Expansiunea islamismului

Una dintre marile religii ale lumii, islamismul a fost răspândit cu ajutorul forţei armelor din Spania până în India. Intr-un timp mai scurt de un secol a apărut în urma sa o cultură extraordinară.

Arabia era în mare parte alcătuită din deşert în secolul al VH-lea e.n. iar în pustiurile sale trăiau triburi nomade. Pe ţărmul Marii Roşii şi Oceanului Indian se găseau zone fertile cu multe aşezări înfloritoare. Drumurile acestora duceau în Siria şi Mesopotamia (Irakul de azi). în calea acestor drumuri comerciale se găseau oaze care datorită comerţului prosperau, de exemplu Mekka şi Medina, acestea fiind de o importanţă fundamentală în istoria islamismului.

Profetul Mahomed

Profetul Mahomed s-a născut în Mekka, tatăl său se ocupa cu mânatul cămilelor. Şi-a pierdut părinţii încă de foarte tânăr şi a fost crescut de un unchi. Până la vârsta de 25 de ani călătorea ca negustor cu caravanele, până când a luat-o de soţie pe stăpâna sa, ajunsă deja de două ori văduvă, pe Hadidja. Umbla mult singur prin munţi şi cu puţin timp după căsătorie a avut parte de o întâmplare ciudată. A avut viziuni în care vorbea cu arhanghelul Gabriel, notând în versuri instrucţiunile acestuia. Aceste scrieri constituie prima parte a cărţii sfinte a islamismului, Coranul. Această carte cuprinde în final cele 114 de precepte pe care le-a primit profetul timp de 22 de ani.
Intre timp Mahomed a început să predice, propovăduind că spre mântuire există doar un singur drum, supunerea totală Dumnezeului atotputernic.
Cuvantul “islam” in araba are chiar aceasta semnificatie, devenind numele acestei religii noi. AdepÅ£ii săi erau numiÅ£i musulmani, adică supuÅŸi, îngăduitori.
Mahomed a înfiinţat o comunitate religioasă din puţinii discipoli şi membrii familiei sale, dar aceasta nu a devenit populară în oraş. Bunăstarea oraşului se datora mai ales pelerinilor care veneau la piatra Kaba, sanctuar dedicat unui număr de circa 360 de zei şi spirite diferite, să se închine acestora, însă noul profet a declarat că orice zeu sau spirit este fals, iar situaţia a devenit aşa de periculoasă încât în 622 Mahomed şi puţinii sai discipoliau trebuit sa paraseasca orasul. Aceasta fugase numeste Hegina (Hidjira) si se consideră punctul de origine al perioadei islamismului.
Mahomed şi-a găsit adăpost în oraşul apropiat Medina, unde a devenit un om important, fiind judecător, şi unde şi-a găsit noi discipoli. A fost recunoscut drept Profetul lui Allah şi conducător al celor din oraş în numeroasele campanii militare împotriva celor din Mekka. Când s-a predat Mekka în anul 630, Mahomed a devenit domnitorul oraşului unde s-a născut, a distrus cei 360 de idoli şi a oferit sanctuarul lui Kaba lui Allah.

Problema succesiunii

Până la moartea profetului, survenită în 632, aproape toată peninsula Arabică se închinase islamismului. Deoarece Mahomed nu a desemnat un succesor, au apărut conflicte între rude, iar   izbucnirea revoltelor răscoalelor si a războaielor civile au tulburat linistea peninsulei. Acestea au luat sfârşit printr-o înţelegere între adepţii profetului. Un calif (discipol, adept) a preluat succesiunea şi arabii au început cuceririle. Triburile care se luptau nu demult între ele, s-au unit acum sub drapelul Islamului, dând astfel multă bătaie de cap celor două super-puteri care stăpâneau Orientul Mijlociu, Imperiul Bizantin creştin cu limba de stat greacă şi Persia, care urma zoroastrianismul, care se afla pe teritoriul Iranului de azi şi în care domnea dinastia Sasanida.

Răspândirea Islamului

Primul pas în expansiunea în afara Arabiei a avut loc în timpul domniei Califului Abu Bahr (632-634), dar adevărata perioadă a cuceririlor a fost perioada califatului lui Omar (634-644). în anul 635 a fost cucerit Damascul iar în anul următor marele conducător arab Halid ibn-al-Valid a nimicit oastea bizantină în lupta de la Iarmuc şi a alungat-o din Siria. Au invadat şi Mesopotamia, care se afla sub dominaţia Persie, iar din 642 au contopit si Persia. In acelaşi an, prin cucerirea Alexandriei, s-a predat şi Egiptul, acesta fiind mai departe un punct de plecare pentru campaniile duse până în Africa de Nord. în acest timp, în Imperiul Islamic, slăbit de luptele între triburi, care a unit diferite naţii şi regiuni, au apărut tensiuni. Al treilea calif, Osman (644-656) a fost ucis, succesorul lui a devenit vărul şi succesorul lui Mahomed, Aii. Şi sub domnia lui (656-661) s-au continuat mişcările religioase şi tulburările dintre triburi care au condus până la urmă la războaie, lupte şi la uciderea lui Aii. Discipolii lui nu au vrut să se supună califului succesor Muavia şi şi-au oroclamat  autonomia.  Astfel  a  avut  loc despartirea definitiva dintre sunnitii majoritai şi şiiţii minoritari. Cu toate că în anumite perioade din istoria Islamului mai apar din când în când anumite secte, contradicţia sunnism-şiism este şi în prezent o ruptură fundamentală.
Moartea lui Aii a pus capăt perioadei califatului “clasic” sau ortodox. Sub domnia lui Muavia (661-680) califul a devenit un conducător asemănător regelui, care domnea în capitala Siriei, Damasc. Titlul era moÅŸtenit de fiul său sau de o rudă foarte apropiată, iar domnia era exercitată cu ajutorul unei staicturi sociale centralizate, aceasta nefiind o caracteristică a statelor arabe.

Singurul Stat

Muavia a înfiinţat până la urmă prima dinastie a califilor, dar puterea lor s-a cristalizat doar după ce califul Abdal-Malik (685 - 705) a ieşit victorios din războiul intern de 30 de ani. Cu instaurarea ordinii s-a continuat expansiunea islamismului.
Forţele musulmane au pătruns până în • Taşkent, cucerind Sindul şi o parte din Pandjab, teritoriul Pakistanului din prezent. în vest au cucerit coasta Africii de Nord şi prin strâmtoarea Gibraltar au pătruns până în Spania. în 718 au trecut Pireneii şi au pătruns până în partea centrală a Franţei. Au fost opriţi de francezi lângă Tours în 732, aceştia punând capăt altor eventuale cuceriri în Europa.
Sub domnia dinastiei Omaiad, Imperiul Islamic, care putea face comerţ nestingherit din Spania până în India, şi-a trăit cea mai măreaţă perioadă. Contrar altor popoare cuceritoare, arabii învăţau cu plăcere de la alte naţii, adoptând modalitatea de conducere a statului, organizarea armatei şi navigaţia maritimă bizantină şi persiană. Au preluat şi din ştiinţa şi arta adversarilor înfrânţi.
De obicei musulmanii au fost toleranÅ£i faţă de credincioÅŸii care nu erau musulmani, mai ales cu “Popoarele CărÅ£ii” care erau creÅŸtinii ÅŸi evreii, cu tradiÅ£ii biblice asemănătoare lor. Din punctul de vedere al Islamului, Avram ÅŸi Moise au fost profeÅ£i adevăraÅ£i, a căror operă a fost dusă la capăt de Mahomed. Musulmanii erau scutiÅ£i de taxe, spre deosebire de cei nemusulmani. Această dispoziÅ£ie a constituit o motivaÅ£ie pe o perioadă lungă pentru mulÅ£i oameni de a se converti la islamism. Deoarece traducerea Coranului în alte limbi a fost interzisă, noii adenti au învăţat renede araba, astfel ca popoarele cucerite au fost asimilate mai uÅŸor. Când aceasta s-a realizat, un arab însemna un om care vorbea această limbă ÅŸi I marea parte a lumii islamice a ajuns să aibă a religie, limbă ÅŸi cultură comună. 5
însă tocmai această toleranţă a cauzat căderea dinastiei Omaiada. Deoarece dinastia nu s-a ocupat destul de convertirea celor care nu erau musulmani, nemulţumirea creştea în rândurile supuşilor.
Din cauza nemulţumirilor religioase şi a supărării arabilor care trăiau în Iran şi Mesopotamia, deoarece erau conduşi din Damasc, a izbucnit o revoltă în 747, al cărei conducător a fost descendentul profetului Abdul-Abbas. în trei ani a spulberat puterea omaidienilor şi a şters fără milă orice urmă a lor de pe pământ. Doar o singură personalitate a familiei a scăpat, Abdar-Rahman, care s-a refugiat în Spania şi a întemeiat o dinastie autonomă care a dăinuit aproape 300 de ani.
Dinastia Abbasida a privat Damascul de rangul de capitală şi a înfiinţat o altă capitală în Mesopotamia, Bagdad, care în scurt timp a devenit un oraş cu un milion de locuitori. Centrul califatului Abbasida a devenit regiunea estică, mai bogată, unde exista o puternică influenţă personală. în această perioadă s-a pus accentul pe convertirea la islamism şi adoptarea limbii arabe, religia islamică devenind mai puternică. Până la urmă doar Iranul a păstrat limba originală, limba persană, şi identitatea culturală, deşi s-a convertit la islamism.

Cultura înfloritoare

Islamismul a păşit într-o nouă etapă, în care nu doar a preluat din alte culturi, ci ÅŸi-a creat măreaÅ£a sa cultură individuală. Califul Al-Mansur a întemeiat “Palatul CunoaÅŸterii”, unde savanÅ£ii traduceau operele filozofilor greci antici, studiau practica medicală antică, învăţau matematica indiană, - o parte a acesteia sunt numerele “arabe” folosite ÅŸi în prezent. Gânditorul arab Ibn-Sina a devenit cunoscut în Europa sub numele de Avicenna, filozof ÅŸi medic de mare prestigiu.
Matematicianul Al-Hvarzimi a fost pionierul algebrei (termen arab), pe când persanul Omar Hajjam a fost în acelaşi timp matematician, astrolog şi poet.
Literatura ÅŸi artele înfloreau. Din pământ s-au înălÅ£at moschee având cupole strălucitoare, palate minunate, cu pereÅ£ii împodobiÅ£i cu materiale ceramice colorate. Olăritul ÅŸi prelucrarea metalelor au ajuns la un nivel înalt. în arabescurile folosite pentru înfrumuseÅ£are se împleteau motivele care reproduceau anumite  forme de plante ÅŸi motive abstracte cu linia elegantă a scrierii cursive arabe. Universul poeziei islamice a fost îmbogăţit ÅŸi de poveÅŸti populare originare din Asia, colecÅ£ia clasică de renume universal fiind “O mie ÅŸi una de nopÅ£i”. ÅžtiinÅ£a ÅŸi cultura islamică au întrecut în câteva secole tot ce cunoscuse Europa creÅŸtină. Vestul a preluat multe din sursele arabe în domeniile ÅŸtiinÅ£elor, filozofiei, matematicii ÅŸi medicinii. (Chiar ÅŸi metoda de fabricare a hârtiei inventata de chinezi, a fost aflată de europeni tot cu ajutorul arabilor).
Cultura islamică înflorea, dar după nici un secol de dominare a dinastiei Abbasida califatul uriaş şi greu de guvernat a început să decadă, sfărâmându-se în bucăţi. Deoarece în noua capitală, Cairo, dinastia Fatimida (909-1171), nu putea controla eficient teritoriile nord africane, le-a pierdut.

Cuceririle turceÅŸti

Califatul era cel mai ameninţat de la Est. Puterea politică a Iranului a crescut, califii Abbasida au devenit marionetele domnitorilor persani. Situaţia s-a schimbat şi mai mult. când turcii, proveniţi din Asia Centrală, au preluat puterea peste o mare parte a lumii islamice, şi o exercitau în numele califilor Abbasida - cel mai mare conducător al lor fiind    devenit    sultan    (cuvântul    sultan înseamnă: bărbatul deţinător de putere). Turcii au fost luptători talentaţi, şi astfel l-au forţat pe împăratul bizantin să ceară ajutorul cavalerilor din Europa de Vest.
Unitatea sub domnia turcească a fost la fel de scurtă ca şi în timpul domnitorilor Abbasida, în secolul al XH-lea. Orientul s-a împărţit în sultanate autonome. Istambulul însă s-a dovedit a fi suficient de puternic pentru a rezista şi a riposta la cruciade. La fel ca şi mai devreme, noua şi principala ameninţare venea tot de la Răsărit. Hoardele de tătari au pus capăt califatului Abbasida prin jefuirea Bagdadului şi au început un nou capitol în istoria islamismului.

Date importante

571 - NaÅŸterea profetului Mahomed
596 - Mahomed o ia de soţie pe Hadidja
610 - Prima viziune a lui Mahomed
613 - Incep profeţiile
624 - 630 - Luptele desfăşurate între cei din Mekka şi Medina, Mahomed se întoarce în Mekka
632 - După moartea lui Mahomed, Abu Bakr devine Calif
634 - 644 - Califatul lui Qmar
636 - 641 - Musulmanii ocupă Siria, Palestina, Mesopotamia şi Egiptul
644 - 656 - Califatul lui Osman
656 - 661 - Ali - ultimul calif ortodox
661 - 680 - Muavia se autoproclamă calif şi întemeiază dinastia Omaiada
693 - Incepe cucerirea Africi de Nord
711 - Musulmanii atacă Spania, în curând cucerind întreaga peninsulă
718 - Musulmanii atacă Franţa, în 732 sunt opriţi la Tours
750 - Inceputul domniei dinastiei Abbasida, în 755 Abdar-Rahman întemeiază un stat autonom, Omaiada, în Spania
798 - 809  - Califatul lui Harun-ar-Rasid
909 - 1171 - Dinastia Fatimida în Africa de Nord şi Egipt
1055 - 1157 - Sultanatul turcilor
1258 - Mongolii ocupă Bagdadul, căderea dinastiei Abbasida