Intestinul gros

In momentul în care ultima mâncare pe care am consumat-o ajunge la capătul intestinului subţire, cea mai mare parte a substanţelor nutritive au fost deja extrase. Ce rămâne trebuie eliminat. Aceste reziduuri intră apoi în intestinul gros, unde au loc ultimele etape ale digestiei.

Intestinul gros are o lungime de 1,5 metri şi o  lăţime de 6.5 centimetri. Este împărţit în 4 secţiuni principale: cecum, colon, rect (cunoscut sub numele colectiv de intestin gros) şi canalul anal.

Structura

Prima porţiune a intestinului gros este colonul, care începe în partea dreaptă a abdomenului. Ileonul (ultima parte a intestinului subţire) se varsă în colon deasupra capătului său inferior. Segmentul închis de sub această joncţiune poartă numele de cecum, de forma unei pungi din care se prelungeşte apendicele.
Apendicele este o rămăşiţă de pe vremea când strămoşii noştri erau ierbivori (consumau plante) şi nu omnivori (consumatori de carne şi plante). Apendicele avea un rol esenţial în digestia unor mari cantităţi de celuloză prezentă în plante. Astăzi, apendicele nu mai are nici o funcţie utilă.
Colonul traversează abdomenul pe sub stomac, înainte să se curbeze din nou brusc în jos. Partea din colon care ajunge la pelvis poartă denumirea de rect - o porţiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termină în canalul anal. Deschiderea de la capătul canalului anal, anusul, este menţinut închis în cea mai mare parte a timpului de către o valvă musculară - sfincterul anal.

Inceputul călătoriei

Conţinutul fluid al intestinului subţire (denumit chim) este transportat prin valva ileocecală în cecum, treptat, în cantităţi mici. Acum, acesta conţine resturi de alimente nedigerate sau imposibil de digerat, apă şi secreţii din intestine. Apa este reabsorbită în organism, în cecum şi în prima parte a colonului. Chimul devine apoi solid, sau semi-solid, purtând acum numele de materii fecale.
Colonul este de asemenea căptuşit cu o membrană mucoasă fină care face mai uşoară avansarea materiilor fecale şi protejează pereţii colonului de posibile atacuri ale resturilor de enzime digestive. Muşchii interni şi externi menţin colonul uşor contractat.
Activitatea musculară (peristaltismul) ajută la evacuarea conÅ£inutului, însă foarte lent. TotuÅŸi, la capătul colonului, o miÅŸcare puternică cunoscută sub numele de masă peristaltică împinge conÅ£inutul spre rect. Această miÅŸcare are loc când în stomac intră mai multă mâncare: goleÅŸte cecumul care este pregătit pentru chimul nou-digerat din intestinul subÅ£ire. Masa peristaltică are loc în mod normal de 3-4 ori pe zi, în timpul mesei sau imediat după aceasta, fiind motivul pentru care auzim uneori “bolboroseli” în abdomen, după ce mâncăm.
în intestinul gros trăiesc bacterii care joacă un rol esenţial în nutriţie şi digestie. Una dintre cele mai importante funcţii ale acestora este sintetizarea unor vitamine, în special unele vitamine B şi vitamina K, care ajută ficatul să producă substanţe folosite în coagularea sângelui.
Aceste bacterii transformă proteinele rămase în aminoacizi şi apoi în substanţe mai simple. Unele dintre aceste substanţe se deplasează spre ficat, unde sunt transformate în componente mai puţin otrăvitoare şi sunt eliminate din organism prin urină, altele însă rămân. în materiile fecale, reprezentând principala cauză a mirosului specific al acestora.

Resturi expulzate

Când materiile fecale ajung în rect, acestea conţin aproximativ 70% apă. Restul de 30% sunt bacterii, reziduuri alimentare (în special celuloză provenită din plante, pe care organismul nu o poate digera sau absorbi) şi produse dezintegrate, secreţii intestinale şi celule moarte provenind din mucoasa intestinală.
De obicei, chimului îi trebuie între 12 şi 24 de ore pentru a trece prin cecum, să se transforme în materii fecale şi să ajungă la punctul în care se acumulează la capătul colonului. Doar când acesta este aproape plin, materiile fecale pătrund în rect, pentru a fi apoi expulzate prin sfincterul anal, printr-un proces denumit defecaţie. Cu cât acest traseu durează mai mult, cu atât este reabsorbită mai multă apă în organism, materiile fecale devenind astfel mai greu de eliminat.

IeÅŸirea din organism

Nevoia de defecaţie este mai întâi cauzată de o presiune în interiorul rectului, care declanşează o mişcare peristaltică în pereţii săi musculari. Pentru a elimina materiile fecale, trebuie să efectuăm un efort conştient, care să ducă la contracţia diafragmei şi, în concluzie, la amplificarea presiunii în cavitatea abdominală, materiile fecale fiind astfel împinse în rect. Rectul se dilată pentru a putea cuprinde tot conţinutul porţiunii inferioare a colonului. Această dilatare inhibă contracţia reflexă a muşchilor rectului, sfincterul anal se relaxează, iar fecalele sunt împinse în exterior prin canalul anal şi expulzate din organism.