Iepurele săritor

Ordin: Ftodentia
Familie: Pedetidae
Gen si specie: Pedetes capensis

La prima vedere iepurele săritor arată ca un cangur de mărimea unui iepure de vizuină. Ochii mari şi vioiciunea caracteristică, îl fac deosebit.
Iepurele săritor trăieşte în stepele din estul şi sudul Africii. Originea speciei este încă un mister; a fost considerat rudă a şoarecelui săritor din deşert, astăzi este considerat rudă a veveriţei zburătoare africane.

Habitat

Iepurele săritor trăieşte peste tot în teritoriile uscate, mai ales pe soluri nisipoase, deoarece aici îşi poate săpa fără grijă vizuina.
Mediul iepurelui săritor este plin de pericole ascunse. Printre inamicii săi se numără şerpii, bufniţele mari, şacalii şi leii, pentru care reprezintă o delicatesă între mesele principale.
îşi sapă scorbura în pământul uscat până la o adâncime de 80 cm. Intrarea principală poate fi recunoscută după grămăjoara de nisip din faţă; în afară de aceasta poate să aibă până la 10 intrări laterale, dar lângă acestea nu
există nisip aruncat. Uneori iepurele săritor se baricadează în spatele intrării principale, lăsând deschise intrările laterale pentru a putea fugi. Se poate întâmpla ca iepurele săritor să-si ademenească inamicul în scorbură şi să fugă prin intrările laterale. Se presupune că îşi schimbă frecvent locul de odihnă şi de fătare, pentru a nu fi luat prin surprindere de inamic.

Reproducere

Iepurele săritor se depărtează de cuib cu mai multă siguranţă noaptea, perioadă în care este activ, dar la lumina lunii se teme de inamici, deoarece poate fi uşor descoperit. Ziua fiecare animal se retrage în cuibul lui. Iepurii săritori se reproduc tot timpul anului, fiecare femelă fată de câte 1 sau 2 ori, câte un singur  pui. Dintre femele o treime sunt gestante în permanenţă. Puii au ochii deschişi la naştere şi sunt acoperiţi cu un strat de păr des, viu colorat. Puiul rămâne încă o lună în cuib, timp în care depinde în totalitate de mamă.

Alimentaţie şi mod de hrănire

Iepurele săritor este foarte activ noaptea. Se simt în siguranţă în grupuri de 2-6 exemplare şi astfel pornesc în căutarea hranei. Hrana principală este iarba, dar sapă şi după rădăcini şi tuberculi, iar dacă hrana nu este suficientă mănâncă şi seminţe. Scormonesc teritoriile cultivate cu porumb, arahide şi grâu. Ocazional se presupune că mănâncă şi pământ bogat în minerale; acest fapt se întâmplă şi în cazul altor rozătoare ce ling sarea de pe sol. Iepurele   săritor mănâncă şi insecte dacă le întâlneşte pe iarba pe care o consumă, însă nu reprezintă o hrană de bază.

ÅžtiaÅ£i că…

• Iepurele săritor poate să-ÅŸi închidă total urechile când sapă solul, pentru a nu-i intra nisip în ele.
• BăştinaÅŸii consumă 60% din corpul iepurelui săritor, inclusiv ochii, creierul ÅŸi intestinele.
• Iepurii săritori erau foarte rar văzuÅ£i în grădinile zoologice până când a fost inventat întrerupătorul programabil. Cu ajutorul acestui aparat a fost posibilă schimbarea zilei cu noaptea în mod artificial. Câteodată se reuÅŸeÅŸte reproducerea lor în captivitate.
• Iepurele săritor este unicul membru al familiei sale. în afară de Africa nu au fost descoperite dovezi ale existenÅ£ei sale.

Iepurele săritor şi omul

Iepurele săritor este vânat pentru carne şi blană. Fiecare grup de băştinaşi prinde anual mai mult de 200 de exemplare. Deoarece numărul băştinaşilor care trăiau în sălbăticie a scăzut, iepurii săritori nu mai sunt vânaţi pentru consum, ci pentru că reprezintă o ameninţare pentru agricultură.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea corpului: cap-trup: 36-43 cm, coada: 40-48 cm
Greutatea corporală: 3-4 kg
Reproducere
Maturitatea sexuală: după atingerea greutăţii de 2,5 kg
Perioada de împerechere: tot anui, uneori 2-3 fătări pe an
Durata gestaţiei: 77 de zile
Numărul puilor la o fătare: 1
Mod de viaţă
Comportament: activ noaptea, masculul este singuratic, iar femelele trăiesc împreună cu puii. Caută hrana în grupuri a câte 2-6 exemplare
Hrana: ierburi, rădăcini, tuberculi şi seminţe, arahide, porumb şi grâu
Durata vieţii: mai mult de 14 ani
Specii înrudite
Este singurul membru al genului. Veveriţa zburătoare din Africa (Anomaluridae) este considerată ruda sa cea mai apropiată.

Teritoriul de răspândire al iepurelui săritor

Aria de răspândire
In stepe, savane şi alte întinderi deschise şi uscate ale Africii de Est şi de Sud.
Protecţia speciei
Protecţia speciei nu este necesară, deoarece pe teritoriul său de răspândire trăieşte în număr mare. în teritoriile pe care există animale domestice la păşunat, numărul efectivelor a scăzut.

Caracteristicile specifice ale iepurelui săritor

Iepurele săritor aleargă cu viteză mare datorită membrelor posterioare foarte lungi şi a cozii, folosită la menţinerea echilibrului.
Membrele posterioare puternice, sunt de 4 ori mai lungi decât cele anterioare, care sunt dotate cu gheare ce îi folosesc la scormonitul pământului, în timp ce aleargă, face salturi de 3-4 m cu ajutorul membrelor posterioare, ţinându-şi corpul orizontal deasupra solului. Cea mai lungă săritură observată până în prezent a fost de 8 m.