Etnogeneza romaneasca

Etnogeneza

Procesul de etnogeneză a românilor a fost iniţiat de cucerirea de către romani a Daciei şi a teritoriilor învecinate din Peninsula Balcanică. Spaţiul etnogenezei românilor a cuprins iniţial o zonă mai largă pe ambele maluri ale Dunării în aria romanităţii orientale. Elementele constitutive ale etnogenezei româneşti sunt substratul traco-dac, stratul roman şi adstratul slav.

Rolul substratului dacic

Nivelul destul de înalt al civilizaţiei dacilor a uşurat romanizarea deplină şi rapidă a acestora. De la strămoşii daci românii au moştenit circa 160 de cuvinte (ceafă, vatră, strugure, mal etc), denumiri de ape (Dunăre de la Donaris, Olt de la Alutus etc), unele obiceiuri, trăsături fizice etc.

Rolul stratului roman

Coloniştii aduşi de romani, datorită nivelului superior al civilizaţiei lor, şi-au impus obiceiurile, cultura, religia şi, în primul rând, limba. în decurs de câteva generaţii, băştinaţii şi-au însuşit limba latină, care a evoluat dând naştere limbii române. Aceasta şi-a păstrat caracterul romanic, fapt dovedit de structură, de morfologie, de sintaxă şi de cuvintele cele mai utilizate, care sunt de origine latină.

Continuitatea

Continuitatea exprimă persistenţa daco-romanilor pe teritoriul fostei provincii romane Dacia după retragerea aureliană (părăsirea provinciei de către armata şi administraţia romană ordonată de către împăratul Aurelian). Descoperirile arheologice atestă existenţa pe teritoriul ţării noastre a unei populaţii sedentare, care se ocupa cu agricultura, creşterea animalelor şi meşteşugurile. Această populaţie nu putea fi decât cea daco-romană. După retragerea aureliană se constată continuitatea aşezărilor. Astfel, oraşele sunt pe mai departe locuite în secolul al IV-lea, în ciuda faptului că aceste localităţi cunosc un regres manifestat prin scăderea populaţiei, decăderea activităţilor economice, ruinarea monumentelor etc. Dispariţia treptată a oraşelor a fost însoţită de stabilirea în zone mai ferite, cum dovedesc descoperirile arheologice.

Incheierea etnogenezei româneşti

Transformarea limbii latine spre ceea ce avea să devină limba română s-a desfăşurat până în secolul al VUI-lea. Din anul 586 datează cel mai vechi text, care, potrivit unor istorici, ar reprezenta prima atestare a evoluţiei limbii latine în direcţia unei noi limbi romanice. în secolul al Vl-lea urmaşii dacilor şi romanilor au intrat în contact cu slavii. Aceştia au pătruns în număr mare la sud de Dunăre după anul 602, ceea ce avut ca rezultat asimilarea celei mai mari părţi a populaţiei romanice din Peninsula Balcanică. în schimb, la nord de Dunăre slavii s-au topit treptat în masa populaţiei romanice. De la slavi limba română a preluat circa o şesime din cuvinte, cum sunt cele care se referă la organizarea socială şi politică, termeni religioşi, nume proprii etc. Slavii au desăvârşit astfel procesul de formare a poporului român.