Salvaţi papagalii!
25 Mai 2008
Papagalii sunt consideraÅ£i „membri” îndrăgiÅ£i ai familiei, în toate colÅ£urile lumii. Oamenii le admiră penajul fastuos, inteligenÅ£a ÅŸi capacitatea de a imita diverse sunete.
Papagalii sunt ameninţaţi de multe pericole. Habitatul lor se restrânge cu o viteză îngrijorătoare. Unele specii sunt ameninţate de dorinţele egoiste ale oamenilor, altele de vânarea excesivă, dar sunt şi unele specii ce au dispărut, datorită introducerii speciilor străine în habitatele lor.
Distrugerea habitatelor
In ultimele două secole au dispărut numeroase specii de papagali, iar numărul speciilor periclitate creşte continuu. Dintre toate pericolele, cel mai mare este distrugerea habitatelor. Papagalii sunt în primul rând specii silvatice şi resimt imediat distrugerea copacilor ce le oferă adăpost şi hrană. Când s-au început campaniile de tăiere a copacilor, în pădurile din sud-estul Braziliei, nimeni nu s-a gândit că astfel pun în pericol şi două specii de papagali: papagalul de Amazon cu coadă roşie şi papagalul cu coadă galbenă. Habitatele li se reduc continuu şi în plus sunt ameninţate şi de alte pericole, cum ar fi vânătoarea excesivă.
Comerţul cu animale
Oamenii ţin în casă papagalii ca animale de companie, de câteva secole. Şi astăzi milioane de papagali trăiesc în captivitate. Chiar şi la tropice mulţi oameni ţin papagali în colivii; cel mai intens comerţ are loc însă în America de Nord, Europa şi Japonia. Anual 60 000 de păsări sunt exportate în toate colţurile lumii. Expediţiile braconierilor pătrund din ce în ce mai adânc în junglă, pentru a captura papagalii. Cele mai rare păsări sunt şi cele mai râvnite.
Scăderea efectivelor de papagali este agravată şi de modul în care sunt prinse şi transportate. Dacă braconierii vor să prindă păsări tinere, nu stau mult pe gânduri: taie copacii în care se află cuiburile şi omoară păsările adulte. Apoi pun păsările tinere în lăzi şi le transportă fără apă sau hrană. Conform organizaţiilor de supraveghere a comerţului, pentru fiecare papagal ce ajunge viu în magazinele de animale, trebuie să moară între 4 şi 10 papagali.
Alte pericole
Papagalii sunt vânaţi şi ca sursă de hrană. Carnea papagalului Ara este considerată o delicatesă, iar dimensiunile sale mari uşurează capturarea. Vânătoare în sine nu ar reprezenta un pericol mare, dar pentru unele specii, cum ar fi papagalul nobil de Amazon, al cărui efectiv este deja în scădere, poate avea urmări fatale.
Papagalii sunt ameninţaţi şi de introducerea speciilor străine. Pentru speciile insulare poate fi foarte periculoasă introducerea de pe alte teritorii, a speciilor străine faunei locale. Pentru papagalul de Mauritius, este deosebit de greu să concureze cu papagalii ondulaţi introduşi recent. Se protejează cu dificultate şi faţă de şobolani şi maimuţe, care le prădează cuiburile. Cauzele enumerate, plus restrângerea habitatelor, au determinat ca în anul 1985 efectivul să ajungă la numai 11 păsări.
Notiuni esentiale
Inasprirea controalelor comercialeÂ
In anul 1973 s-a înfiinţat Organizaţia Internaţională de Protejare a Comerţului cu Specii Periclitate (CITES), cu scopul de a supraveghea comerţul cu animale sălbatice. Până astăzi însă, organizaţia nu a putut să acţioneze aşa cum ar fi dorit. Traficanţii încearcă să evite descoperirea papagalilor, prin faptul că le leagă ciocul şi picioarele şi îi ascund sub capota maşinii sau în valize cu pereţi dublii. Puţini papagali supravieţuiesc acestui tratament.
Măsurile de protecţie ale papagalilor
Organizaţiile de protecţie a animalelor nu doresc numai supravegherea comerţului cu animale, ci şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale păsărilor din libertate.
în scopul protecţiei habitatelor animalelor şi a opririi vânării acestora s-au înfiinţat rezervaţii naturale. în astfel de zone, efectivele de papagali pot fi protejate cu succes. Efectivele de papagali de Amazon din Puerto Rico, au început să crească uşor, după ce în 1975 numărul lor scăzuse la numai 13. Pentru  aceştia, cel mai mare pericol îl reprezintă dispariţia copacilor înalţi, bătrâni, corespunzători cuibăritului. Oamenii încearcă să-i ajute prin amenajarea scorburilor artificiale.
în scopul protejării papagalului-bufniţă (kakapo), o specie neozeelandeză de talie mare şi incapabilă de zbor, s-au luat măsuri extreme. Pentru salvarea acestei specii sensibile de papagal, a existat o singură soluţie: ultimele exemplare în viaţă au fost mutate pe insule mici, unde nu existau concurenţi pentru hrană.
Pentru cele mai ameninţate specii au fost concepute programe de creştere în voliere. Scopul programelor este să obţină efective de papagali ce vor fi eliberate ulterior, în momentul în care condiţiile din habitatele lor naturale permit acest lucru. în urma acestor programe, efectivele anumitor specii s-au stabilizat.
Specii de papagali la limita dispariÅ£ieiÂ
In lista de mai jos sunt enumerate speciile de papagali ale căror efective numără numai câteva sute de exemplare, care vor dispărea dacă nu luăm măsurile necesare de protecţie.
PCD = principala cauză a dispariţiei
1. Papagalul-paradis Psephotus pulcherrimus Australia. PCD: distrugerea habitatului, comerţul cu animal.
2. Papagalul de Amazon cu gât roşu Amazona arausiaca Republica Dominicană PCD: distrugerea habitatelor şi uraganele.
3. Papagalul cu frunte galbenă Cyanoramphus malherbi Noua-Zeelandă PCD: distrugerea habitatelor.
4. Papagalul de Mauritius Psittacula echo Mauritius. PCD: distrugerea habitatelor, apariţia concurenţilor şi a prădătorilor.
5. Ara lui Lear Anodorhynchus leari Brazilia. PCD: comerţul cu animale.
6. Ara spix Cyanospitta spixii Brazilia. PCD: comeiţul cu animale.
7. Papagalul de Amazon cu coadă roşie Amazona brasiliensis Brazilia. PCD: distrugerea habitatelor





