Feline mari

Probabil cele mai reuşite prădătoare din lumea animală, aceşti ucigaşi înverşunaţi şi rapizi, atacă prin surprindere sau capturează victimele după o goană îndelungată.

Printre felinele mari, deosebim şase specii, după cum urmează: leul, jaguarul, tigrul, pantera, pantera de zăpadă şi ghepardul, care este încadrat într-un gen aparte. Mulţi consideră că irbisul (din genul Panthera) face parte din grupa felinelor mari, dar în realitate această specie nu este înrudită cu cele menţionate. Cu excepţia jaguarului, care trăieşte în America de Sud, celelalte specii se găsesc în Africa şi în Asia.
Felinele au apărut pe Pământ în urmă cu 25 de milioane de ani. Primul şi poate cel mai recunoscut reprezentant al lor avea colţi g (canini) de peste 20 de centimetri lungime.  Aceste animale uriaşe se pare că vânau ierbi-vore mari, pe care le sfâşiau cu ajutorul coiţilo. Intre felinele mentionate exista si numroase deosebiri. De exemplu, leul, tigrul şi pantera au obiceiul să urle, în timp ce irbisul şi ghepardul nu. Majoritatea felinelor mari se lungesc întinse pe pământ, în vreme ce pantera de zăpadă stă ghemuită în timpul hrănirii. Cu excepţia ghepardului, ghearele felinelor pot fi retractate sau scoase în funcţie de necesităţi.

Toate felinele mari sunt prădătoare: pentru supravieţuire sunt nevoite să vâneze animale vii sau să caute hoituri. Cele mai multe specii stau la pândă pentru a vâna. în timpul vânătorii umblă în vârful labelor cu ghearele retrase, atingând solul doar cu perniţele (plantare şi palmare). De obicei se furişează cu grijă în apropierea victimelor, apoi cu ajutorul muşchilor puternici ai membrelor posterioare şi ai spatelui se aruncă brusc asupra animalului. După ce au prins şi au doborât prada, o omoară, zdrobindu-i vertebrele cervicale printr-o muşcătură puternică, sau acoperindu-i cu gura orificiile nazale şi gura până ce animalul se sufocă. Cele mai multe feline vânează singure, în schimb leii vânează în grup - aplicând o strategie foarte eficientă. Unul sau doi dintre membrii grupului sperie victima aleasă, gonind-o spre cei care stau la pândă.
Leul - singurul dintre felinele mari care duce o viaţă socială propriu-zisâ. Trăieşte în grupuri numite haite. Câte o haită este compusă din cel mult 12 femele înrudite şi cel mult 5 - 6 masculi. în grup, masculul cel mai mare şi cel mai puternic este stăpânul şi tatăl celor mai mulţi dintre pui. Masculul este mult mai mare decât femela, capul şi gâtul fiind acoperit de o coamă deasă, datorită căreia pare şi mai mare şi mai impunător. Coama îi protejează totodată gâtul în cazul în care se ajunge la lupte pentru apărarea teritoriului. Prada pentru întreaga haita este capturată de femele. Ele sunt mai uşoare şi aleargă mai repede. Hrana lor este foarte variată, de la zebră şi bivol, până la şoareci.
Femelele haitei uneori dau naştere la 3-4 pui pe care-i cresc împreună. Puii consumă pentru prima oară carne la vârsta de 3 luni, dar ei sug lapte şi în următoarele 3 luni.

Cea mai mare felină

Tigrul este cea mai mare dintre felinele mari. Are mai multe subspecii, toate fiind ameninţate cu dispariţia. Tigrul siberian, cea mai mare felină din lume, poate atinge o sreutate de 300 de kg. Trăieşte în regiunile nordice ale Rusiei, fiind protejat de un strat adipos subcutanat împotriva frigului clin timpul iernilor aspre. în locul în care trăieşte hrana este puţină, motiv pentru care acest vânător solitar este nevoit să cutreiere distanţe mari pentru a găsi o pradă. Blana groasă este de culoare galben-roşcată - deseori mai deschisă decât la alţi tigri, având şi mult alb pentru a se contopi mai bine cu peisajul siberian înzăpezit.
Cea mai răspândită şi cunoscută subspecie este tigrul indian sau bengalez. Masculii trăiesc solitar şi îşi apără teritoriul de intruşi. Femelele însă preferă să se cupleze cu masculii sau cu alte femele. La fel ca şi majoritatea felinelor mari şi tigrii îşi marchează teritoriul cu urină, dar îi atenţionează pe confraţii săi asupra prezenţei sale şi prin urmele lăsate de gheare pe scoarţa copacilor.

Tigrul este un animal foarte puternic; este în stare să doboare animale mult mai mari decât el, cum ar fi bivolul sălbatic. După ce a capturat şi a omorât victima, o târăşte într-un loc retras, adesea lângă apă şi zile la rând se hrăneşte din ea. Resturile le acoperă cu crengi şi le supraveghează până i se face foame din nou. Vânătoarea este epuizantă, de aceea tigrul îşi petrece 80% din timp odihnindu-se. Vânează noaptea, la adăpostul întunericului, furişîndu-se încet în apropierea pradei. De obicei în zori şi spre seară îşi face toaleta, lingându-şi blana la fel ca pisica de casă. Spre deosebire însă de aceasta, tigrului îi place apa, scălzându-se des în lacurile din apropiere.

Prădătorul ascuns

Pantera (sau leopardul) este cea mai răspândită dintre toate felinele mari. Succesul în evoluţie îl datorează faptului că se adaptează foarte bine la diferite condiţii de mediu şi hrană. Este un animal elegant.  Corpul său  zvelt este acoperit de un păr lucios, împodobit cu roze-te, pete pub formă de discuri. Pantera neagră nu este o specie aparte, ci doar o variantă de culoare, corpul ei fiind deasemenea acoperit cu pete sub formă de rozete, dar acestea nu prea se observă. Este răspândită mai ales în Asia de sucl-est, unde se confundă foarte bine cu vegetaţia de sol abundentă din păduri. Este mai agresivă decât celelalte pantere.
Pantera este specia care duce cea mai retrasă viaţă dintre felinele mari. Este foarte greu de găsit. Atât femela cât şi masculul sunt ucigaşi înnăscuţi şi consumă o hrană mult mai variată decât restul felinelor - printre altele gazele, şacali, struţi, facoceri, ba chiar şi ţestoase. Se odihneşte cu plăcere printre crengile unor copaci înalţi, sau în locurile mai retrase ale pădurilor, unde îşi poate efectua toaleta in linişte.

Pantera de zăpadă trăieşte în regiunile cu climat rece, la 3.000 - 4.000 de metri deasupra nivelului mării, dar în timpul iernii coboară puţin mai jos. Vânează noaptea, în special mamifere mai mici decât iepurele, dar şi mai mari decât gazelele. Tălpile mari, membrele anterioare scurte, precum şi musculatura toracică puternică o ajută la efectuarea salturilor de pe o stâncă pe alta. Coada lungă ajută la păstrarea echilibrului.

Neofelis nebulosa seamănă cu felinele mari, dar nu este înrudită cu pantera. Nu urlă. Specialiştii consideră că ar fi veriga lipsă în lanţul care face legătura între felinele mari şi mici (de exemplu aceloţii).
Jaguarul este foarte rar şi duce o viaţă ascunsă. îndrăgeşte pădurile mangrove ale Americii Centrale şi de Sud. Corpul este robust, puternic, coloritul asemănător cu cel al panterei şi la fel ca aceasta, este un vânător desăvârşit. Nu este suficient de rezistent pentru a putea goni prada pe o distanţă mai mare, succesul lui constă mai mult în răbdare şi forţă. Se hrăneşte cu animalele care trăiesc în pădurile mangrove, cum ar fi leneşul sau porcul de apă (capibara). Muşcătura jaguarului este deosebit de profundă. Maxilarele puternice şi relativ scurte penetrează cu uşurinţă ţesuturile, zdrobeşte şi mestecă foarte bine oasele şi restul ţesuturilor vii. Vânează de obicei noaptea, la fel ca celelalte feline mari. Străbate mai mulţi kilometri pentru a găsi hrană, urmârindu-şi victima chiar şi în apă. Uneori consumă peşte şi ţestoase.
Ghepardul este cel mai rapid mamifer terestru. De obicei aleargă cu o viteză de 80 km pe oră după gazele şi antilope, dar dacă este necesar, poate atinge 110 km/h, pe distanţă scurtă. Dacă prada reuşeşte să obţină un avantaj de cea. 20s, ghepardul renunţă la ea. Dacă îşi ajunge din urma victima sare la ea şi o împiedică. In cazul animalelor mai mari, aplică o lovitură rapidă cu picioarele din faţă în zona fesei sau în flanc. Când victima a ajuns la sol, o imobilizează şi îi infige ghearele în gât; în final o tranşează şi o mănâncă pe loc.

Ghepardul nu consumă decât prada capturată de el neluând în seama hoiturile chiar dacă acestea sunt proaspete. Este un animal timid, fricos. Dacă apare o felină mai mare decât el, de ex. un leu, renunţă la pradă, fără a se împotrivi.
Puii de ghepard sunt ameninÅ£aÅ£i de multe pericole, de multe ori cad victime leilor, panterelor, sau altor prădătoare, iar acestea nu ratează nici o ocazie să-i atace. Uneori alÅ£i gheparzi pot să le pericliteze viaÅ£a. Un mascul dornic de a se împerechea cu o mamă ghepard o poate lua “ostatecâ”, timp în care puii rămaÅŸi singuri pot muri de foame. Plânsul puilor înfometaÅ£i poate atrage atenÅ£ia unor prădători, care nu le vor cruÅ£a viaÅ£a. La fel ca celelalte feline mari, ÅŸi gheparzii sunt pe cale de dispariÅ£ie. Azi se mai găsesc doar în savanele din Africa de Est ÅŸi de Sud, Datorită modului în care vânează, au nevoie de teritorii mari, ÅŸi pentru că omul le reduce din ce în ce mai mult mediul   de   viaţă,   numărul gheparzilor este în scădere.