Fiordurile norvegiene ÅŸi lumea lor vie

Norvegia, denumită şi Ţara Fiordurilor, oferă vizitatorilor cele mai frumoase peisaje naturale din Europa. Munţii şi fiordurile impozante oferă casă unei mari varietăţi de animale.

Malul fiordurilor norvegiene este foarte populat. Principalele surse de supravieţuire sunt: pescuitul, agricultura şi silvicultura. Clima fiordurilor este surprinzător de blândă; regiunea oferă casă multor specii de animale şi plante.

Caracteristici

Norvegia este o fâşie terestră lungă şi îngustă aflată în nordul Europei. Coasta sa întinsă este brăzdată de văi abrupte şi fiorduri, iar aici se află unele dintre cele mai adânci ape dulci din lume. Acest peisaj este dominat şi astăzi de gheţari uriaşi, ce oferă un habitat relativ liniştit unei game largi de animale. Fiordul este o vale întinsă, adâncă, prin care apa mării ajunge până în interiorul ţării, până la nivelul munţilor (vezi verso). Peisajul norvegian este dominat de fiorduri. Coasta Norvegiei are o lungime de 3380 de km, dar fiind încreţită de fiorduri, linia malului capătă o lungime de aproape 10 ori mai mare, adică mai mult decât jumătatea circumferinţei Pământului.

Păsări 

In regiunile variate ale fiordurilor, trăiesc o multitudine de păsări, nu doar specii marine, cum sunt raţele marine şi pinguinii mici, dar şi păsări silvatice (ciocănitoarea neagră şi cucuveaua pitică). Cele mai întinse regiuni de protecţie a păsărilor se află pe insulele Lofoten din nord-vestul Norvegiei. Aici, pe 365 de insule mici clocesc nederanjaţi papagali de mare, pinguini mici, pescăruşi cu trei degete precum şi alte păsări.   Multe alte păsări insectivore (frunzărita galbenă, muscarul sur) iernează la tropice, dar clocesc anual în pădurile de brazi. Vin aici, deoarece ştiu că vor găsi hrană îmbelşugată şi pentru că zilele lungi favorizează creşterea puilor. Rar, dar uneori pot fi observaţi: buha mare, vulturul călător şi ciuhurezul undulat.

Vegetaţia

In regiunea fiordurilor, bogată în contradicţii, pot fi găsite mii de insule stâncoase mici, păduri dese de brad şi mesteacăn, lăstărişuri cu sol alcalin şi mlaştini. Datorită curentului cald de golf, aici cresc o multitudine de ciuperci şi plante sălbatice.
Recordul la altitudine din flora norvegiană este deţinut de Ranunculus alpestris, ce poate fi întâlnit şi la înălţimi mai mari de 2370 m. Floarea-de-paşti este una din florile alpine ce înfloreşte cel mai devreme: este deja complet înflorită la sfârşitul lunii aprilie, când zăpada nici nu s-a topit. Cea mai evidentă floare este genţiana alpină, ce are un colorit albastru, viu.
Alte plante demne de atenţie sunt: lipicioasa, ce trăieşte pe promontoriul stâncilor şi pantele înierbate, precum şi creasta-cocoşului, ce creşte în regiunile umede.

Mamifere

In pădurile de conifere trăiesc multe mamifere. Dintre acestea, cei mai mici sunt chiţcanii. Şi alte mamifere mici, cum sunt şoarecele de pădure şi şoarecele de umbră, sunt foarte răspândite, deşi sunt într-un pericol constant datorită bufniţelor şi altor păsări răpitoare.
Cel mai mare locuitor al pădurilor este elanul; cerbul nobil trăieÅŸte în special în regiunile malurilor sudice. Râsul ÅŸi jderul mâncăcios  sunt animale rare, precaute. Principala hrană a râsului este iepurele alpin, ce în Scandinavia este denumit „iepure de pădure”, deoarece este un locuitor tipic al pădurilor din taiga. Iepurele trebuie să se mai ferească ÅŸi de jderul de pădure ÅŸi de hermelină.
Pe alocuri, în nordul îndepărtat, pot fi văzuţi şi urşi bruni. Lupul european, ce a fost vânat timp de secole fără milă, mai are astăzi doar câteva haite. în fiorduri trăiesc  vidre, ce savurează oferta bogată de peşte. în ultimii ani acestea sunt ameninţate de poluarea crescândă a apelor.

Cum s-au format fiordurile?

Fiordurile apar de regulă în regiunile de coastă. Fiordurile au luat naştere prin pătrunderea apei mării, în văile formate de topirea gheţarilor din era glaciară.
GheÅ£arii au lărgit albiile râurilor ce urmau surpările stâncilor ÅŸi au format văi cu forma literei „U”, a căror adâncime se află, la majoritatea fiordurilor, cu sute de metri sub adâncimea maximă a mării din vecinătate. Fiordul cu cea mai mare lungime ÅŸi adâncime din lume este fiordul Sogne din sudul Norvegiei, ce are 1234 m adâncime ÅŸi 160 km lungime.

Morena terminală
Gheţarul împinge cu sine o masă uriaşă de pietriş, dar când ajunge la mare, energia îi scade şi se linişteşte.
Masa de pietriş ce a format aluviunile se depune la gura fiordului, formând morena terminală. Adâncimea fiordului este mare spre interiorul uscatului, spre mare însă este relativ mică.

Delta fertilă
După retragerea treptată a gheţarilor, mult timp după era glaciară, apa mării a pătruns în  fiorduri şi le-a umplut treptat. Departe, spre interiorul uscatului, râul iniţial al văii se rostogolea în continuare pe panta abruptă, iar unde a atins capătul fiordului a format o deltă, în care s-a depus un mâl fertil. Oamenii s-au stabilit dintotdeauna cu plăcere în aceste regiuni fertile, bogate în apă dulce.