Epilepsia II.

Tratamentul epilepsiei

Pe durata tratamentului trebuie avută în vedere cauza care determină epilepsia, tipul crizelor şi frecvenţa acestora. Din păcate, epilepsia se poate trata numai simptomatic. Scopul tratamentului medicamentos este reducerea predispoziţiei, excitabilităţii creierului. Medicamentele antiepileptice inhibă activitatea sistemului nervos central şi reduc activitatea electrică anormală a celulelor nervoase ale scoarţei cerebrale. Cu ajutorul medicamentelor descărcările electrice patologice şi crizele provocate de acestea pot fi reduse, iar la 2/3 din cazuri chiar suprimate în totalitate.

Tratamentul medicamentos este de durată, majoritatea pacienţilor rămân dependenţi de medicamente pe durata întregii vieţi. După o perioadă de 2-3 ani lipsită de crize se poate încerca renunţarea la medicaţie. Dacă epilepsia este cauzată de o modificare macroscopică, se încearcă distrugerea focarului epileptic pe cale chirurgicală.

Ce are de făcut bolnavul

Pacientul pe cât posibil să evite solicitările psihice, situaţiile de conflict şi de stres. Să se abţină de la consumul de alcool. Să se străduiască să aibă un mod de viaţă sănătos, deoarece orice alte afecţiuni intensifică predispoziţia apariţiei crizelor.

Criza mare, generalizată
In caz de criză mare, generalizată (grand mal, GM) pacientul îşi pierde cunoştinţa, cade, musculatura se contractă spasmodic, face spume la gură, îşi muşcă limba. In timpul căderii se poate eventual şi lovi. Respiraţia se opreşte temporar, din acest caz pielea devine lividă (violacee), cianotică. Elimină urină şi fecale în mod necontrolat.

Acordarea primului ajutor în caz de criză de epilepsie
Criza mare generalizată (grand mal) durează câteva minute. în acest timp prezintă simptome foarte grave. Atenţie ca pacientul care îşi pierde cunoştinţa, în timpul căderii să nu se lovească, în cursul spasmelor musculare să nu sufere leziuni, în cursul convulsiilor să nu îşi lovească capul. Din apropierea pacientului îndepărtaţi toate obiectele care eventual ar putea cauza leziuni. în cursul spasmului muşchilor responsabili de masticaţie, pacientul îşi poate secţiona limba. Din acest motiv încercaţi să introduceţi între dinţii acestuia o batistă. Pe durata somnului adânc care urmează criza, întoarceţi bolnavul pe o parte, în poziţia laterală de siguranţă (PLS) pentru a asigura eliberarea căilor respiratorii. Astfel se evită ca limba să alunece spre spate sau saliva din gură să pătrundă în căile respiratorii.

Când ne adresăm medicului?

Dacă în familie există deja cazuri de epilepsie, chiar şi copilul fără simptome trebuie examinat de specialist pentru a determina dacă nu cumva există o predispoziţie. In copilărie poate indica o predispoziţie la epilepsie pierderea cunoştinţei de câteva clipe, criza mică (absence). Mişcarea, vorbirea pacientului se întrerupe câteva clipe, nu reacţionează la stimulii mediului. Deoarece pacientul îşi continuă în mod normal activitatea întreruptă de criză şi nu îşi aminteşte de nimic, părinţii nu acordă nici o atenţie acesteia. Dacă crizele sunt atât de frecvente încât pacientul nu îşi revine din starea de inconştienţă, starea de dinaintea acesteia nu revine, starea devine gravă, periculoasă pentru viaţă (status epilepticus), trebuie anunţat medicul!

Cum procedează medicul

Pe lângă urmărirea clinică a crizelor, creierul este cartografiat cu ajutorul electroen-cefalografului (EEG). în caz de epilepsie EEG indică modificări tipice. Eventualele modificări macroscopice care pot sta la baza epilepsiei pot fi evidenţiate cu ajutorul tomografiei computerizate, examenului cu rezonanţă magnetică. Crizele pot fi diferenţiate prin probe la solicitare, examene metabolice.

Evoluţia bolii

In cazul epilepsiei diagnosticarea timpurie şi tratamentul de specialitate sunt deosebit de importante, deoarece fiecare criză în parte afectează ireversibil sistemul nervos central. Leziunile pot cauza cu timpul modificări de personalitate grave. Starea pacientului se depreciază, capacitatea psihică scade treptat.