Pinguinul mare

Ordin: Charadriiformes
Familie: Alcidae
Gen si specie: Pinguinus impennis

Ultima pereche de pinguini mari a fost ucisă pe o insulă de lângă coastele Islandei, în anul 1844. Această specie a fost exterminată de vânători şi colecţionari.
Deoarece nu ştia să zboare, pinguinul mare a fost o pradă uşoară şi astfel a fost vânat timp de secole pentru carnea lui. Specia a fost ameninţată cu dispariţia încă din secolul al XVIII-lea, când oamenii au realizat că din penele sale se pot obţine perne şi plăpumi.

Mod de viaţă

Pinguinul mare a fost cea mai mare specie din familia sa ce a trăit vreodată pe Pământ. Avea dimensiuni aproximativ egale cu a unei gâşte medii şi a fost de cinci ori mai greu decât pinguinul mic de astăzi. De-a lungul evoluţiei aripile i s-au atrofiat şi era incapabil de zbor.

Mulţumită picioarelor dispuse foarte posterior înota bine, însă pe uscat se deplasa neîndemânatic. Deoarece nu ştia să zboare, era expus pericolului vânătorilor, în special pe uscat.
Deşi mulţi marinari au văzut pinguini mari traversând Oceanul Atlantic în partea nordică, ştim puţine despre modul de viaţă al acestei specii. Probabil era foarte asemănător cu al rudelor sale încă în viaţă, ca de exemplu pinguinii mici.

Habitat

Pinguinul mare îşi petrecea mare parte a anului în larg, în special în nordul Oceanului Atlantic. Populaţii numeroase trăiau şi în apele puţin adânci din Grand Bank aflat lângă coastele South Newfoundland, precum şi pe insulele stâncoase din jurul Islandei, unde erau efective mari de peşti. Deşi nu putea să zboare, pinguinul mare nu era o pasăre statornică veritabilă. Fosile ale speciei au fost găsite şi mult mai departe de aria de răspândire, în sud până în Florida, Gibraltar şi Italia.

Alimentaţie şi mod de hrănire

Deoarece pinguinul mare îşi petrecea mare parte a timpului în larg, hrana sa era reprezentată mai ales de peşti şi diferite moluşte marine.
în mod asemănător celorlaltor reprezentanţi ai familiei sale, în timpul scufundării vâslea probabil simultan cu picioarele şi^ îşi deschidea uşor aripile. în timpul vânătorii subacvatice se ghida probabil cu picioarele şi se propulsa în special cu aripile scurte şi puternice.

ÅžtiaÅ£i că…
• Oase parţial fosilizate au fost găsite şi în apropierea aşezărilor umane, fapt ce denotă că specia era vânată de oameni încă de acum 8000 de ani.
• Vânătoarea pinguinilor mari a căpătat o asemenea amploare în secolul al XVIII-lea, încât într-o singură zi au fost colectate 100 000 de ouă şi mai multe vase au fost umplute cu păsări ucise.
• In 1971 Muzeul de Istorie a Naturii din Islanda a plătit o sumă record, 9000 de lire sterline, pentru un pinguin mare împăiat.

Reproducere

Pinguinul mare era de fel o pasăre silenţioasă. Doar în timpul perioadei de clocit, în timpul căutării partenerei şi când îşi proteja teritoriul de clocit, emitea sunete croncănite, bârâite şi ţipete.
Păsările cloceau în perioada mai-iulie, pe insule mici, lăturalnice, pe recife şi stânci. Coloniile erau frecvent numeroase, iar în acestea pinguinii mari se amestecau probabil
cu alţi reprezentanţi din familia lor, precum şi cu alte păsări marine.
Femela depunea un singur ou, ce era probabil clocit de ambii părinţi. Oul era ţinut între picioare şi era încălzit de penajul gros de pe abdomen.
Puiul pufos ecloziona probabil după şase săptămâni, după care era hrănit şi îngrijit de ambii părinţi.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: 70-85 cm
Lungimea ciocului: 77-98 mm
Greutatea corporală: aproximativ 5 kg
Reproducere
Perioada clocitului: probabil mai-iunie
Numărul ouălor depuse: 1
Durata clocitului: probabil 44 de zile
Mod de viaţă
Comportament: formau grupuri mici, mai ales în largul mării; în perioada de clocit alcătuiau colonii uriaşe
Sunete emise: în perioada de clocit un croncănit domol
Hrana: vieţuitoare marine
Durata vieţii: necunoscută
Specii înrudite
Ruda cea mai apropiată a pinguinului mare a fost probabil specia fosilă Pinguinus alfred-newtoni. Dintre cele 22 de specii supravieţuitoare din familia Alcidae, pinguinul mare semăna cel mai mult cu pinguinul mic.

Teritoriul de răspândire al pinguinului mare

Unde şi când a trăit?
Pinguinul mare trăia în regiunile nordice ale Oceanului Atlantic şi clocea pe insulele lăturalnice, ca de exemplu Insula Funk aflată lângă coastele Newfoundland, Insulele Feroe din apropierea Islandei, precum şi pe Insula St. Kilda şi alte insule scoţiene. Păsările au clocit probabil şi pe coastele arctice ale oceanelor. Unele păsări probabil migrau iarna spre sud, iar unele exemplare ajungeau până în Florida şi în regiunea Mării Mediterane.

Comparaţia ouălor a trei specii înrudite
Pinguinul mare: cepunea ouă mari. albastre-verzui deschise, cu pete maronii. între lunile mai şi iulie femela depunea un singur ou, de dimensiunile oului de gâscă, direct pe o stâncă sau creastă stâncoasă.
Pinguinul mic: depune un ou pestriţ, predominant brun, de culoare crem, turcoaz sau alb, cu pete brun-ciocolatii sau negre. Femela depune un singur ou eliptic, pe un promontoriu stâncos.
Pinguinul pitic: depune ouă albastre-verzui deschise, cu pete maronii-deschise. Femela îşi depune singurul ou în crăpătura unei stânci, în perioada mai-iulie. Comparativ cu dimensiunile mici ale femelei, oul este mare. Ambii părinţi participă la clocit.