Moartea neagra

In cîţiva ani, cel puţin un sfert din populaţia Europei a dispărut de pe suprafaţa pământului. Mulţi dintre cei care au trăit pe vremea când Moartea Neagră a bântuit Europa, au crezut că a venit sfârşitul lumii.

Boala numită cândva “Moartea Neagră” sau “Ciuma” a creat mare panică în Europa, ÅŸi nimeni nu se putea simÅ£i în siguranţă. Durerile îngrozitoare de cap, transpiraÅ£ia ÅŸi frisoanele erau principalele simp-tome. TotuÅŸi mai era ceva ce îi deosebea pe cei care sufereau de ciumă, de cei care aveau doar febră mare: în zona axilară, pe gît, ÅŸi eventual în zona inghinală apăreau niÅŸte umflături pline cu puroi, aÅŸa zise buboane; la început erau de culoare roz, apoi purpurii, iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în chinuri groaznice.

Ciuma ajunge în Europa

Primele semnalări despre apariÅ£ia ciumei în Europa datează din 1347. în octombrie în acel an s-au întors 12 corăbii italiene pe Marea Neagră, debarcând în portul sicilian Messina. Echipajul ÅŸi călătorii au ajuns slăbiÅ£i, unii dintre ei fiind morÅ£i, alÅ£ii pe moarte. Martorii oculari nu-ÅŸi puteau explica motivul. Pînă în zilele noastre misterul a fost dezlegat. Pe vase, pe lângă oameni, mai erau ÅŸi ÅŸobolani, ca de altfel pe orice alt vas. Cînd vapoarele au ajuns la destinaÅ£ie, ÅŸobolanii “călători” s-au împrăştiat printre ÅŸobolanii de pe uscat, s-au infestat cu puricii purtători de bacteriile răspunzătoare de boală, după care s-au întors pe vapoare. Puricii ce se hrăneau cu sîngele ÅŸobolanilor le-au transmis ciuma. Cînd ÅŸobolanii au început să moară din cauza bolii, puricii au căutat altă sursă de sânge, în cazul acesta - oamenii. Apoi s-a îmbolnăvit ÅŸi echipajul vaporului. Pe corăbiile ajunse la Messina au mai existat probabil ÅŸobolani infectaÅ£i, care au împrăştiat boala după ce au părăsit vasul. OraÅŸele murdare ÅŸi aglomerate de port din Europa au asigurat un mediu de viaţă extraordinar pentru ÅŸobolani ÅŸi purici. După moartea ÅŸobolanilor, puricii s-au mutat pe oameni.
Astfel, puricii infectaţi cu bacteria cauzatoare de ciumă prin intermediul şobolanilor, au cauzat moartea a milioane de oameni.

Morminte comune

In cîteva săptămâni, luni, au murit atât de mulţi, încît oamenii au fost nevoiţi să sape uriaşe gropi comune, dar şi acestea s-au umplut curând, multe victime rămânând în locul în care şi-au găsit moartea.
Se pare că ciuma a apărut pentru prima oară în anii 1330, în Asia Centrală. A făcut ravagii prin China de Est şi India, s-a extins spre vest, prin Orientul Apropiat şi Africa de Nord, ajungând în Europa.
Cîteva regiuni, ca de exemplu Scandinavia. au rămas fără populaţie. Norvegienii din Groenlanda au dispărut fără urmă. Bogaţi, săraci, bătrâni, tineri, au murit deopotrivă. Preoţii au fost cei mai expuşi, fiindcă s-au ocupat mai mult de bolnavi. Cîteva teritorii însă, ca de exemplu Milano şi împrejurimile ei, au fost mai puţin afectate.
Fiindcă nu se cunoştea cauza reală a bolii, nu se putea trata. Medicii au utilizat cele mai traznite metode de vindecare. Unul dintre ei de exemplu a prescris un tratament cu un amestec preparat din melasă de 10 ani, bucăţi de şarpe, vin şi încă 60 de componente. Un alt medic era de părere că bolnavul trebuie să doarmă pe partea dreaptă, apoi pe cea stîngă. Dar nimic nu ajuta.

Mulţi au apelat la religie, considerînd că Dumnezeu vrea să pedepsească lumea păcătoasă cu această boală. Unii se alăturau marşului celor care se loveau în public cu bastoane de piele prevăzute cu cuie, alţii se încuiau, sau fugeau cât mai departe. Văzând apropierea morţii, mii îşi găseau consolare în diverse plăceri.
Faptul că nu se putea prevede evoluţia bolii, a fâcut-o şi mai misterioasă. Cum era posibil ca într-un oraş să moară doar o zecime din populaţie, iar în altul o jumătate? Astăzi ştim deja că în acele vremuri trei tipuri de pestă făceau ravagii: paest (ciuma) bubonică era cea mai frecventă, dar celelalte două erau şi mai periculoase.

Una dintre ele, pesta pulmonară, se dezvolta în cazul în care bacteria pestei a pătrundea în plămâni. Cei care inhalau bacteriile eliminate în aer prin strănut sau tuse, se îmbolnăveau imediat, astfel încât boala s-a extins extrem de repede, şi ucidea în timp foarte scurt.
Dacă cineva era înţepat de un purice purtător, bacteriile ajungeau imediat în sânge, moartea survenind în decurs de câteva ore. Victimele se culcau fără a avea cea mai mică bănuială, şi nu se mai trezeau. Această variantă a bolii este cunoscută astăzi ca pesta sep-ticemicâ.

Pesta se întoarce

In 1351 s-a terminat primul mare asalt al “MorÅ£ii Negre”. Istoricul medieval Froissart a considerat că aproximativ o treime din populaÅ£ia globului a murit din această cauză. Cele mai noi cercetări au confirmat aceste aproximări. Este aproape sigur că în Europa rata mortalităţii era de cel puÅ£in 1:3.
”Moartea Neagră” s-a retras, dar numai pentru o vreme. în 136l, în 1369, apoi cu regularitate, a reapărut până la sfârÅŸitul secolului XV. Mai târziu, a reapărut din ce în ce mai rar; în Anglia ultima epidemie a fost în 1665: atunci au murit aproximativ 100 de mii de oameni.
Pesta nu a dispărut nici până astăzi. La sfârşitul secolului XIX a reapărut în Asia şi doar în India a făcut 6 milioane de victime; tot aici, nu demult - în 1995 - a cauzat pierderea multor vieţi omeneşti.

Echipamentul de protecţie al unui medic din secolul XVII care vizitează bolnavii de ciumă: manta lungă, pălărie, mască şi ochelari de protecţie.