lor este probabil să protejeze musculatura de eventuale leziuni, prin blocarea semnalelor de contracţie în muşchii supratensionaţi.

Å¢esuturi nervoase de motricitate

Procesul sofisticat de reglaj al contracţiilor musculare necesare mişcărilor este realizat de nervii motori, ai căror fibre pornesc din creier sau din măduva spinării şi ajung direct în muşchi. Fiecare celulă nervoasă din nervii motorii acţionează câte un grup de fibre musculare. Când prin intermediul unei celule nervoase de motricitate ajung impulsuri de mişcare în muşchi, toate fibrele musculare acţionate de aceştia primesc aceeaşi informaţie de contractare. Aceste grupuri de fibre musculare reprezintă unităţile motrice ale musculaturii. Unităţile motrice se compun dintr-un număr diferit de fibre musculare, în funcţie de fineţea şi precizia mişcării respective. Spre exemplu, mişcarea globului ocular necesită un reglaj foarte fin, de aceea, în muşchii care sunt responsabili de mişcarea ochiului, un grup de motricitate conţine aproximativ zece fibre msuculare, in timp ce in muschii bratul (bicepsul), unde nu este nevoie de o asemenea precizie, un grup de motricitate este compus din peste o mie de fibre musculare.

O condiţie necesară pentru reglajul mişcărilor prin care ne realizăm acţiunile este ca organele senzoriale care urmăresc aceste mişcări să transmită reacţii despre mişcări în mod continuu. S-au realizat experimente interesante asupra importanţei acestor semnale de răspuns. De exemplu, unul din subiecţi a fost rugat să scrie ceva, astfel încât mişcările mâinii să şi le poată urmări numai pe ecranul unui televizor. Persoana respectivă a scris impecabil cât timp a văzut mâna pe ecran din poziţia în care o vede în mod normal, însă când a fost schimbată poziţia camerei de luat vederi şi subiectul experimentului a văzut mâna dintr-un unghi neobişnuit, s-a deaitat şi a scris foarte greoi.

Oricât de desăvârşit ar fi controlul creierului şi al sistemului nervos asupra musculaturii, dacă nu avem forţă corespunzătoare, nu putem acţiona cum dorim. Muşchii fiind ţesuturi vii, au nevoie de suficientă hrană şi oxigen. Circulaţia sângelui trebuie să îndepărteze în mod continuu deşeurile generate datorită funcţionării musculaturii, pentru ca muşchiul să poată funcţiona eficient sub comanda sistemului nervos.