Top

Jocuri si amuzamente

27 Februarie 2008

Aşa după cum, fără doar şi poate, pigmeii îşi spun unul altuia la duş, după o partidă de fotbal, uneori natura pur şi simplu nu e de ajuns. Şi aşa se face că - din oboseală, plictiseală sau lipsă de reacţie — tu şi iubita ta aveţi nevoie de ceva peste nivelurile obişnuite de stimulare pentru a ajunge la orgasm. Dacă aşa stau lucrurile, atunci răspunsul l-ar putea constitui aducerea unor accesorii în dormitor.

Nu aţi fi primii. Există o lungă istorie a jucăriilor sexuale care se întinde până în Egiptul antic, şi chiar dacă faraonii, se pare, n-au depăşit faza falusurilor din lut, gama auxiliarelor maritale s-a îmbogăţit între timp astfel încât poate satisface toate gusturile şi toate nevoile. Este o afacere de amploare, prosperă, şi atrage milioane de clienţi (numai Anne Summers a vândut în 1998 400.000 de vibratoare), dar în pofida acestei situaţii, mulţi bărbaţi se simt încă jenaţi când e vorba să intre într-un sex snop. Poate le e teamă că dacă ar aduce jucării sexuale în dormitor ar fi ca o recunoaştere a faptului că nu-şi fac treaba cum se cuvine. Ceea ce, desigur, e o prostie. Posesia unor jucării sexuale de calitate va întregi plăcerea reciprocă a amândurora şi o va ajuta pe iubita ta să ajungă mai uşor la orgasm, ceea ce va face din tine un şi mai potent armăsar ca de obicei. Dacă totuşi nu-ţi este la îndemână să cumperi direct dintr-un magazin specializat, limitează-te la comenzile prin poştă, sau alege un magazin din afara oraşului, unde să fii sigur că nu te recunoaşte nimeni. Odată ajuns înăuntru, vei fi surprins să constaţi că nu toţi clienţii sunt bătrâni jegosi îmbrăcaţi în impermeabile1, ci cupluri tinere, normale. Dacă tot nu reuşeşti să-ţi învingi timiditatea, îndeamnă-ţi prietena să se înscrie la un party organizat de Ann Summers, unde ea îşi poate alege jucăriile care-i plac cel mai mult.

Din momentul în care ai făcut o alegere, singura problemă rămâne găsirea unui loc unde să le păstrezi, ÅŸtiut fiind că vibratoarele ÅŸi penisurile artificiale par a emite cu un fel de radiaÅ£ie de atracÅ£ie care se fixează mai ales pe oameni din categoria menajerelor sau a părinÅ£ilor veniÅ£i în vizită. Indiferent cât de bine le ascunzi în fundul sertarului ăla plin cu ciorapi ÅŸi maieuri, ele vor fi inevitabil descoperite într-o bună zi. Sfatul meu este să le pui pur ÅŸi simplu într-un loc la care se poate ajunge uÅŸor din pat. Åži ce dacă le descoperă cineva? Ca să-1 parafrazez pe Swift, care a spus că „un om n-ar trebui să se teamă niciodată să-ÅŸi recunoască greÅŸeala, fiindcă nu are decât să spună «sunt mai înÅ£elept azi decât eram ieri»” - tot ce va spune despre tine faptul că posezi câteva dispozitive erotice este că eÅŸti un amant lipsit de prejudecăţi.
Având fixate ferm în minte aceste principii, ÅŸi cu ajutorul încântătoarei mele echipe de cercetare, iată câteva aprecieri privind câteva dintre cele mai populare articole…

Vibratorul simplu

Slogan: „Preferatul iubitei” Cum funcÅ£ionează: Păi, vibrează.
Pozitiv: Are o dimensiune discretă, „de poÅŸetă”, fiind totuÅŸi destul de mare ÅŸi de gros ca să fie folosit pe post de penis artificial, dacă ea preferă asta. (DeÅŸi ar trebui să reÅ£ii că majoritatea femeilor folosesc vibratoarele pentru stimulare externă.) Design-ul simplu îl face uÅŸor de curăţat ÅŸi - ceea ce aici este esenÅ£ial -o va ajuta fără doar ÅŸi poate să ajungă la orgasm.
Negativ: Alarmant de zgomotos, ÅŸi în plus funcÅ£ionează atât de bine încât s-ar putea să te simÅ£i cam spectator în pat. Mai conÅ£ine ÅŸi un năucitor avertisment din partea producătorului care spune că „a nu se folosi în cazul unor dureri inexplicabile de gambă”.
Evaluare: 10/10. Un design clasic care îşi îndeplineşte misiunea.

Vibratorul cu mai multe capete


Slogan: „Cvadruplează-Å£i plăcerea!”
Cum funcÅ£ionează: Ca mai sus, cu deosebirea că are mai multe capete interÅŸanjabile, fiecare dintre ele promiţând să ofere „senzaÅ£ii unice”. Pozitiv: Vine cu un sortiment bogat de capete diferite, care pot fi schimbate uÅŸor în câteva secunde, fără să-Å£i piară cheful.
Negativ: Arată ridicol. Dacă prietena ta are cât de cât simţul umorului, probabil că va râde cu prea multă poftă ca să mai ajungă la climax când vei scoate la iveală chestia asta.
Evaluare: 6/10. Nu aduce îmbunătăţiri reale faţă de vibratorul simplu.

Dildo (penis artificial)

Slogan: „Propriul tău hăndrălău!”
Cum funcţionează: Ei bine, Einstein, îl bagi şi-1 scoţi din păsărică ei, ce mare filozofie?
Pozitiv: Foarte util ca s-o aduci la orgasm când ţi-ai pierdut erecţia, sau ca să-i penetrezi păsărică atunci când penisul ţi-e ocupat cu alt orificiu. De asemenea, având o lungime de până la 15 centimetri, este improbabil ca o comparaţie cu penisul tău să te pună într-o lumină prea proastă. Negativ: Inutil pentru excitarea clitorisului.
Evaluare: 5/10. Face exact lucml pentru care a fost conceput. Dar femeile singuratice ar trebui să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru inventarea bateriilor.

Penisul gigantic cu hamuri

Slogan: Nici unul. Åži, la drept vorbind, la dimensiunile astea, cine are nevoie de un slogan?
Cum funcÅ£ionează: îl pui ca pe o curea ÅŸi te prefaci că e al tău. Pozitiv: Măcar o dată poÅ£i să faci dragoste cu iubita ta fiind dotat cu un mădular imens. Hamul solid din piele îl fixează ferm chiar dacă manevrele sunt mai acrobatice, ÅŸi nu oboseÅŸte niciodată. Iar dacă ea are „acolo” dimensiuni generoase, se va simÅ£i în al nouălea cer.
Negativ: Trebuie să o faci să fie foarte umedă ca să o poÅ£i penetra, ÅŸi după ce ajungi „înăuntru”, va trebui să te miÅŸti cu foarte mare grijă, altfel o scoÅ£i „pe tuşă” câteva săptămâni. Pe de altă parte, organele tale genitale vor fi strivite sub echivalentul lor artificial, aÅŸa încât e mai probabil să te alegi cu niÅŸte răni, decât cu o erecÅ£ie.
Evaluare: 8/10. Te face să te simţi ca atotputernicul Zeu Şarpe. Iar ea primeşte un cadou de ziua ei de care-o să-si aducă aminte.

Bilele Ben Wa

Slogan: „Se vând numai cu titlu de noutate pentm adulÅ£i.” Cum funcÅ£ionează: Ea le lubrifiază, le introduce în păsărică ÅŸi lasă firele să atârne ca la tampoane, ca să le poată scoate uÅŸor. Pozitiv: Introduse în vagin, ele ar trebui să producă purtătoarei niÅŸte gâdilaturi excitante.
Negativ: Faptul că, de fapt, nu produc aşa ceva. Şi mai scot şi un clănţănit care-i face pe oameni să se uite chiorâş la tine în autobuz. A, iar uneori mai şi cad, pe deasupra.
Evaluare: 1/10. Nici un fel de stimulare clitoridiană aşa că nu sunt potrivite decât pentru fetele pe care le excită ideea de a trece droguri clandestin prin vamă.

Virgina

Slogan: „O păsărică cu vibraÅ£ii uluitor de reale, care garantează ore după ore de plăcere ÅŸi orgasme. Made in China.”
Cum funcţionează: Pui bateriile, faci cam acelaşi lucru cu mădularul tău şi lubrifiezi jucăria înainte de penetrare.
Pozitiv: Fiind dotată cu propriul himen, cel puÅ£in eÅŸti sigur că n-a mai fost folosită de nimeni înaintea ta. Este fabricată dintr-un cauciuc moale, se potriveÅŸte în mână ÅŸi poÅ£i să „ajuÅ£i” vibraÅ£iile printr-o masturbare normală.
Negativ: Are probabil cea mai dezgustătoare culoare creată vreodată. Şi chiar miroase a cauciuc. Rău de tot.
Evaluare: 4/10. Pe scurt: poţi să faci sex cu chestia asta, dar n-o să te îndrăgosteşti de ea.

Stimulator franţuzesc

Slogan: „Ziir stimulation cler Frau wahrend des Sex” (Ce naiba o mai fi însemnând ÅŸi asta!)
Cum funcţionează: Se poartă la baza penisului pentru a asigura un contact delicat cu clitorisul ei.
Pozitiv: Cauciucul elastic este uÅŸor de pus în jurul mădularului, ÅŸi odată aÅŸezat la locul lui te va ajuta să-Å£i păstrezi erecÅ£ia. „Limba” moale ÅŸi dotată cu încreÅ£ituri se va freca în timpul sexului de clitorisul ei, lăsându-Å£i mâinile libere ca să explorezi alte părÅ£i ale trupului partenerei. Negativ: Arată cam stupid. Nu funcÅ£ionează în stilul „câinesc”.
Evaluare: 9/10. Chiar reuÅŸeÅŸte s-o excite.

Castravetele

Slogan: „Ia castravetele, neamule! Ieftin ÅŸi bun!” Cum funcÅ£ionează: Ca un dildo.
Pozitiv: Ea îl poate lăsa prin casă fără să trezească suspiciuni. Este ieftin, îşi poate alege mărimea dorită şi, după o spălare atentă, poate fi transformat în sandvişuri. Despre câte alte jucării sexuale se pot spune atâtea lucruri pozitive?
Negativ: Se poate rape dacă este manipulat cu prea multă vigoare, ceea ce te va face să sondezi în măruntaiele ei ca un medic ginecolog ad-hoc. Unele femei preferă soiurile mai groase şi mai rugoase, pentm sporirea plăcerii. Şi, ca orice alt aliment, fie că e un baton de ciocolată Mars ori o banană, trebuie încălzit în prealabil la temperatura camerei, altfel ea o să zbiere ca o pisică înţepată cu un compas.
Evaluare: 7/10. Un auxiliar sexual care e la fel de vechi ca agricultura. Dar cu nimic mai prejos decât altele.

Cătuşe îmblănite

Slogan: „Stai aproape de persoana iubită”.
Cum funcÅ£ionează: Dac-ai văzut filmul Cagney & Lacey…
Pozitiv: Destul de solide pentru majoritatea jocurilor din categoria bondage, dar fiind căptuşite la exterior cu blăniţă pentru reducerea vânătăilor.
Negativ: Cam efeminate dacă vrei să joci cum se cuvine rolul lui „nenea rău”.
Evaluare: 9/10. O modalitate mai blândă de a-ţi familiariza prietena cu ideea de bondage.

Micul stimulator dublu pentru păsărică

Slogan: „TrăieÅŸte excitarea la pătrat!”
Cum funcţionează: Pus la baza penisului tău, obiectul stimulează simultan clitorisul şi anusul partenerei.
Pozitiv: FoloseÅŸte acelaÅŸi principiu ca Stimulatorul franÅ£uzesc, numai că se alimentează la baterii ÅŸi are o „sondă anală” suplimentară. La modul ideal, aceasta înseamnă că ea poate combina în acelaÅŸi timp distracÅ£iile sexului normal, a sexului anal ÅŸi a unui vibrator.
Negativ: Cutia pentru baterii atârnă de penisul tău, şi dacă încerci ceva mai atletic începe să se bălăngăne ca Tarzan de lianele din junglă. De asemenea, capul stimulatorului clitoridian este modelat după un castor, ceea ce nu e atractiv.
Evaluare: 7/10. Oferă cu siguranţă unele elemente de noutate, dar trebuie să aliniezi dispozitivul între penetrări.

Prelungitor pentru penis

Slogan: „Fă-te mai mare - acum!”
Cum funcÅ£ionează: Se pune pe capul penisului ÅŸi cel mai bine este Å£inut „în loc” de un prezervativ.
Pozitiv: îţi face penisul să arate cu câţiva centimetri mai lung.
Negativ: îţi acoperă glandul, aÅŸa că îţi diminuează serios plăcerea. Iar dac-o să te desparÅ£i vreodată de prietena ta, o să circule o mulÅ£ime de glume pe tema „Liliput” în care tu vei fi eroul principal.
Evaluare: 1/10. Dacă într-adevăr ea vrea ceva mai solid, foloseşte un dildo sau un penis cu hamuri, ca s-o încălzeşti.

 Aparatul electric de bărbierit.

Slogan: „Atât de bun încât am cumpărat compania.”
Cum funcţionează: Ia un aparat obişnuit de bărbierit cu trei capete, scoate-i lamele şi foloseşte-l la masarea zonelor erogene.
Pozitiv: Nu te costă nimic dacă deja ai unul. Şi este surprinzător de eficace în timpul preludiului.
Negativ: Trebuie să ai grijă să-1 cureÅ£i temeinic înainte. Åži după…
Evaluare: 5/10. Probabil c-o să iei notă bună pentru inventivitate, dar să nu te ştepţi să funcţioneze nici pe jumătate la fel de bine ca un vibrator.

Mulaj pentru penis

Slogan: „Clonează-Å£i mădularul”.
Cum funcţionează: E ca şi cum ţi-ai prepara singur lumânările, numai că va trebui să menţii o erecţie deplină timp de trei minute cât durează până se usucă ceara. îţi introduci mădularul în tubul pentru amestec şi mulaj, îţi alegi una dintre cele cinci culori pentru imortalizare şi apoi aştepţi să se fixeze. Rezultatul? Un memento personal practic pentru prietena ta, să se simtă şi ea bine când tu eşti plecat în delegaţie.
Pozitiv: Are o tentă personală, aşa încât chiar s-ar putea să se gândească la tine atunci când îl foloseşte. Şi poţi trişa, făcându-l să arate mai mare, sporindu-ţi astfel prestigiul printre prietenele ei.
Negativ: Trebuie să ai oarece fler artistic, sau măcar să fi absolvit un curs scurt de olărit, ca să-ţi iasă cum trebuie. Altfel, o să arate mai mult ca o statuie din Insula Paştelui, decât ca un penis. Evaluare: 6/10.

Prezervative cu striaţii

Slogan: „Condimentează-Å£i viaÅ£a sexuală”. Cum funcÅ£ionează: Åžtii deja.
Pozitiv: Se presupune că striaţiile produc o stimulare suplimentară a vaginului în timpul coitului.
Negativ: Ei bine, doamnele din echipa mea au spus că n-au observat cine ştie ce diferenţă, doar în timpul preludiului, când penisul se freca la exterior de clitoris.
Evaluare: 3/10. Chestiile astea n-or să-ţi sporească prestigiul de mascul feroce, aşa că nu arunca banii pe prostii şi cumpără-ţi prezervative obişnuite.

Mărgele anale

Slogan: „O nouă invenÅ£ie din Orient”. Cum funcÅ£ionează: Stimulează punctul G al bărbatului sau anusurile ambilor parteneri.
Pozitiv: Pot fi purtate de oricare dintre voi. Dacă sunt scoase brusc în momentul orgasmului, cu siguranţă că te vor face să exclami de plăcere!
Negativ: Chiar dacă sunt bine lubrifiate, nu-i aşa simplu să le inserezi în anus. Sincronizarea tragerii lor afară cu orgasmul tău necesită o bună concentrare. Şi chiar trebuie să te asiguri că le-ai şters bine de tot înainte de întrebuinţare, altfel s-ar putea ca după partida de sex să se instaleze o linişte stingheritoare.
Evaluare: 5/10. Dacă-ţi place să ţi se vâre un deget în fund, jucăriile astea sunt pentru tine. Dacă nu, mai bine renunţă la ele, asta ca să nu afli cum e să fii zâna cea bună înfiptă în vârful pomului de Crăciun.

Jucăria fericirii

Slogan: „Moale, senzuală, senzaÅ£ională!”
Cum funcÅ£ionează: O ungi din belÅŸug cu lubrifiant pe buze, apeÅŸi butonul „pornit” ÅŸi începi să „faci dragoste”.
Pozitiv: Când o aplici în zona sensibilă a glandului îţi dă o senzaţie nouă şi interesantă.
Negativ: Din nefericire, din momentul în care începi „penetrarea”, mădularul tău ajunge cu capul în zona inutil de goală din spate, iar partea care vibrează rămâne în jurul părÅ£ii mai puÅ£in sensibile de la baza penisului. Åži arată mai degrabă ca barba lui Noel Edmonds decât ca vreunul din vaginele pe care le-am văzut.
Evaluare: 3/10. Dacă poţi să treci peste trauma psihică a sentimentului că faci amor cu un organ uman detaşat chirurgical de la locul lui firesc, s-ar putea ca până la urmă să ajungi la orgasm. Dar, la preţul ăsta, nu face daraua cât ocaua.

Clitodegetar

Slogan: „Iubita ta va fi gata pentru dragoste cât ai clipi din ochi.”
Cum funcÅ£ionează: îţi pui „degetarul” din cauciuc pe deget ÅŸi începi să-i mângâi ăsărică în mod obiÅŸnuit.
Pozitiv: Este ieftin, şi principiul de bază are logica lui, deşi juriul meu n-a reuşit să decidă dacă într-adevăr senzaţiile oferite sunt mai plăcute decât cele create de pielea normală.
Negativ: Dai impresia că suferi de o boală de piele deosebit de urâtă. Åži cu siguranţă că nu o face pe parteneră „să aibă mai uÅŸor orgasme multiple”, aÅŸa cum sună reclama.
Evaluare: 2/10. E mai bine să rămâi la varianta clasică a „lucrului manual”.

Oro-stimulator

Slogan: „îţi mângâie penisul… de unul singur!”
Cum funcţionează: îţi rulezi pe penis gulerul de cauciuc şi pompezi aer cu ajutorul pompiţei ataşate. Aceasta face ca gulerul să se mişte în sus şi în jos pe penis, chipurile ca gura unei femei.
Pozitiv: Desenul de pe ambalaj este foarte amuzant.
Negativ: Sigur, se miÅŸcă în sus ÅŸi în jos, dar senzaÅ£ia nu se compară nici pe departe cu cea oferită de o felaÅ£ie „naturală”. Iar acÅ£ionarea pompiÅ£ei din cauciuc este mai obositoare decât o masturbare normală.
Evaluare: 0/10. De-a dreptul absurdă.

Ingrijirea jucăriilor sexuale

Un auxiliar sexual poate că nu este cea mai scumpă achiziţie pe care-ai făcut-o vreodată, dar necesită mult mai multă îngrijire decât cea mai mare parte a obiectelor din locuinţa ta. Acest lucru este cu atât mai adevărat în condiţiile în care ai mai multe partenere şi vrei să-ţi foloseşti jucăriile cu mai multe dintre ele.
Curăţenia este cea mai evidentă necesitate şi trebuie să le speli după fiecare întrebuinţare. Apa şi săpunul ar trebui să fie suficiente pentru a îndepărta orice fir de păr pubian rătăcit sau urmele de fluide corporale, dar din punct de vedere al igienei, e mai bine să foloseşti alcool sau o soluţie dezinfectantă. Când le usuci, nu le expune direct la sursele de căldură, ca să nu provoci o îmbătrânire prematură sau crăparea cauciucului.
De asemenea, iată un sfat practic dacă ai în arsenal un vibrator. Când îl deschizi pentru prima oară, compartimentul pentru baterii conÅ£ine un „fluturaÅŸ” cu instrucÅ£iuni de folosire. In loc să-l arunci, e mai bine să-l laÅŸi împăturit înăuntru, căci va reduce zgomotele supărătoare produse în timpul utilizării produsului.

Păpuşa adevărata

AÅ£i remarcat desigur că în această ultimă secÅ£iune nu am pomenit de „femeile gonflabile” ca posibile auxiliare sexuale. Asta deoarece sunt ferm convins că sunt niÅŸte idioÅ£enii. Chiar ÅŸi modelele cele mai „pretenÅ£ioase” de pe piaţă au niÅŸte feÅ£e de proaspăt scăpate de la ospiciu, sex-appeal-ul unei sticle cu apă fierbinte ÅŸi un păr pubian care arată mai puÅ£in real chiar ÅŸi decât perucile lui Brucie.
Din fericire, s-ar putea ca în curând ÅŸtiinÅ£a să dea o replică onorabilă acestor standarde joase. Prin adaptarea unor tehnici folosite în animatronică (văzute cel mai adesea în efectele speciale ale filmelor hollywoodiene), o companie americană a lansat „PăpuÅŸa adevărată”. Extrem de solidă ÅŸi construită în jurul unui schelet din oÅ£el, are sâni de silicon, dinÅ£i ÅŸi organe intime. Are degete ÅŸi membre care pot fi modelate în orice poziÅ£ie pe care ar putea s-o adopte echivalentele lor reale. CântăreÅŸte mai puÅ£in de ÅŸaizeci de kilograme. Iar clienÅ£ii pot să aleagă dintr-un sortiment variat de caracteristici, de la culoarea unghiilor la dimensiunea sânilor, de la coafură la mărimea labei piciorului, de la tipul facial la culoarea rujului. Toate aceste caracteristici sunt modelate după modele reale, aÅŸa încât arată de-a dreptul fantastic.
PreÅ£ul unei asemenea minunăţii este - Å£ineÅ£i-vă bine - de 4.999 lire sterline, iar dacă doriÅ£i modelul Deluxe, care are ÅŸi un orificiu anal, atunci preÅ£ul de achiziÅ£ie creÅŸte la 5.349 lire. Este limpede că nu se înscrie la categoria „chilipiruri”, dar îşi merită banii pe deplin. Pe de altă parte, dat fiind că producătorii intenÅ£ionează să construiască în viitorul apropiat o păpuşă care se miÅŸcă ÅŸi vorbeÅŸte, pe lângă faptul că arată ca o vedetă de filme porno, s-ar putea să preferaÅ£i să mai aÅŸteptaÅ£i puÅ£in…

Bottom