Dragobetele, care saruta fetele

La 24 februarie, societatea tradiţională românească il sărbătoreşte pe Dragobete, zeu ai tinereţii în Panteonul popular, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii. In aceeaşi zi în care Biserica prăznuieşte Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Miroase deja a primăvară, iar sângele clocotitor al tinerilor simte cu ÅŸi mai mare forta „renaÅŸterea naturii”. Pe vremuri - ÅŸi deja obiceiurile au reapărut-fetele se trezeau în dimineaÅ£a de Dragobete, se îmbrăcau frumos, apoi plecau să culeagă primele flori: ghiocei, viorele ÅŸi tămâioase. Dacă găseau ÅŸi fragi înfloriÅ£i, în primăverile timpurii, cu atât mai bine. Ghioceii, viorelele ÅŸi tămâioasele se puneau la icoane, unde erau Å£inute până la Sânziene, când căpătau puteri miraculoase, iar florile de fragi se puneau în apa de spălat, pentru că doar aÅŸa fetele ÅŸi femeile tinere deveneau mai frumoase.

Descântece, petreceri

Tinerii, fete ÅŸi băieÅ£i, se adunau la marginea pădurii, dacă ziua era frumoasă, sau în casa unuia dintre ei, petrecând ÅŸi jucând, cu mâncare ÅŸi băutură. La aceste petreceri se formau cuplurile, se încheiau logodne. Pe scurt, tinerii îşi „făceau de Dragobete”. Jurămintele făcute acum se transformau, de obicei, în căsătorii, în toamnă. Această logodnă de primăvară seamănă foarte bine cu sărbătoarea romană a Lupercaliilor, de unde se trage ÅŸi Sfântul Valentin. Era, de fapt, o „imitare” a naturii, a păsărilor care în această perioadă se adună în stoluri, ciripesc voioase ÅŸi îşi aleg perechea, începând să-ÅŸi construiască cuiburile.

Nu se munceÅŸte

Sărbătoare populară, de început de primăvară, Dragobetele era ţinut asemeni unei sărbători religioase, femeile nefăcând alte treburi decât curăţenie şi aceea aşa, de ochii lumii. Sărbătoarea mai era ţinută şi pentru ca Dragobetele să apere familia de boli. In această zi, femeile mai aveau grija de a hrăni din belşug orătăniile din curte şi păsările cerului, pentru ca anul să fie îmbelşugat. Şi era cu totul interzisă sacrificarea păsărilor sau animalelor, pentru că altfel fetele şi femeile din familie nu ar mai fi avut copii.

Se spune ca Dragobete era un fecior frumos, care lua minţile fetelor şi femeilor, şi care tot încerca să-i intre în voie Maicii Domnului. Când a văzut aceasta că nu poate scăpa de el, l-a transformat într-o buruiană de dragoste: năvalnicul. Floarea este şi astăzi folosită de bătrânele pricepute la descântece de dragoste.