Expeditii

In căutarea drumului care ducea spre Orient, marinarii europeni s-au aventurat cu îndârjire pe oceane şi au schimbat cursul istoriei. Pe vapoarele lor mici şi fragile au cutreierat toate mările Pământului, punând capăt izolării dintre continente.

In secolul al XV-lea în Europa erau deja  mulÅ£i marinari experimentaÅ£i ÅŸi multe  corăbii. Cu toate acestea, navigatorii se depărtaseră doar în cazuri excepÅ£ionale de apele mai sigure ale Mării Mediterane ÅŸi cele din aproprierea ţărmului Oceanului Atlantic. Schimburile comerciale cu Orientul se desfăşura mai ales pe uscat. Marfa trecea de la un negustor la altul, unii dintre occidentali ajungând până în “Indii”; astfel era denumită India ÅŸi Asia Orientală de către europeni. în conÅŸtiinÅ£a europenilor Asia, Africa ÅŸi oceanele erau învelite în mister. In imaginaÅ£ia lor aceste regiuni erau populate de monÅŸtri, fiinÅ£e din basme, de oameni fără capete ÅŸi figuri legendare. Ei credeau că în Africa domneÅŸte un împărat creÅŸtin, popa Ioan.
Prin anii 1400, negustorii arabi, care navigau pe drumul maritim ce lega India de Africa de Est, deci pe oceane “adevărate”, se pare că ÅŸtiau mai multe despre lumea reală decât navigatorii europeni, dar nu peste mult timp a început secolul expediÅ£iilor extrem de îndrăzneÅ£e.

Henrik marinarul

Portugalia întinsă de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, era evident un punct de pornire extraordinar de bun pentru navigaţia oceanică, dar portughezii nu ar fi realizat prea multe fără talentatul prinţ Henrik (1394-1460). De obicei este pomenit ca Henrik marinarul, cu toate că nu a participat niciodată la vreo expediţie organizată de el. în 1415 a fost prezent la cucerirea teritoriului marocan Ceuta, dându-şi seama că prin extinderea în Africa pot obţine un rol de conducere în comerţul cu aur, sclavi, fildeş de elefant şi vin. A sperat probabil, că va putea incheia o alianta cu popa Ioa. A  pornit mai multe expediţii spre sud, pe coastele de vest ale Africii, iar în Sagres a înfiinţat un centru de cercetare, pentru a aduna datele despre navigaţie şi pentru a perfecţiona construirea corăbiilor.

In şaptezeci de ani, navele portugheze au ajuns din ce în ce mai departe de-a lungul ţărmurilor Africane. La început au atins Capul Num, apoi Capul Bojador, iar mai târziu Capul Blanco şi Verde. Avansând pas cu pas de-a lungul coastei au descoperit şi au colonizat insulele Madeira, Canari, şi insulele din Capul Verde; acestea au devenit mai târziu centre de aprovizionare şi refugiu pentru marinari. Armele, în special armele de foc le-au fost de mare folos în timpul cuceririi unor regiuni, iar atunci, când şi-au dat seama că sursele de aur din Africa nu sunt atât de bogate pe cât se credea, au urmat exemplul arabilor şi s-au apucat de una din cele mai respingătoare ramuri comerciale: au devenit negustori de sclavi.

Drum în jurul Africii

In cursul secolului al XV-lea “portughezii au fost din ce în ce mai preocupaÅ£i de ideea de a ajunge în Indii, navigând de-a lungul Africii. Drumul pe uscat către Orient era obositor ÅŸi plin de pericole, deoarece turcii otomani îi atacau foarte des pe negustori. Din acest motiv preÅ£ul aurului adus din Indii era foarte ridicat.  La fel era ÅŸi preÅ£ul mirodeniilor, fără de care carnea europeană era practic de nemâncat (în lipsa posibilităţii de răcire, sărarea, respectiv condimentarea, era singura metodă de conservare). Evenimentele de mai târziu au demonstrat că până ÅŸi drumurile lungi ÅŸi soldate cu pierderea unor corăbii puteau aduce niÅŸte profituri uriaÅŸe, dacă măcar un transport de mirodenii ajungea la destinaÅ£ie.

Cu toate că nimeni nu putea afirma cu certitudine că Africa are o coastă sudică navigabilă, portughezii nu au dat înapoi. Pe hărÅ£ile din vremea respectivă, Africa se extindea adânc spre sud, până în “fundul” lumii. Această presupunere nu i-a putut liniÅŸti pe navigatorii portughezi. Pe vremea domniei lui Ioan al II-lea (1841-1495), un alt susÅ£inător entuziast al expediÅ£ilor, Bartolomeu Diaz, în anul 1487 a navigat mai spre sud decât predecesorii europeni, o furtună puternică ducându-1 până la punctul cel mai sudic al Africii. Diaz a intenÅ£ionat să meargă mai departe, însă echipajul 1-a silit să se întoarcă. Când la întoarcere a ajuns din nou la extremitatea sudică a Africii, a numit-o Capul Furtunilor. Mai târziu, regele Ioan a schimbat numele în Capul Bunei SperanÅ£e.

Debarcarea în Indii

Totul era pregătit pentru a ajunge în Indii, cu un ultim efort. Mulţumită unui curier portughez care a ajuns până la coastele de vest ale Indiei, prin Marea Mediterană, s-a dovedit că există o cale maritimă între Africa şi Asia. Astfel s-a adeverit presupunerea că s-ar putea ajunge şi din Portugalia în Asia. în anul 1497, sub conducerea lui Vasco de Gama, a pornit o nouă expediţie. Da Gama a plănuit să iasă cu corăbiile în largul Oceanului Atlantic şi să le lase pe seama vânturilor de vest; totul a ieşit precum se aştepta. Vânturile l-au dus direct la Capul Bunei Speranţe; a reuşit să evite curenţii din apropierea ţărmului. L-au aşteptat însă destule pericole pe drumul ce ducea în sus, de-a lungul coastei de est al Africii, inainte de a debarcain Calucut, strabatârid Oceanul Indian. întoarcerea lui Da Gama, în septembrie 1499, a fost sărbătorită ca un eveniment epocal, ca un pas care a făcut ca Portugalia să fie principalul intermediar între Est şi Vest.
Portughezii îşi păstrau toate secretele, vecinii lor spaniolii dovedindu-se incapabili în a înfrânge monopolul portughezilor asupra comerţului africano-asiatic. Probabil acesta a fost motivul pentru care domnitorii spanioli regele Ferdinand şi regina Izabela au putut fi convinşi să sprijine un bărbat care afirma că se poate găsi un drum mai scurt spre Indii. Acest bărbat a fost Cristofor Columb, un căpitan de vas italian, care în urma studiilor sale s-a convins că Indiile sunt la doar 3500 de mile peste Oceanul Atlantic. Calculele sale erau acceptabile pentru oameni învăţaţi din acele vremuri care ştiau deja că Pământul este sferic, dar habar nu aveau de existenţa Americii. Evident, Columb a greşit, dar aceasta a fost una din cele mai norocoase greşeli ale istoriei.

După ani de aşteptare, Columb a primit până la urmă 3 nave spaniole: Santa Măria, Nina şi Pinta. în 3 august, 1492 a pornit din portul Paloş al Oceanului Atlantic. Cu noroc, sau datorită experienţei a apreciat bine unde bat elizeele, navigând uşor în fruntea lor. Echipajul, la 30 de zile după părăsirea insulelor Canare, a devenit nelinistit, si a încercat să-l convingă pe Columb să se întoarcă. Columb le-a promis până la urmă că în cazul în care nu vor ajunge în apropierea ţărmului în câteva zile, se vor întoarce. După două zile, în 12 octombrie, la ora două în zori, santinela a observat o mică insulă la lumina lunii. Ziua, Columb a trimis în San Salvador, o insulă din Bahamas, un mic detaşament de recunoaştere. Primii europeni ajunşi în Lumea Nouă au fost impresionaţi de bijuteriile purtate de băştinaşii prietenoşi, dar nici în Cuba, nici în Hispania nu au dat de mult visatele bogăţii.

Columb nu mai ştia exact în ce loc al Indiilor se află, dar nici o dată nu s-a îndoit de faptul că au ajuns în Indii. în urma acestei erori, insulele Caraibe sunt cunoscute până în zilele noastre sub denumirea de insulele Indiei de yest, iar băştinaşii americani sunt numiţi indieni. Columb nu a avut noroc nici în privinţa denumirii continentului găsit de el. Câţiva ani mai târziu, un navigator pe nume Amerigo Vespucci a adus argumente convingătoare în sprijinul faptului că această zonă din oceanul Atlantic este de fapt un întreg continent şi că cel mai corect ar fi să se numească Lumea Nouă. Raţionamentul acestuia l-a impresionat în aşa măsură pe Marin Waldseemuller, un tipograf german, încât la editarea unei noi hărţi a lumii, în cinstea lui Amerigo Vespucci, a denumit noul continent America.

Columb a mai făcut trei drumuri peste ocean, crezând de fiecare dată că a debarcat în Indii, dar nu a găsit nici aurul, nici mirodeniile promise lui Ferdinand şi Izabellei. între timp portughezii au ajuns în Indii, găsind mult râvnitele comori, după care descoperirea Lumii Noi nu a mai părut atât de promiţătoare. Spaniolii, şi în curând portughezii, au continuat expediţiile, au cucerit şi au pus stăpânire pe noile Indii. în 40 de ani Cortez a întărit stăpânirea spaniolă în Mexic, iar Pizarro în Peru, adunând cu sârguinţă bunurile cărora bietul Columb nu le dăduse de urmă.

După greşeala lui Columb, navigatorii au căutat în continuare celălalt drum spre Indii către vest, încercările continuând şi după 1523, când Vasco Nunez de Balboa a străbătut strâmtoarea Panama, şi a zărit o întindere imensă de apă, un alt ocean, care îi despărţea pe spanioli de Indii. Cu şase ani mai târziu, un aventurier portughez, Magellan (Fernando de Megalhaes), în fruntea unei expediţii spaniole, a încercat să găsească extremitatea sudică a noului continent şi să treacă apoi spre est. Trecând prin strâmtorea denumită ulterior cu numele său, Magellan a ajuns în Oceanul Pacific. Şi-a pierdut viaţa în urma unor altercaţii în insulele Filipine, dar una dintre corăbiile sale a reuşit să scape şi să ajungă prin capul Bunei Speranţe înapoi în Spania. Practic, aceasta a fost prima corabie care a înconjurat Pământul. Deşi această performanţă a fost repetată de mai multe ori între anii 1577 şi 1580 de către Francis Drake, cu scopul de a face piraterie, navigatorii care l-au urmat pe Magellan şi-au dat seama la timp că navigarea în jurul Capului Horn este periculoasă şi din punctul de vedere al comerţului, dificil de realizat.

OraÅŸe de aur

Spaniolii au fost prea ocupaţi de căutarea celor şapte Oraşe de Aur, iar între timp şi alte naţii   europene   au   pornit   în   căutarea teritoriile deja descoperite de către spanioli mai spre nord, în Cathay, adică în China. Cabot însă, în loc de China, a dat de Canada. La fel a păţit şi francezul Jaques Cartier, cu expediţia condusă de el în 1535, respectiv Martin Frobisher şi Henry Hudson.
Până la urmă, doar portughezii au găsit ceea ce au căutat. Navigatorii europeni însă, pe lângă că au descoperit Lumea Nouă, care s-a dovedit a fi cea mai bogată sursă de bogăţie a tuturor timpurilor, în şapte secole au ajuns pe toate oceanele şi continentele -cu excepţia Australiei, insulelor Mării Sudice, şi a Antarticii. Navele lor au înfiinţat pentru prima oară în istorie o reţea de talie mondială a comunicaţiilor şi comerţului - cu consecinţe care dăinuie şi în prezent.