Huhurezul bărbos

Ordin: Strigiformes
Famili: Strigidae
Gen si specie: Strix nebulosa
Având anvergura aripilor aproape cât lungimea braţelor unui om, huhurezul bărbos este una din cele mai mari specii de strigiforme. în ciuda dimensiunilor considerabile, se hrăneşte în special cu şobolani de apă mici.

Mulţumită penajului moale şi gros, huhurezul bărbos supravieţuieşte iernilor grele din pădurile nordice. Pasărea planează silenţios în timp ce scrutează solul sau ascultă şi cele mai subtile sunete dintr-un loc de observaţie înalt.

Mod de viaţă

Huhurezul bărbos trăieşte în pădurile dese de conifere, începând cu Suedia, Finlanda şi Polonia, până în estul Siberiei. în plus specia poate fi întâlnită şi în Alaska, Canada şi în regiunile nordice ale Statelor Unite ale Americii.
Migrarea huhurezilor bărboşi nu este sezonieră, ci este influenţată de efectivele de animale-pradă, în special a şobolanilor de apă, ce prezintă variaţii mari. Dacă numărul şobolanilor de apă scade, întreaga populaţie de păsări migrează spre sud, în căutarea unor locuri de vânătoare mai bune. Uneori ajung chiar până în sudul Suediei. Câteva perechi rămân pe loc, însă acestea de regulă nu se reproduc în anul respectiv.
Huhurezul bărbos este activ atât ziua cât şi noaptea. Acesta este greu de observat ziua, deoarece este camuflat de coloritul cenuşiu şi desenul dungat asemănător cu scoarţa arborilor. Păsările sunt active în special pe înserat, când datorită umbrelor şterse sunt aproape invizibile.

Reproducere

Huhurezul bărbos nu îşi construieşte un cuib propriu, ci foloseşte cuibul uliului sau al uliului şorecar. Cuibul poate fi dispus şi pe un trunchi căzut, la înălţimea de 1,5 m.
Dacă au la dispoziţie mai multe cuiburi părăsite, mai multe perechi pot împărţi un teritoriu relativ restrâns. Perechile clocitoare nu sunt agresive şi respectă teritoriul celorlaltor perechi. Dacă însă zona este deranjată de om, huhurezii bărboşi recurg frecvent la atac.

In timp ce îşi cloceşte ouăle, femela este aprovizionată cu hrană de mascul. Puii eclozionează la intervale de  câteva zile. între apariţia celui mai tânăr pui şi a celui mai vârstnic, pot trece chiar şi două săptămâni. Pe spate penajul pufos al puilor este cenuşiu-deschis, iar pe abdomen alb. La apariţie puii au ochii şi urechile închise. Nu îşi pot regla temperatura corporală, iar astfel depind în totalitate de mama lor.

Iniţial puii cer hrană piuind, însă în scurt timp emit ţipete tăioase. La început părinţii îi hrănesc cu fâşii de carne, iar ulterior le dau prăzile întregi. Părinţii hrănesc puii până când aceştia părăsesc cuibul după 20-30 de zile şi devin independenţi.

ÅžtiaÅ£i că…
• Huhurezul bărbos se camuflează prin faptul că stă în poziţie erectă, complet nemişcat, aproape de trunchiul arborelui, iar în acest fel pare a fi parte componentă a trunchiului.
• Dacă nu au la dispoziţie suficientă hrană, puii huhurezului bărbos prezintă uneori un comportament canibalic. Puii mai vârstnici şi mai puternici îşi ucid şi consumă fraţii mai tineri.
• Huhurezul bărbos şi-a primit numele ştiinţific (Strix nebufosa = bufniţa oeţii) datorită zborului silenţios şi domol, asemănător unui nor de ceaţă.

Mod de hrănire şi vânătoare

Huhurezul bărbos vânează în special ÅŸoareci de câmp, ÅŸobolani de apă, chiÅ£-cani ÅŸi păsări, dar prinde ÅŸi veveriÅ£e, lemingi, cârtiÅ£e, ÅŸobolani, iepuri polari, iar uneori chiar ÅŸi nevăstuici. Teritoriul de vânătoare al păsărilor se întinde atât în câmpuri ÅŸi mlaÅŸtini, cât ÅŸi în luminiÅŸurile silvatice. Păsările îşi observă frecvent prăzile din vârful unui arbore. Acestea îşi pot roti capul ÅŸi în unghi de 180 de grade ÅŸi „scanează” întreg teritoriul cu văzul excelent.

Auzul huhurezului bărbos este surprinzător de bun, iar în timp ce stă la locul de observaţie nu îi scapă nici cel mai subtil zgomot. La cel mai fin sunet, atacă exact în locul de ascunziş al micului mamifer, îşi localizează cu exactitate prăzile, chiar dacă sunt ascunse sub stratul de zăpadă şi se aruncă asupra acestora cu picioarele întinse, prevăzute cu gheare recurbate şi tăioase.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: 65-70 cm
Anvergura aripilor: 134-158 cm
Greutatea corporală: 850-1200 g
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 2 ani
Perioada de clocit: aprilie-iunie
Numărul clocirilor pe an: 1
Numărul ouălor depuse: 3-6, albe, globuloase
Durata clocitului: 28-30 de zile
Părăsirea cuibului: la 20-30 de zile
Mod de viaţă
Comportament: iarna trăiesc singuratici, primăvara şi vara formează familii; uneori trăiesc în grupuri mari, instabile
Sunete emise: „hu-hu-huu” ÅŸi uneori un „chiuit” tăios
Hrana: mamifere mici, în special şobolani de apă, dar şi păsări
Durata vieţii: 6 ani
Specii înrudite
Huhurezul bărbos se înrudeşte strâns cu huhurezul mare (Strix uralensis).

Teritoriul de răspândire al huhurezului bărbos

Aria de răspândire
Huhurezul bărbos poate fi întâlnit în Europa şi Asia de Nord, din nordul Suediei până în nord-estul Siberiei, precum şi în America de Nord.
Protecţia speciei
Mărimea efectivelor prezintă o variaţie anuală, determinată de mărimea populaţiilor de şobolani de apă. Defrişările ameninţă serios habitatele huhurezului bărbos.

Caracteristicie specifice ale huhurezului bărbos

Capul; este relativ mare ÅŸi prezintă desene circulare concentrice caracteristice. Sprâncenele sunt late, albe, iar „bărbia” este neagră. Ochii; mici conferă păsării un facies machiavelic.
Ciocul: nu iese în evidenţă, este recurbatşi deosebit de tăios, pentru ca pasăreajsă îşi poată prinde prăzile
Penele de vâslire: sunt foarte lungi. Huhurezul bărbos are cea mai mare anvergură a aripilor din rândul strigiformelor. Pasărea zboară prin lovituri încete, dar ample din aripi.
Penajul: este predominant cenuşiu-deschis, dqir spatele este cenuşiu-închis Şi prezintă desene albe cu negru. Spre partea ventrală a corpului penajul devine tot mai deschis ia culoare şi prezintă dungi late, de culoare închisă.
Picioarele: prezintă gheare tăioase, recurbate, cu care îşi apucă prăzile.