Pârşul de alun

Ordin: Rodentia
Familie: Myoxidae
Gen si specie: Muscardinus avellanarius

Pârşul de alun este un rozător mic, activ noaptea, ce îşi petrece tot timpul zilei dormind în cuibul său de mărimea unui măr, aflat în scorbura unui copac sau în tufişurile stufoase. Este încă frecvent întâlnit pe unele teritorii.

Pârşul de alun îşi petrece cea mai mare parte a vieţii dormind. Seara îşi începe activitatea cu o îndemânare acrobatică, pe crengile subţiri ale copacilor. Capacitatea lui de a se deplasa sărind, este demnă de luat în seamă.

Mod de viaţă

Dintre cele patru specii de pârşi activi noaptea, pârşul de alun este cel mai mic şi trăieşte în tufişuri şi pe crengile copacilor. Pentru aceasta, natura 1-a înzestrat cu un auz excelent şi cu ochi mari şi rotunzi, caracteristici animalelor nocturne.

Pârşul de alun doarme noaptea într-un cuib rotund, pe care şi-1 construieşte din iarbă şi frunze. Aceste cuiburi de somn sunt construite în tufişurile dese, la înălţime faţă de sol, între 1/2 m şi 2 m; uneori pot fi văzute şi în copaci la 20 de m înălţime.
Pârşul de alun porneşte în căutarea hranei noaptea, printre crengi. El aleargă cu uşurinţă, deoarece îi lipseşte degetul mare, dar are perniţe pufoase pe tălpi şi dispune de articulaţii extrem de mobile la membrele anterioare şi posterioare.

Alimentaţie şi mod de hrănire

Pârşul de alun se hrăneşte preponderent cu fructele copacilor, lăstari şi bobite. Hrana sa preferată este reprezentată de alune, de aici şi-a primit şi numele. Primăvara mănâncă mure şi zmeură, dar preferă totuşi seminţele.
Primăvara mai consumă şi flori, cum ar fi florile de măceş. De regulă însă, îşi caută hrana în tufişuri şi în copaci.

Reproducere

Inceputul şi durata perioadei de împerechere este în mare măsură legată de climă. După împerechere femela îşi construieşte cuibul în tufişuri, unde după 22-24 de zile, îşi va naşte puii. Cuibul folosit la naştere are de regulă un diametru de 9-12 cm.  Puii vin pe lume fără blană şi au ochii închişi. Mama lasă puii singuri doar dacă aceştia sunt în deplină siguranţă. La vârsta de 13 zile apar primele fire de păr de culoare argintie. în perioada imediat următoare, după ce devin independenţi, puilor le creşte o blană intermediară, care este mai argintie decât blana adulţilor. Ochii li se deschid la vârsta de aproximativ 18 zile.

Puii rămân lângă mamă de regulă încă 40 de zile şi ating maturitatea sexuală abia în anul următor.

Somnul de iarnă

Pârşul de alun îşi petrece iarna dormind, între frunze sau în cuibul său special construit, în Europa Centrală, somnul de iarnă durează din luna octombrie până în aprilie.

Inainte de începerea hibernării, pârşul de alun acumulează un strat gros de grăsime şi îşi dublează greutatea.
In timpul somnului de iarnă, frecvenţa respiratorie şi bătăile inimii încetinesc, iar  temperatura corporală îi scade până aproape de temperatura mediului înconjurător, în această perioadă consumă din rezervele de grăsime depuse înaintea somnului.

Aceste luni sunt periculoase pentru pârşul de alun, deoarece în cazul unei ierni deosebit de calde se trezeşte mai des şi îşi poate epuiza grăsimea depusă, putând chiar muri din această cauză.

ÅžtiaÅ£i că…
• Odată intrat în perioada de hibernare, pârşul de alun poate fi luat în palmă fără să se trezească.
• Somnul adânc al pârÅŸului de alun este cunoscut mai ales din capitolul „Cina nebunilor”, din cartea lui Lewis Carroll, „Alice în Å¢ara Minunilor”.
• Astăzi pârşul de alun este o specie protejată. Cine ţine captiv un asemenea animal sau îl răneşte în vreun fel, este pasibil de amendă.
• In perioada victoriană, pârşul de alun era animalul preferat al copiilor.
• Pârşul de alun nu este întâlnit numai în tufişurile de aluni, cum îi sugerează numele, deşi consumă cu plăcere alune.

Observatii pe teren

Din cauza obiceiurilor sale de hibernare este mai uşor de găsit culcuşul, decât pârşul de alun. Poate fi căutat în preajma cuibului, la marginea pădurilor însorite, în tufişurile şi în pădurile cu fagi, dar numai iarna, ca să nu-l deranjăm. Se simte la fel de bine în pădurile de foioase de pe şesuri ca şi în pădurile montane.

Ca şi multe alte rozătoare, pârşul de alun lasă în urmă cojile fructelor pe care le consumă. Pe coajă poate fi văzută întotdeauna o gaură rotundă, făcută cu multă grijă.
Dacă cineva a descoperit un pârş de alun îl poate obişnui cu un anumit loc, construindui la înălţimea de 2 m faţă de sol o lădiţă, asemănătoare celor pentru păsări.
în cazul în care s-a găsit un cuib, trebuie să aşteptăm seara pentru a putea observa pârşul, dar în nici un caz nu trebuie deranjat.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: corpul: 6,5-8,5 cm; coada: 6,5-7,8 cm
Greutatea corporală: 15-25 g (înainte de hibernare poate să atingă şi 35 g)
Reproducere
Maturitatea sexuală: la un an
Perioada de împerechere: din aprilie-octombrie; 1-3 fătări pe an
Durata gestaţiei: 22-24 de zile
Numărul puilor la o fătare: 2-7, de regulă 3-4
Mod de viaţă
Comportament: vara se mută în lăzile special construite pentru păsări; în perioada de hibernare se trezeşte la intervale regulate
Sunete emise: un ciripit cu frecvenţă înaltă; un piuit scurt şi un sunet de avertizare înalt
Hrana: seminţe, lăstari, bobite şi fructele copacilor
Durata vieţii: aproximativ 1 an
Specii înrudite
Rude apropiate îi sunt pârşul mare, pârşul de pădure şi pârşul de grădină.

Teritoriul de răspândire al pârşului de alun

Aria de răspândire
Islanda, Irlanda, nordul Angliei, nordul Scandinaviei, Finlanda şi exceptând nordul Rusiei, în toată Europa. Nu este întâlnit nici în Peninsula Iberică.
Protecţia speciei
Efectivele de pârş de alun s-au redus în foarte multe locuri, din cauza defrişărilor şi a gospodăririi neadecvate a mediului înconjurător. Efectivele suferă pierderi însemnate în perioada somnului de iarnă.

Cuiburile pârşului de alun

Cuibul-maternitate: diametrul aproximativ 15 cm, femela îşi aşează cuibul în scorbura unui copac.
Cuibul de iarnă: aşezat pe sol sau sub pământ, complet izolat şi închis.
Labele: prezintă perniţe, pentru ca pârşul să se poată agăţa bine în timpul deplasării pe crengile copacilor.
Poziţionarea cuibului: de regulă la un metru înălţime fajă de sol, însă poate fi construit şi în copaci, la 20 de m înălţime.