Desene animate

Animaţia, această ramură foarte creativă a industriei cinematografice dă viaţă unor obiecte şi desene statice. Prin combinarea tehnicii animaţiei cu tehnologia computerizată, specialiştii cinematografiei pot realiza chiar şi imposibilul

Cândva, cuiva i-a venit ideea ca Walt Disney să fie ales primarul Los Angeles-ului. Răspunsul: “De ce să concurez pentru postul de primar, când sunt deja rege?” - nu exagera deloc. Desenul animat a câştigat o enormă popularitate peste tot în lume, datorită lui Walt Disney. El a creat una din orientările cele mai impresionante ÅŸi emoÅ£ionante ale culturii secolului XX.
Animaţia s-a contopit în aşa măsură cu numele Disney, încât ne e greu să ne imaginăm una fără cealaltă, deşi desenul animat era foarte popular dinaintea naşterii lui Disney, şi chiar înainte de apariţia cinematografului. Forma originală, simplă era o jucărie de copii, un carnet, a căror file se puteau derula rapid. Pe fiecare pagină se desenau figuri puţin diferite fata de pagina precedenta, iar daca imaginile erau schimbate repede una dupa alta, se contopeau şi păreau că se mişcă. Acest mod de a crea iluzii optice era folosit încă din secolul al XlX-lea la diferite aparate ingenioase şi jucării, cum ar fi de exemplu sfârleaza.
Tehnologia de azi e mult mai evoluată, dar principiul e acelaşi. Desenul animat, în care acţiunea ia naştere din imagini statice prezentate rapid şi consecutiv, abia diferă de benzile desenate de odinioară. Animaţia modernă însă nu se limitează doar la desene.

Animaţia de cameră

Cu ajutorul unei camere de filmat orice obiect poate fi animat, de la figurinele de plastelinâ la obiecte de uz casnic obişnuite. Acest mod de animaţie a fost folosit la începuturi. Primul film animat cunoscut, The Humpty Dumpty Circus, a fost realizat de Albert E. Smith în jurul anului 1898. El a folosit în loc de desene jucăriile fetiţei sale, aşezându-le în altă poziţie după fiecare expunere, pentru ca efectul să fie cât mai convingător. Partenerul lui, James Stuart Blarburn a popularizat desenele animate peste tot în lume, în jurul anului 1900. Opera lui, filmul animat Humorus Phases of Funny Faces (1906), a distrat publicul cu imagini alb-negre, de exemplu un bărbat cu joben sufla fum de ţigară în faţa unei doamne.

Arta imposibilului

La început, animatorii tindeau spre realism, fie că utilizau desene sau modele. Curând ei şi-au dat seama că animaţia e arta imposibilului. Purceii pot zbura, munţii se pot mişca, dinozaurii pot distruge Pământul. Doar imaginaţia avea limitele ei. în 1902 francezul Georges Melies a realizat filmul Călătorie pe Lună. Imaginea în care o navă spaţială se loveşte de ochiul Omului Lună, a fost un pas important spre multe alte experimentări îndrăzneţe.
Pe vremea când cinematografia făcea primii paşi, filmul animat era un gen foarte popular, deşi realizarea unui film animat dura multă vreme. Dacă cineva vroia să facă singur un film animat, trebuia să deseneze 24 de desene diferite pentru fiecare secundă a filmului, deci 1440 pentru un minut. Nu e de mirare că filmele animate erau în general scurte. Prin 1910 situaţia s-a schimbat: artiştii au început să lucreze în echipă şi să folosească aşa numitele desene de fază, desenate pe foi transparente de celuloid.
Tehnologia celuloidului le-a uşurat mult munca. Nu era nevoie ca fiecare scenă să fie desenată în parte, ci doar personajele principale, care erau aşezate în faţa aceluiaşi fundal. Câteodată erau redesenate doar părţi ale personajului, de exemplu picioarele unui personaj în mers.

Sonorul în desene animate

Peste tot se aplicau noile tehnici, dar cu cel mai mult succes în Statele Unite. în 1927 a apărut filmul sonor: banda sonoră era potrivită cu mişcările actorilor. Un animator tânăr, Walt Disney, a simţit că a sosit timpul lui. In 1928 a realizat filmul Willie, vaporul cu aburi. în care a apărut pentru prima dată una din cele mai populare personaje ale desenelor animate - Mickey Mouse.
Insă Mickey Mouse - cu vocea subţiată a lui Disney - a fost doar începutul. Au urmat ceilalţi, nu mai puţin cunoscuţi nouă: răţoiul Donald, câinele pluto şi Goofy. Indiferent de film, era totdeauna evidentă legătura puternică dintre acţiune şi muzică, caracteristică lui Disney. Culmea a fost atinsă în Concert simfonic, în 1935, în care Mickey Mouse dirijează  uvertura operei Wilhelm Tell pe furtună.
Mickey Mouse a deschis “epoca de aur a desenului animat” care a durat până în anii cincizeci. Pe Disney l-au urmat fraÅ£ii Fleisher cu Popeye, marinarul mâncător de spanac ÅŸi muÅŸchi de oÅ£el; cu Betty Boop, fetiÅ£a subÅ£irică ÅŸi cu voce copilăroasă. După ei, o adevărată invazie a preferaÅ£ilor copiiilor: Tom ÅŸi Jerry, Road Runner ÅŸi Coyot-ul, Bugs Bunny, Mr. Magoo, Duffy Duck ÅŸi alÅ£ii.

AceÅŸtia mai noi erau diferiÅ£i în multe privinÅ£e faţă de Mickey Mouse. Au fost creaÅ£i de animatori foarte talentaÅ£i - “Tex” Avery, Chuck Jones, William Hanna ÅŸi Joseph Barbera - dar odată cu ei începea o eră nouă ÅŸi contradictorie. Figurile lui Disney erau proporÅ£ionate ÅŸi drăguÅ£e, în schimb aceÅŸti eroi moderni trăiau într-o lume a .distrugerilor inimaginabile. Erau călcaÅ£i de compresor, ieÅŸeau ameÅ£iÅ£i ÅŸi plini de fum după explozii, găureau pereÅ£ii ÅŸi lăsau în urma lor contururile. Această orientare era deseori criticată, dar din cauză că eroii totdeauna redeveneau la forma iniÅ£ială, gata de luptă, violenÅ£a era greu de luat în serios.

REBELII
In anii treizeci Walt Disney era personalitatea conducătoare în domeniul animaÅ£iei, însă ÅŸi alte studiouri au reuÅŸit să-ÅŸi facă un renume, mai ales Warner Bros; ei au creat în 1934 o echipă de animatori, numită Termite Terrace. Ei au creat personaje mai primitive faţă de eroii romantici ai lui Disney. O producÅ£ie tipică era serialul Road Runner a lui Chuck Jones, în care o pasăre alergătoare ÅŸi un coiot ghinionist sunt într-un conflict permanent, violent ÅŸi fără text. Termite Terrace a angajat câţiva animatori talentaÅ£i în Hollywood. Starul însă era Fred “Tex” Avery. El a regizat primul desen animat cu Bugs Bunny. tot el a creat figurile lui Porky Pig ÅŸi Duffy Duck. Când în 1942 a semnat un contract pentru MGM - unde William Hanna ÅŸi Joseph Barbera regizau popularele desene Tom ÅŸi Jerry - a devenit ÅŸi mai apreciat în rândul audienÅ£ei. în filmul ScufiÅ£a RoÅŸie (1943) lupul purta smoking, iar ScufiÅ£a RoÅŸie era dansatoare într-un bar. Aceasta s-a dovedit a fi o reÅ£etă de succes, fiind ulterior preluată în numeroase filme.

Se încalcă regulile

“Tex” Avery ÅŸi colegii lui au dezvoltat una din cele mai importante orientări ale animaÅ£iei: lumea posibilităţilor nelimitate, în care regulile realităţii pot fi încălcate după bunul plac al animatorului. TotuÅŸi, mulÅ£i nu au văzut mai mult în această realizare, decât o serie de glume vizuale. Nu era clar, dacă e sau nu posibilă realizarea unui desen animat care să umple spaÅ£iul unui film de seară. Răspunsul afirmativ a fost dat din nou de Disney.
Până atunci realizarea unui film animat era limitată de timpul necesar elaborării lui. Disney a depăşit acest obstacol, utilizând principiul benzii rulante. Diferite secţii primeau diferite însărcinări: unii realizau scenele de acţiune, alţii fundalul, iar alţii transpuneau fundalul desenat pe banda de celuloid, amestecau culorile, pictau contururile etc, La mijlocul anilor treizeci, Disney avea 800 de angajaţi.

Primul desen animat de lungă durată, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici a apărut în 1937. Prin povestea lungă, caractere sugestive şi convingătoare, acţiune bazată pe temeri şi victorii reale, filmul a avut un enorm succes de casă în toată lumea. După aceasta Disney a realizat o serie de succese mari: Pinocchio (1940), Fantazia (1940), Dumbo, elefantul zburător (1941), şi a iniţiat o orientare ce există şi în zilele noastre. Filmul animat Regele leu realizat de către studioul lui Walt Disney şi care a câştigat şi Premiul Oscar, a fost unul din cele mai mari succese de casă în 1994.

Oameni ÅŸi personaje desenate

S-a dovedit deci că desenele animate pot concura cu succes cu filmele artistice obişnuite; a rămas ca cele două categorii să fie combinate, în 1964 Disney a realizat filmul Mary Poppins, în care actorii şi figurile animate apăreau împreună într-un decor desenat. Până în 1988, când Bob Hoskins într-adevăr a avut ca partener un personaj animat în filmul Iepurele Roger în bucluc, combinarea actorilor cu personaje animate a fost realizată cu o adevărată măiestrie.

Pe lângă explorarea noilor posibilităţi vizuale, animatorii s-au gândit şi la uşurarea muncii lor. începând cu anii şaptezeci, se lucrează cu tehnologie computerizată. Calculatoarele sunt mult mai precise decât oamenii, desenând imagini dinamice tridimensionale, care rămân reale în orice lumină şi din orice unghi. Una din greutăţile realizării filmului Iepurele Roger în bucluc consta în modul de legare a decorurilor animate de cele reale. Soluţia a fost oferită de tehnica de urmărire luminoasă computerizată: calculatorul era în aşa fel programat, încât să facă posibilă identificarea sursei de lumină în orice împrejurare şi găsirea efectului acestuia asupra mediului. Calculatorul desena automat umbrele în aşa fel, încât acestea să fie în concordanţă cu iluminarea şi în ansamblu cu acţiunea. Prin aceasta animatorii au câştigat mult timp preţios.

Animaţia în publicitate

Filmele artistice animate sunt doar vârful ice-bergului. Animaţia e un lucru aşa de comun în televiziune, încât nici nu ne dăm seama de prezenţa ei. Ea dă viaţă graficelor, diagramelor, hărţilor. Mai ales, e binevenită în spoturile publicitare, unde datorită posibilităţilor fantastice - cutii vorbitoare, stafide care dansează, etc - e agreată atât de copii, cât şi de adulţi.
Azi, în era comunicaţiei computerizate, asemenea realităţii virtuale, şi animaţia priveşte spre un viitor luminos. E multilaterală, accesibilă, plină de fantezie; niciodată în istoria ei nu a avut asemenea posibilităţi de dezvoltare.

SUNET
Inainte de executarea filmului animat, trebuie efectuat mixajul de sunet, obţinând coloana sonoră. Muzica de fundal şi sunetele asemănătoare cu tunete etc, se pot insera şi mai târziu la animaţie, dar vocile umane, zgomotul paşilor, al copitelor sau zgomotul produs de cineva care bate la uşă trebuie să fie realizate înainte, animaţia făcându-se în concordanţă cu acestea.

E nevoie de actori care să citească textul, după care se poate realiza toată banda sonoră. Inginerul de sunet separă sunetul în foneme, adică sunete de sine stătătoare. Fiecărui sunet îi corespunde altă miÅŸcare a buzelor, inginerul notează unde încep ÅŸi se termină sunetele. Acestea sunt înregistrate pe plăci de sunet, care ia rândul lor sunt împărÅ£ite în cadre ce au o durată de 1/24 secunde. Cuvântul englez “hello” e format din două foneme: “he” ÅŸi “io” împreună ocupând 20 de cadre pe placa de sunet. Acest procedeu e foarte lung ÅŸi obositor, dar ÅŸi foarte important. Fără plăcile sonore animatorul nu ar putea să potrivească imaginile cu sunetul iar rezultatul ar semăna cu un film prost sincronizat.