Polenizarea

Polenizarea este un proces vital pentru toate plantele cu flori. Pentru realizarea ei cu succes, natura a creat soluţii foarte ingenioase.
Plantele, spre deosebire de animale, nu pot porni la drum pentru a găsi partener de împerechere. Ele sunt nevoite să se bazeze pe alte elemente - cum sunt vântul, insectele s’au chiar apa - pentru a transporta polenul de la o plantă (sau o parte a plantei) la alta, ÅŸi pentru a produce seminÅ£e.

Polenizarea este importantă pentru plante, deoarece fără aceasta speciile nu s-ar putea reproduce. Polenizarea încrucişată, când polenul ajunge pe stigmatul unei flori diferite (care poate fi şi pe aceeaşi plantă), prezintă un avantaj faţă de autopolenizare, că poate crea nişte variante cu capacităţi îmbunătăţite de adaptare la mediu.

Polenizarea prin intermediul vântului

O modalitate răspândită de polenizare este cea realizată prin intermediul vântului, când grăunţele mici şi uşoare de polen, asemănătoare cu particulele de praf, se răspândesc prin intermediul mişcărilor aerului. Asemenea polenizări putem întâlni la mulţi copaci - stejar, frasin, brad - dar şi la plante importante pentru economie, de exemplu la porumb. Membrii uneia dintre cele mai mari familii de plante - ierburile, se înmulţesc prin polenizarea prin vânt. Plantele care se polenizează prin vânt trebuie să producă cantităţi mari de polen spre a se asigura ca între miliardele de grăunţe de polen să existe câteva care să ajungă exact pe stigmatul florii corespunzătoare. Această cantitate mare explică suferinţa persoanelor alergice la polenul copacilor sau al ierburilor. Pe lângă aceasta, grăunţa de polen trebuie să fie foarte uşoară, pentru ca şi cel mai mic curent de aer să o ridice. Din această cauză grăunţele de polen sunt foarte fine, ea un fir de praf. Dacă scuturăm bine amentul trestiei de alune, creanga înflorită a unui brad sau un mănunchi de ierburi înflorite, atunci adesea se ridică un nor de polen. Polenul unor plante polenizate prin vânt au mici săculeţe de aer care facilitează răspândirea în aer.

Polenizarea prin intermediul insectelor

Florile plantelor polenizate de insecte au in general culorivii si morisuri puternice. Daca florile sunt mici atunci acestea formează bucheţele, sau sunt înconjurate de foi colorate - numite bractee -, pentru a stârni cât mai mult interesul insectelor. De exemplu, crâciuniţa - poinsettia, este de fapt alcătuită din foi de bractee colorate, care atrag insectele la florile propriu-zise destul de neînsemnate. Polenul florilor care sunt polenizate de insecte sunt în general mai mari decât cele polenizate prin vânt, şi adesea au o suprafaţă lipicioasă spre a se lipi mai uşor de corpul insectelor.

La plantele polenizate de insecte putem întâlni tehnici impresionante de atragere a insectelor ÅŸi formele cele mai uluitoare de adaptare. Plantele ale căror flori au forme asemănătoare cu o ceaÅŸcă sau cu margareta, cum este piciorul cocoÅŸului sau chiar margareta, utilizează aproape orice insectă ce trece în apropiere. în afara albinelor care le vizitează, se folosesc ÅŸi’ de ‘gândaci, furnici, chiar ÅŸi de mamiferele mai mici care trec pe lângă ele, prin alipirea grăunÅ£elor de polen de corpul lor. Prin împrăştierea grăunÅ£elor de polen din anterâ, acestea pot ajunge direct pe stigmatul din apropiere, dar prin intermediul insectelor care se deplasează de la o floare la alta, pot ajunge pe stigmatul unor plante mult mai îndepărtate. Există plante care pot fi polenizate numai de anumite tipuri de insecte. IndruÅŸaimul (sau Sângele Voinicului) ÅŸi alÅ£i membri ai familiei mazărei au o construcÅ£ie prin care greutatea insectei care stă pe foaia numită “pânză”, scoate afară staminele ÅŸi stigmatul, frecându-se de corpul insectei. Există ÅŸi plante ale căror flori pot fi polenizate numai de insecte care posedă trompe, cum sunt albinele ÅŸi fluturii. Albina care vizitează floarea albă a urzicii, spre a culege hrană, trebuie să pătrundă adânc cu capul în cavitatea florii pentru a ajunge la nectarul din fundul acesteia. Intre timp, staminele de pe foile superioare se freacă de corpul insectei.

La unele plante, spre a facilita polenizarea încrucişată, întâi anterele împrăştie polenul în jur, apoi, după ce tot polenul a fost răspândit, stigmatul se întinde şi astfel el va ajunge primul în contact cu insecta, şi nu antera.
în regiunile tropicale este răspândită şi polenizarea prin intermediul păsărilor. Adesea, păsările care realizează polenizarea - păsări colibri şi alte păsări consumatoare de miere -, nu sunt mai mari decât un bondar. Acestea utilizează pliscul lor aproape închis şi limba, pe post de piston, pentru a suge mierea.

Polenizarea prin apă

Această modalitate de polenizare mai puţin răspândită este indispensabilă pentru plantele cu flori acvatice. Aceste plante produc grăunţe de polen lungi, care datorită densităţii se scufundă uşor în apa mării, până când se agaţă de un stigmat împănat.