Revoltiile industriale

Incepând cu secolele XVIII-XIX, continentul european a devenit centrul dominator al lumii. Principala cauză a acestui fenomen a constituit-o revoluţia economică, datorată declanşării revoluţiei industriale. Prin revoluţie industrială se înţelege fenomenul de înlocuire a muncii manuale în economie cu producţia realizată cu ajutorul maşinilor. Deşi acest fenomen îşi găseşte originea în progresele din timpul Evului Mediu şi al Renaşterii, el a apărut în Anglia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi s-a datorat unor cauze specifice: condiţiile politice din Anglia care erau favorabile dezvoltării economiei, bogăţiilor naturale ale acestei ţări (fier şi cărbune în primul rând), poziţiei geografice etc.

Primele inovaţii au sporit productivitatea în domeniul textilelor. Una dintre cele mai importante invenţii ale secolului al XVIII-lea a fost maşina cu aburi (James Watt, 1769) de la care s-a perfecţionat procesul de producţie în deceniile următoare. De-a lungul aceluiaşi veac au fost îmbunătăţite procedeele de obţinere şi prelucrare a fierului cu ajutorul cărbunelui, aceste materii prime devenind cele mai importante resurse naturale folosite în economie.
Transporturile au cunoscut la rândul lor o revoluţie prin inventarea locomotivei (Stephenson, 1829) şi prin înlocuirea vaselor cu pânze de către navele propulsate de forţa aburului. Reţeaua de căi ferate a crescut în mod exploziv în Anglia, Europa şi în Statele Unite. Descoperirea telegrafului, telefonului şi radioului a uşurat considerabil legăturile între oameni.
In ultimul sfert al secolului al XlX-lea a avut loc o a doua revoluţie industrială bazată pe utilizarea unor descoperiri precum: electricitatea, motorul cu ardere internă, chimia de sinteză, procedeul Bessemer de obţinere a oţelului. în consecinţă, s-au dezvoltat ramuri economice noi (industria chimică şi cea electrotehnică).

Revoluţia industrială a avut consecinţe extrem de importante asupra societăţii: industria a devenit cea mai importantă ramură economică; s-a dezvoltat învăţământul şi cultura; a crescut nivelul de viaţă al oamenilor, întrucât la mărfurile produse în cantităţi din ce în ce mai mari au avut acces membrii tuturor categoriilor sociale (mai ales în ţările dezvoltate) etc. Clasa mijlocie formată din proprietarii de fabrici şi bănci a devenit categoria socială cea mai puternică, deoarece ea stăpânea bogăţiile societăţii.

Statele Unite şi-au datorat prosperitatea economică şi avansul faţă de restul lumii şi prin introducerea unor metode revoluţionare de organizare a producţiei. O astfel de revoluţie a fost făcută, începând cu anul 1913, la uzinele de automobile Ford din Detroit. în această uzină a fost introdus pentru prima oară lucrul la bandă, ceea ce a condus la apariţia producţiei de serie. Aceste metode au fost introduse şi în alte uzine de automobile din Statele Unite, apoi din Anglia, Italia, Franţa, Germania etc. De asemenea, şi alte industrii, cum ar fi cea electrotehnică şi cea alimentară, au progresat în urma introducerii noilor tehnologii şi moduri de organizare a producţiei. Acestea permiteau folosirea unei forţe de muncă mai puţin calificate, fiecare muncitor executând o singură operaţie.

In urma revoluţiei industriale muncitorimea a crescut spectaculos numeric; ea popula cartierele mărginaşe ale centrelor industriale. Declanşarea revoluţiei industriale nu a dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale muncitorilor; din contră, munca era mai grea, deoarece oamenii trebuiau să se adapteze ritmului impus de maşină. în fabrici şi în mine lucrau femei şi chiar copii în condiţii neînchipuit de grele. Abia la câteva decenii de la declanşarea revoluţiei industriale a crescut nivelul al viaţă al muncitorilor, întrucât la mărfurile produse în cantităţi din ce în ce mai mari au avut acces membrii tuturor categoriilor sociale (mai ales în ţările dezvoltate).

Revoluţia tehnico-ştiinţifică

A doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut o altă revoluţie economică, numită revoluţie tehnico-ştiinţifică. Ştiinţa a devenit un factor de producţie, fapt cu implicaţii majore în progresul economic şi social. Astfel, au fost introduse în activităţile economice mai multe descoperiri ştiinţifice fundamentale: energia atomică, microcipul (pe baza căruia a fost construit computerul personal), tehnologiile moderne de comunicaţie prin satelit, bio-tehnologiile etc. Prelucrarea informaţiei, realizată cu ajutorul calculatorului, introducerea automatizării şi robotizării au devenit trăsăturile fundamentale ale vieţii economice.

Arte şi practici culturale în epoca industrială

Realizările culturale, până la revoluţia industrială accesibile unui număr restrâns de oameni, au putut fi apreciate de un număr din ce în ce mai mare de oameni. Curentele artistice şi literare s-au succedat cu repeziciune, întrucât creaţiile culturale se adaptau prin mesaj schimbărilor tot mai accelerate impuse în plan social de revoluţia industrială (la începutul secolului al XlX-lea curentul dominant era romantismul, pentru ca la sfârşitul veacului să apară impresionismul, naturalismul, simbolismul etc).

Mijloacele de expresie utilizate de creatorii de cultură sunt atât de noi şi neaşteptate, încât se poate vorbi, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, de o revoluţie în creaţia literară şi artistică, prin apariţia impresionismului în pictură şi muzică, a naturalismului şi simbolismului în literatură, la explozia de inovaţii artistice de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui următor (postimpresionism, fovism, cubism etc). Cuceririle tehnice şi-au pus amprenta asupra inovaţiei în arhitectură. Se remarcă folosirea fierului şi a altor materiale noi (produse ale industriei) cu calităţi deosebite în ceea ce priveşte rezistenţa, funcţionalitatea şi chiar aspectul estetic.

România la începuturile industrializării

La jumătatea secolului al XlX-lea în Ţara Românească şi Moldova (unite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, 1859-1866, într-un stat unitar), industria era reprezentată de producţia meşteşugărească. Aceasta era concentrată în special la sate, era specializată în producţia de textile şi de obiecte din lemn şi acoperea necesarul intern. In condiţiile în care concurenţa mărfurilor străine se făcea din ce în ce mai simţită, această industrie meşteşugărească a fost ruinată. In acelaşi timp, în calea dezvoltării unei industrii româneşti moderne se ridicau obstacole mari: lipsa de capital, forţa de muncă slab pregătită şi o piaţă internă incapabilă să absoarbă producţia indigenă. Un rol important în pregătirea condiţiilor pentru întemeierea industriei româneşti 1-a jucat legislaţia adoptată în timpul domniei lui A. I. Cuza, în principal legea rurală (1864), care asigura o rezervă de forţă de muncă provenită din rândul ţărănimii.

In 1877-1878, România a devenit un stat independent în urma unui război cu Imperiul Otoman. Acest fapt a avut urmări benefice asupra dezvoltării industriei naţionale, datorită faptului că statul român a putut să ducă o politică proprie în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei naţionale. Au fost înfiinţate bănci, a fost introdusă o legislaţie care oferea cadrul necesar derulării afacerilor, au fost adoptate tarife protecţioniste pentru protejarea industriei naţionale, a fost înfiinţată o reţea de drumuri şi căi ferate. Legile adoptate în 1887 şi 1912 au încurajat înfiinţarea de fabrici cu ajutorul capitalului autohton. în economia românească a pătruns capitalul străin, în special în exploatarea materiilor prime (petrol, lemn, gaz), dar şi în sistemul bancar, asigurări etc. Ramura cea mai dinamică a industriei româneşti care s-a dezvoltat cu participarea capitalului străin a fost industria petrolului. De asemenea, progrese deosebite au fost realizate în domeniul industriei alimentare şi a lemnului. în schimb, în domeniul metalurgiei sau al construcţiilor de maşini România continua să fie o ţară subdezvoltată.