Romania si integrarea in UE

Tratatul de la Roma. Pentru a se îndepărta posibilitatea de conflict între statele vest-europene (în special între cei doi rivali deveniţi tradiţionali, Franţa şi Germania), s-au realizat primii paşi în direcţia integrării economice prin unificarea industriei cărbunelui şi oţelului. A luat astfel naştere Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), în urma semnării Tratatului de la Paris de către Franţa, Italia, Germania, Olanda, Belgia şi Luxemburg (1951). în 1957 aceleaşi state au semnat Tratatul de la Roma, prin care lua naştere Comunitatea Economică Europeană (CEE sau Piaţa Comună). Tot prin Tratatul de la Roma a luat naştere Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Au apărut, astfel, cele trei Comunităţile Europene: CECO, CEE, Euratom.

Economiile Europei occidentale până la începutul anilor 70 au cunoscut o dezvoltare explozivă („Anii glorioÅŸi”). Germania vestică s-a situat în fruntea acestui avânt („miracolul german”), urmată de FranÅ£a ÅŸi Italia. Dezvoltarea acestor ţări a fost facilitată de apartenenÅ£a lor la PiaÅ£a Comună. A crescut într-un mod spectaculos nivelul de trai al locuitorilor, datorită abundenÅ£ei de produse de larg consum puse la dispoziÅ£ia consumatorilor. A luat amploare construcÅ£ia de locuinÅ£e, sistemul de ocrotire a sănătăţii ÅŸi cel de educaÅ£ie au beneficiat de un sprijin puternic, s-a dezvoltat turismul de masă.
Deşi un timp, situaţia economică s-a înrăutăţit (datorită creşterii preţului petrolului), ieşirea din criză s-a produs prin folosirea unor tehnologii avansate şi prin apelul la surse alternative de energie. Statele din CEE au obţinut în continuare succese spectaculoase în domeniile economic, ştiinţific, cultural etc.

Foarte rapid, Comunitatea Economică Europeană s-a dovedit a fi un succes, ceea ce a determinat şi alte state occidentale să aderare la aceasta. (Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia).
Integrarea politică. Prosperitatea economică a constituit fundamentul solidarităţii şi interdependenţei între statele membre ale Comunităţii Europene, permiţând iniţierea şi adâncirea procesului de integrare politică.
Pe baza legăturilor din ce în ce mai strânse pe plan economic dintre ţările membre, în cadrul Comunităţii Economice Europene au fost stabiliţi primii paşi pe calea unei integrări politice.

De o importanţă deosebită a fost Tratatul de la Maastricht (Tratatul Uniunii Europene), semnat la 7 februarie 1992. Acesta stabilea o Uniune Europeană (fondată pe trei piloni: (1) Comunităţile europene, (2) o politică de securitate şi externă comună şi (3) o politică comună în domeniul juridic şi al afacerilor interne. Aceste conţinuturi ale Tratatului defineau o integrare economică, dar şi politică ireversibilă. în 1997 Tratatul de la Maastricht era complet prin prevederile Tratatului de la Amsterdam.
In 1995 trei state au devenit membre ale Uniunii Europene. în mai 2004 au mai fost primiţi în Uniunea Europeană zece noi membri, cea mai amplă lărgire a UE.

Obiectivul principal de politică externă al ţării noastre în perioada scursă din 1989 este integrarea în structurile euro-atlantice, adică aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană.
După câţiva ani de eforturi intense ale diplomaţiei româneşti, în 2002 România a fost invitată să facă parte din NATO. România a devenit membră cu drepturi depline la 29 martie 2004. Acest fapt asigură securitatea statului român în relaţiile internaţionale.

Primele acorduri încheiate între Comunitatea Economică Europeană şi România datează din 1980, dar au fost suspendate de Comunitate, datorită regimului opresiv al lui Nicolae Ceauşescu. în 1991 a fost semnat un Acord de Cooperare şi Comerţ, prin care România a fost sprijinită să edifice regimul democratic şi economia de piaţă. Tot din 1991 România primeşte fonduri din partea Comunităţii în cadrul programului PHARE. Ajutoarele din cadrul programului PHARE sunt direcţionate în domenii precum: protejarea mediului înconjurător, pregătirea forţei de muncă, restructurarea întreprinderilor, privatizare, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, agricultură, educaţie etc. De la 1 februarie 1993 România a devenit stat asociat la Uniunea Europeană, iar în urma discuţiilor avute în cadrul reuniunii Consiliului European de la Helsinki (10-11 decembrie 1999) a fost invitată să negocieze aderarea la Uniunea Europeană. O dată cu începutul negocierilor de aderare a sporit sprijinul economic acordat României.

Documentele adoptate la nivelul factorilor de decizie al Uniunii prevăd ca România să devină membră cu drepturi depline a UE la 1 ianuarie 2007. Integrarea în Uniunea Europeană este un proces complicat care implică creşterea rolului societăţii civile, respectarea drepturilor omului, perfecţionarea democraţiei, integrarea economico-socială.

Drepturile omului şi rolul societăţii civile

Societatea românească, în urma unei revoluţii anticomuniste, a optat pentru un viitor bazat pe realizarea unor obiective inseparabile: revenirea la instituţiile democratice şi realizarea unei economii de piaţă eficiente. Toate acestea nu se pot realiza fără respectarea drepturilor omului după standardele şi valorile impuse de lumea occidentală.
Construirea unei democraţii stabile a debutat prin organizarea alegerilor din mai 1990, care a stabilit componenţa unei Adunări Constituante. Aceasta a definit, prin redactarea unei noi constituţii, cadrul de desfăşurare a vieţii politice româneşti (1991, revizuită în 2003). Constituţia actuală a României garantează respectarea principalelor drepturi ale omului conform modelului care funcţionează cu atât de bune rezultate în Uniunea Europeană: dreptul la proprietate, dreptul la asociere, dreptul la exprimare etc. Alternanţa la putere a demonstrat că, în ciuda frământărilor uneori violente ce au caracterizat societatea românească în ultimii ani, democraţia românească funcţionează.

Pluralismul politic constituie o trăsătură a oricărui societăţi democratice. în viaţa politică românească activează mai multe partide, care concurează pentru obţinerea puterii în urma unor alegeri democratice. S-a asigurat posibilitatea de exprimare liberă a opţiunilor politice a cetăţenilor prin alegeri libere (în 1990,1992 şi 1996,2000 etc).
Libertatea presei şi a dreptului la opinie sunt realităţi incontestabile ale societăţii româneşti. Orice cenzură a fost desfiinţată. Numărul ziarelor, al posturilor de radio şi televiziune, în imensă majoritate private, a crescut spectaculos după 1989. Prin intermediul acestor mijloace de informare, părerile sunt exprimate fără nici o o-prelişte. Acest fapt a permis exprimarea societăţii civile care astăzi are un cuvânt din ce în ce mai greu în deciziile factorilor de conducere.

Integrarea economico-socială

S-a adoptat o legislaţie care a condus la privatizarea unei părţi a industriei şi comerţului şi la retrocedarea pământului către ţărani. Cu toate acestea, există încă întreprinderi care produc pierderi, prezenţa capitalului străin, deşi în creştere, este mai mică decât în alte ţări din estul Europei, se manifestă şomajul şi scăderea nivelului de viaţă al oamenilor. Situaţia economică grea a cauzat şi alte fenomene: frământări sociale (cumarmineriadele), corupţia etc.
Totuşi, România a făcut progrese deosebite pe plan economic în ultimii ani: a sporit producţia şi exporturile, a crescut semnificativ ponderea sectorului privat, a scăzut inflaţia etc. Cu toate acestea, România este cu mult în urma statelor din Uniunea Europeană. Apartenenţa la Uniunea Europeană înseamnă intrarea României într-un sistem economic bazat pe libera concurenţă. Acest fapt implică realizarea unei economii de piaţă funcţionale în care firmele româneşti să poate face faţă cu succes competiţiei aprige cu cele din statele membre ale Uniunii.
Starea de subdezvoltare pune şi probleme de natură socială: de exemplu imigraţia forţei de muncă înalt calificate. Astfel de fenomene se pot amplifica după primirea României în Uniunea Europeană cu urmări negative pentru societatea românească.

Integrarea politică

In acest sens, România trebuie să adopte şi să aplice legislaţia europeană. Apartenenţa ţării noastre la Uniune implică renunţarea la o parte din suveranitatea naţională (în domeniul politicii economice, de protecţie socială, a celei externe).
Calitatea de membru al UE, aşa cum demonstrează experienţa altor state europene (Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia) este benefică pentru dezvoltarea economică, nivelul de viaţă şi gradul de civilizaţie al populaţiei. Ţările rămase în urmă beneficiază de sprijin economic substanţial din partea membrilor mai bogaţi ai UE.