Delfinul alb sau beluga
22 Mai 2008
Ordin: Cetacea
Familie: Monodontidae
Gen si specie: Delphinapterus leucas
Delfinul alb sau beluga este una din cele două specii de delfini albi. Este supranumit ÅŸi „cetaceul cântător”, deoarece multitudinea de sunete emise sub apă, pot fi auzite frecvent ÅŸi la suprafaţă.
In apele polare îngheţate, unde pielea sa albă îi oferă un camuflaj bun, mare parte a anului. Pentru a putea respira, sparge stratul de gheaţă cu ajutorul capului şi al spatelui.
Comportament
Delfinul alb face parte dintre cetaceele capabile să emită sunete: spectrul său se întinde de la chiţăit şi fluierat până la urlete. Aceste sunete le folosesc, asemeni celorlaltor cetacee pentru a comunica. Prezintă şi o mimică vioaie, ce probabil are rol tot în comunicare. Delfinii albi stau mult timp la suprafaţă sau în apele puţin adânci şi sunt animale extrem de sociabile şi relativ zgomotoase. Datorită vânatului excesiv, numărul efectivelor a scăzut dramatic. Astăzi aceste animale pot fi văzute doar în grupuri mari, dacă revin în apele puţin adânci. Numărul lor este între zece şi o sută.
Fiecare grup se împarte în grupuri mai mici compuse din masculi adulÅ£i sau „burlaci” ÅŸi femele alături de puii lor. Grupul se împrăştie în teritoriul de căutare al hranei, dar se întâlnesc din nou la locurile lor obiÅŸnuite de împerechere.
Mod de dranire si vanatoare
Meniul delfinului alb este variat. Vânează de regulă în grupuri mici, raci şi peşti de pe fundul mărilor. Animalele cooperează în grupuri a câte cinci-şase exemplare, tactica stabilind-o înainte de a pleca la vânătoare, apoi gonesc prada ochită în apa puţin adâncă, după care încep toţi să se hrănească. îşi localizează prada atât prin ecolocaţie, cât şi cu ajutorul vederii.
Delfinul alb nu-şi foloseşte pentru hrănire dinţii ce îi cresc la vârsta de 2-3 ani, deoarece îşi înghite prada întreagă. Cu toate acestea din ţii i se tocesc cu timpul, deoarece şi-i scrâşneşte în timpul emiterii sunetelor.
Spre deosebire de celelalte cetacee, gâtul delfinului alb este mobil, putând astfel să-şi mişte capul de la stânga ia dreapta, fapt ce este un avantaj în timpul vânătorii de pe fundul mării. Şi înotătoarele pectorale sunt deosebit de mobile, iar mulţumită acestora se poate refugia rapid, deoarece se poate deplasa şi înapoi cu ajutorul lor.
Reproducere
Perioada de împerechere este între lunile aprilie şi iunie, masculii cei mai puternici împerechindu-se cu mai multe femele. După împerechere, delfinii albi se retrag în ape mai calde, iar pentru aceasta parcurg până în iunie-iulie aproximativ 300 de kilometri.
Dacă ultima împerechere a fost fertilă, femela se retrage într-un „grup de gestante”. Femela fată un singur pui, ce se naÅŸte cu coada înainte ÅŸi iese rapid la suprafaÅ£a apei pentru a respira. Puiul are culoare brun-cenuÅŸie. Durează câţiva ani până când culoarea devine cenuÅŸiu deschisă, devenind albă abia la atingerea maturităţii.
La o lună după fătare, când puii sunt suficient de puternici, delfinii revin în apele polare reci. Femela alăptează puii aproximativ doi ani. întregul ciclu reproductiv durează trei ani.
Delfinul alb ÅŸi omul
Deoarece delfinii albi îşi aleg an de an aceleaşi trasee de migrare, în anii precedenţi aceştia au reprezentat o pradă uşoară pentru vânători. Animalele au fost gonite conştient spre mal, unde practic au eşuat. Sute de delfini albi au avut această soartă crudă.
Este o ironie a sorţii că delfinul alb, în apele vestice, nu mai este vânat pentru carnea sa, deoarece substanţele toxice ajunse în mare se acumulează în corpul lor.
Actual sunt ameninţaţi deoarece zonele lor de reproducere, apele puţin adânci de la mal, sunt poluate.
ÅžtiaÅ£i că…
• Spre deosebire de delfinul mare cu bot gros, beluga nu prezintă înotătoare dorsală, deşi numele său, Delphinapterus, provine de la numele delfinului mare cu bot gros.
• Vânătorii de cetacee din secolul XIX, au denumit delfinul alb „canarul mărilor”, deoarece emite sunete cu frecvenţă înaltă.
• Pielea majorităţii cetaceelor este foarte subţire, având cel mult 1 mm grosime, cea a delfinului alb fiind mult mai groasă, este folosită de mult timp la fabricarea şireturilor.
• Delfinul alb îşi împarte teritoriile de răspândire cu ruda sa, narvalul. Masculul de narval prezintă un colţ lung, spiralat.
Caracteristici mai importante
Dimensiuni corporale
Lungimea: 3-6 m, femela proporţional mai mică
Greutatea corporală: 500-1500 kg
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 5-6 ani
Perioada de împerechere: aprilie-iunie
Durata gestaţiei: 14-15 luni
Numărul puilor la o tătare: 1, rar 2
Mod de viaţă
Comportament: sociabil, trăieşte în grupuri
Sunete emise: variază de la un „cip” blând până la urlete
Hrana: peşti şi raci ce trăiesc pe fundul mărilor, precum şi peşti ce trăiesc în bancuri
Durata vieţii: 30-40 de ani
Specii înrudite
Familia delfinilor albi are doar două specii, beluga şi narvalul (Monodon monoceros).
Teritoriul de răspândire al delfinului alb
Aria de răspândire
Trăieşte în apele polare ale Americii de Nord, Groenlandei şi Rusiei.
Protecţia speciei
Numărul actual al efectivelor nu este cunoscut. Se presupune că specia îşi revine greu după pierderile grave cauzate de vânatul excesiv din secolele XVIII şi XIX. Astăzi, delfinul alb este ameninţat de poluarea din zonele sale de reproducere.





