Corcodelul cu cioc pestriţ

Ordin: Podicipediformes
Familie:  Podicipedidae
Gen si specie: Podilymbus podiceps

Corcodelul cu cioc pestriţ are o constituţie corporală mai puţin graţioasă decât celelalte păsări scufundătoare. în ciuda formei sale corporale, înoată şi se scufundă cu îndemânare.

Corcodelul cu cioc pestriţ este o pasăre răspândită   pe scară largă, din nordul până în sudul Americii. Păsările iernează în grupuri instabile, în perioada de clocit însă nici o altă pereche nu este tolerată în apropierea cuibului.

Habitat

Corcodelul cu cioc pestriţ este răspândit în toată America, din Canada până în Patagonia, exceptând Bazinul Amazonului. în afara perioadei de clocit păsările trăiesc în grupuri mai mici, pe lângă lacurile liniştite din apropierea mării, în lagune, lângă râurile încete şi la gurile de vărsare ale acestora. Primăvara păsările se retrag în stufărişul de pe malul lacurilor cu apă dulce, pentru a cloci. Noaptea zboară în stoluri de 50-100 de exemplare. Populaţiile sudice trebuie să suporte variaţii climatice mai mici şi de aceea sunt de regulă statornice. Şi în nord, în British Columbia şi în zona lacurilor mari există păsări ce nu migrează, însă dacă vremea este răcoroasă şi acestea se retrag spre sud.

Mod de viaţă

Pe uscat corcodelul cu cioc pestriţ este neîndemânatic, deoarece prezintă picioarele dispuse foarte posterior pe corp. Totuşi picioarele sunt foarte potrivite pentru înot, deoarece membranele interdi-gitale asigură propulsie şi o capacitate de manevrare bună.
Corcodelul cu cioc pestriţ îşi petrece majoritatea zilei prin hrănire, îngrijirea penajului şi odihnă. Este o pasăre precaută şi puţin sociabilă. Dacă este deranjat, corcodelul cu cioc pestriţ se scufundă imediat în apă şi se îndepărtează înotând.
Å¢ipetele lătrate emise sunt iniÅ£ial domoale, iar apoi se accelerează ÅŸi devin treptat mai puternice, iar în final se termină prin Å£ipete caracteristice „vâp” sau „cau”.

Alimentaţie şi mod de hranire

Corcodelul cu cioc pestriţ se hrăneşte cu vieţuitoarele mici şi plantele din stufăriş. Acesta îşi caută hrana la suprafaţa apei sau sub aceasta, cu ajutorul ciocului scurt şi bombat. Pasărea prinde crustacee mici de râu, peşti, broaşte, lipitori, tritoni şi insecte, ca de exemplu ploşniţe înotătoare pe spate şi libelule.
Când se scufundă, pasărea se întinde pentru a deveni hidrodinamică. Corcodelul se poate scufunda şi la adânci   mea de şapte metri şi poate rămâne sub apă timp de 12 minute. Pentru aceasta însă trebuie să îşi îngrijească regulat penajul, pentru a-i rămâne hidrofug. Pasărea îşi întinde cu ciocul pe corp, secreţia grăsoasă a glandei uropigiene. Penajul este oricum foarte des, deoarece penele cresc strâns una lângă alta şi astfel resping apa. Din acest motiv corcodelul cu cioc pestriţ poate rămâne mult timp sub apă, fără să se ude.

Stiati ca…

• Cuibul corcodelului cu cioc pestriţ se poate îndepărta la chiar şi 18 metri de ţărm, iar uneori poate pluti liber pe apă.
• Penajul corcodelului cu cioc pestriţ este alcătuit din mai mult de 20 000 de pene, strâns alăturate.
• Una din rudele mai apropiate ale corcodelului cu cioc pestriţ, corcodelul de Atitlan, poate fi întâlnită numai în Guatemala, în zona Lacului Atitlan. Deoarece apa lacului este tot mai poluată, această specie este ameninţată.

Reproducere

In luna februarie păsările migrează din nou spre nord pentru a cloci. îşi aleg de regulă pereche încă dinaintea migrării, iar după sosire se apucă imediat de construcţia cuibului. înainte de împerechere păsările prezintă un dans nupţial. Acestea se apropie înotând, iar apoi îşi schimbă brusc direcţia, după care îşi arată penele codale albe. înainte să repete ritualul, păsările îşi întorc capetele, timp în care stau cu spatele alăturat. Masculul se scufundă înaintea femelei, iar când revine la suprafaţă îi oferă cadou o bucată mică de plantă acvatică. Păsările clocesc cu plăcere în regiunile umede, pe malul lacurilor mari sau mici, unde găsesc iarbă, stuf şi rogoz suficient pentru construirea cuibului. Perechea îşi alege un loc aflat la cea mai mare distanţă posibilă de celelalte perechi şi construieşte o plută din vegetale, pe care o fixează frecvent de stuf.

Femela depune 4-7 ouă, pe care cele două păsări le clocesc împreună, timp de trei săptămâni. Uneori lasă ouăle nesupravegheate pentru timp scurt, însă acestea pot fi greu reperate şi de regulă sunt acoperite de vegetale în descompunere, pentru a nu se răci. După ecloziune puii rămân lângă părinţi timp de aproximativ şase săptămâni. Aceştia sunt foarte vioi şi învaţă rapid să se scufunde, dar mai sunt totuşi hrăniţi de părinţi timp de aproximativ trei luni.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: 34 cm
Anvergura aripilor: 38 cm
Greutatea corporală: 120-150 g
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 2-3 ani
Perioada clocitului: din mijlocul lunii februarie până în martie
Numărul ouălor depuse: 4-7, albastre-pale, ce devin brun-deschise, iar apoi brun-închise
Numărul clocirilor pe an: 1
Durata clocitului: 23 de zile
Vârsta părăsirii cuibului: 1,5 luni
Mod de viaţă
Comportament: formează stoluri mici; cuibăreşte lângă apele dulci; păsările nordice migrează
Sunete emise: lătrate
Hrana: vieţuitoare acvatice şi plante
Durata vieţii: 10-12 ani
Specii înrudite
In acest gen şi încadrează şi corcodelul de Atitlan (P. gigas), de dimensiuni mai mari.

Teritoriul de răspândire al corcodelului cu cioc pestriţ

Aria de răspândire
Teritoriile de clocit se întind din centrul Canadei, pe mare parte a Americii Centrale şi de Nord, până în sudul Americii de Sud. Păsările iernează pe lângă lacurile mai mari din sud şi din British Columbia.
Protecţia speciei
Corcodeii cu cioc pestriţ apar în număr mare pe majoritatea teritoriilor de răspândire. Habitatul lor este însă ameninţat de apele menajere poluate şi deşeurile industriale.

Caracteristicile specifice ale corcodelului cu cioc pestriţ

In stare de repaus: spatele este maroniu guşa roşietică, iar abdomenul şi ciocul sunt deschise la culoare.
In timpul zborului: devin evidente aripile închise la culoare şi abdomenul cu nuanţă deschisă. Picioarele depăşesc mult coada posterior.
Ciocul: este scurt, cenuşiu şi destul de bombat. în perioada de clocit prezintă un inel negru.
Penajul nupţial: spatele este maroniu, abdomenul şi baza cozii sunt deschise la culoare, iar partea ventrală a gâtului este neagră.
Cuibul: este reprezentat de regulă de o adâncitură căptuşită cu fire de stuf sau rogoz, aflată în vegetaţia de pe malul unui lac cu apă dulce sau în stufăriş.