Renul

Ordin: Artiodactyla
Familie: Cervidae
Gen si specie: Rangifer tarandus

Renul cu coarnele sale lungi şi ramificate, este cel mai captivant locuitor al nordului îndepărtat. Exceptând această specie, foarte puţine animale reuşesc să supravieţuiască în condiţiile vitrege ale acestor teritorii.

In ţările nordice renul este cunoscut ca animalul care trage sania lui Moş Crăciun. Renul asigură satisfacerea necesităţilor vitale pentru multe popoare nomade din nord. Renul este utilizat pentru tractarea săniei, de asemenea i se valorifică atât carnea, cât şi blana.

Mod de viaţă

Ţara renilor este atât tundra nordică cât şi pădurea de conifere din taiga. în această climă aspră cu îngheţuri frecvente, renii trăiesc în turme. Cea mai mică turmă este compusă din cel puţin 20 de animale, iar cea mai mare, uneori numără mai multe mii de exemplare. Ziua turma este în permanentă mişcare după hrană, pe pământul lipsit de vegetaţie. Renul nu are o vedere deosebit de bună şi de aceea se bazează pe mirosul său dezvoltat, atât în căutarea hranei cât şi în depistarea pericolelor.
Primăvara, turmele de reni se alătură şi migrează împreună către păşunile de vară. In acest caz sunt pe drum de regulă chiar şi 200 de mii de animale, ce se deplasează spre teritorii mai inierbate.

La prima zăpadă se adună din nou pentru reîntoarcerea la adăpostul de iarnă. Migraţia periodică, în funcţie de anotimp, are loc printr-un mers rapid, la trap. Renul poate să atingă viteza de 60-70 km pe oră, dar în timpul migraţiei este mult mai lent.
Renul este un înotător excelent datorită forţei portante dată de părul cu fir gros, care înmagazinează aerul, astfel renul traversează înot cu uşurinţă pârâuri, râuri şi golfuri late, ce îi apar în drum în timpul migraţiei. Nu toate speciile de reni migrează, unele turme rămân pe loc tot timpul anului, în luminişurile din păduri.

Reproducere

Imperecherea are loc între lunile august şi noiembrie. Data exactă depinde de regiunea de viaţă, perioada propice fiind luna octombrie. In această perioadă masculul poate deveni agresiv, în timp ce îşi păzeşte haremul, care poate să aibă şi 15 femele.

Când se apropie momentul naşterii, femela părăseşte turma şi aproape de fiecare dată migrează spre acelaşi loc, pentru a-şi aduce puiul pe lume. De obicei se naşte un singur pui, dar gemelaritatea poate fi întâlnită.
Puiul vine pe lume la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, la foarte puţin timp după ce femela ajunge la păşunile de vară. Aproape 90% dintre reni se nasc la începutul lunii iunie, în acest fel se pot dezvolta suficient pentru migraţia de toamnă şi sunt şanse mai mici ca puii să fie prinşi de animalele de pradă.

Puiul are la naştere 5-9 kg şi după câteva minute este în stare să se ridice în picioare. Mama îl alăptează până la 5-6 luni. Faţă de alte specii de cerbi puiul de ren nu are pete de camuflaj. Masculii şi femelele au coarne care încep să crească la vârsta de un an şi în timpul dezvoltării au forme diferite, coarnele masculului sunt de obicei lungi, se ramifică şi se întind în sus, ca o palmă. Masculul îşi pierde coarnele după perioada de împerechere, de regulă în luna noiembrie sau decembrie, iar femela după ce fată.

Alimentaţie şi mod   de hrănire

Renul este aproape în totalitate un animal erbivor. Majoritatea hranei sale este alcătuită din licheni, iarbă şi rogoz. Primăvara renul consumă iarbă proaspătă şi muguri, iar mai târziu pe păşunile de vară, fagi verzi şi frunze de salcie.
în iernile grele, procurarea hranei nu este tocmai uşoară. Nu de puţine ori zăpada ajunge până la abdomen şi trebuie să sape găuri adânci cu ajutorul copitelor, pentru a ajunge la stratul de licheni. Renii consumă şi crengile tufişurilor, de sub zăpadă sau de deasupra acesteia. Ocazional mănâncă lemingi şi şoareci.

Renul ÅŸi omul

Pentru popoarele nomade de la cercul polar nordic, în special laponii, renul, fără îndoială este cel mai important animal, este echivalentul animalelor domestice de la noi şi unica specie de cerb domesticită.
Omul are atât de multă nevoie de acest animal încât îl urmăreşte şi în timpul migraţiei.
Renul îi asigură carne, unt şi brânză, îi asigură haine, precum şi transport. Coarnele şi oasele sunt prelucrate în unelte, iar tendoanele rezistente sunt folosite ca aţă de cusut.

Vânătoarea excesivă şi distrugerea mediului de trai, a micşorat dramatic habitatul şi numărul renilor. în Siberia şi Canada înfiinţarea hidrocentralelor, devierea fluviilor şi construirea digurilor, a întrerupt traseele obişnuite de migrare. Uneori mii de animale dispar din această cauză.

ÅžtiaÅ£i că….
• Renul este singurul membru din familia cerbilor la care şi femela prezintă coarne, acest fapt îi este probabil de ajutor în lupta pentru obţinerea hranei.
9 La numai o zi după naştere, puiul de ren aleargă mai repede decât omul.
• Mascul prezintă un diverticul la nivelul laringelui, care îi asigură emiterea sunetelor, mai ales în perioada de împerechere.
• în timpul mersului, renii emit nişte sunete pocnitoare. Acestea provin de la un tendon, situat deasupra unui plan osos, la nivelul piciorului.
• Deşi karibul american face parte din aceeaşi familie cu renul, până acum nu s-a reuşit domesticirea lui.
• 50% din hrana renului este compusă din licheni.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Talia: 87-140 cm
Lungimea corpului: 120-220 cm
Lungimea coarnelor: masculul 52-130 cm, femela 23-50 cm
Greutatea corporală: 70-300 kg
Reproducere
Maturitate sexuală: la 2,5 ani
Perioada de împerechere: august-noiembrie
Durata gestaţiei: aprox. 7,5-8 luni
Numărul puilor la o tătare: 1
Mod de viaţă
Comportament: trăiesc în turme a mai multe mii de exemplare
Hrana: licheni, iarbă si rogoz
Sunete emise: masculul emite un muget în special în perioada de împerechere
Durata vieţii: 12-15 ani
Specii înrudite
Există opt subspecii ale renului. Renii din America de Nord sunt numiti karibu.

Teritoriul de răspândire al renului

Aria de răspândire
Renii trăiesc in jurul cercului polar nordic, pe un teritoriu ce se întinde din nordul Groenlandei, până la paralela de 45 grade spre sud până în America de Nord, Scandinavia şi Asia de nord.
Protecţia speciei
Vânătoarea excesivă a dus la reducerea semnificativă a efectivelor, importanta sa economică şi najională asigură însă supravieţuirea speciei.

Caracteristicile specifice ale renului

Coarnele: atât masculul cât şi femela le folosesc pentru apărare. Masculul nu-şi foloseşte coarnele impotriva altor
masculi, în lupta de dominanţă asupra femelelor.
Copita secundară: atinge solul numai în mers şi asigură o mai mare suprafaţă de sprijin.
Copitele: sunt late, plate şi crestate adânc pentru a avea o mai mare stabilitate pe zăpadă şi în mocirlă.
Părul: părul cu fir gros, des, aflat sub părul rigid şi protector de acoperire, este impermeabil
Botul: este protejat faţă de gerul puternic, de părul călduros.