Şarpele de casă

Clasa: Reptilia
Ordin: Squamata
Familie: Colubridae
Gen si specie: Natrix natrix

Şarpele de casă, o reptilă puternică de dimensiuni mari, este inofensiv pentru om. îl putem observa frecvent pe malul apelor stătătoare mici, a lacurilor şi pâraielor.
Şarpele de casă nu este veninos, dar totuşi este
ucis frecvent, deoarece este confundat cu vipera comună veninoasă. Cele două specii sunt totuşi uşor de diferenţiat, deoarece desenele acestora diferă considerabil, iar şarpele de casă este frecvent de două ori mai lung decât vipera comună.

Mod de viaţă

Ziua şarpele de casă apare în locurile umede, precum şi pe câmpuri, în luminişuri şi zone cu arbuşti. îşi petrece noaptea în locuri ferite, uscate. Frecvent face băi de soare, pentru a prelua căldură, în regiunile mai răcoroase ale ariei de răspândire, pe înserat se caţără uneori în arbuşti, pentru a capta şi ultimele raze de soare. în regiunile mai răcoroase, pe timp de iarnă şarpele de casă are o odihnă prelungă într-o cavitate, în scorburi sau crăpături din malurile abrupte. Uneori se adună chiar mai multe exemplare, în locurile fără îngheţuri. Şarpele de casă este vânat de viezuri, arici, păsări răpitoare şi stârci. Deşi nu produce venin cu care şi-ar putea alunga atacatorii, mulţumită coloritului devine aproape invizibil în vegetaţia deasă, iar în plus se mişcă foarte rapid. în caz de pericol şarpele de casă atacă asemănător rudelor sale veninoase, însă îşi ţine gura închisă, după care se umflă şi sâsâie. Dacă acest comportament nu este de ajuns, îşi induce atacatorul în eroare prin secreţia urât mirositoare a glandelor de la baza cozii. Dacă nici aceasta nu este suficientă, face pe mortul, pentru a fi lăsat în pace de inamici. Pentru aceasta se întinde pe spate cu gura deschisă şi limba atârnată.

Reproducere

La sfârÅŸitul lunii martie ÅŸerpii de casă îşi părăsesc ascunziÅŸul de iarnă, iar masculii încep să curteze femelele. Masculul dă din cap de sus în jos ÅŸi îşi freacă „bărbia” de spatele femelei.
în luna iunie sau iulie femela depune cel mult 40 de ouă albe, globuloase. în regiunile mai reci aceasta îşi caută un loc cald în grămezile de compost sau gunoi, în grămezile de frunze sau fân, iar aici îşi depune ouăle. Sapă o gaură în grămezile moi sau lăţeşte o crevasă naturală preexistentă. Uneori acelaşi cuib este folosit de mai multe femele.
Femela nu rămâne lângă ouă ÅŸi nici nu are grijă de urmaÅŸi, în verile foarte călduroase urmaÅŸii apar după 6 săptămâni, în rest însă după 10. Åžerpii tineri au doar 16 centimetri lungime ÅŸi prezintă un „dinte de ou” în vârful nasului, cu care sparg coaja pieloasă a ouălor. După apariÅ£ie ÅŸerpii se hrănesc imediat cu mormoloci, peÅŸti mici ÅŸi alte vertebrate minuscule.

ÅžtiaÅ£i că…
• Puţini şerpi, printre care şi  şarpele de casă, trăiesc până la  nivelul cercului polar în Munţii  Alpi şarpele de casă poate fi  întâlnit şi la altitudinea de 2200   de metri.
•  Şarpele de casă este cea   mai frecventă specie de şarpe  din Europa Centrală şi de Sud.      Pe uriaşa arie de răspândire trăiesc exemplare de şerpi de casă cu cel mai variat aspect exterior: există şi şerpi de casă complet negri.
• Odată a fost observat un şarpe de casă ce înota în Curentul Biscaya, la 40 de kilometri de coastele Franţei. Aparent acesta nu era deranjat de apa sărată a mării.

Observaţii pe teren

Şarpele de casă este confundat frecvent cu vipera comună. Deşi cei doi şerpi pot semăna între ei, şarpele de casă prezintă pete caracteristice semilunare, pupile rotunde, iar desenul închis la culoare este neregulat. Vipera comună nu prezintă desen galben, pupilele au aspect de fante, iar pe spate prezintă un desen în zig-zag. La noi în ţară şarpele de casă este un animal foarte răspândit. Acesta poate fi observat în perioada mai-septembrie, deoarece în intervalul octombrie-aprilie are o odihnă de iarnă. în Europa apare cel mai frecvent în apropierea apelor dulci, în habitate umede. Uneori îl putem observa în lacurile mici sau înotând aproape de suprafaţa apei. Câteodată îşi face apariţia şi în grădini.

Mod de hrănire şi vânătoare

Şarpele de casă se hrăneşte cu broaşte, peşti, tritoni, şopârle şi rozătoare mici. Nu refuză nici păsările şi nici puii sau ouăle acestora. Şarpele de casă se hrăneşte rar, iar dacă se mişcă puţin poate rezista timp de câteva zile sau chiar o săptămână fără să se hrănească. Şarpele de casă vânează pe uscat şi în apă, unde înoată şerpuind. Acesta înghite mormolocii, tritonii şi peştii mai mici sub apă, iar prăzile mai mari le scoate pe uscat. Şarpele de casă îşi localizează  prăzile exteriorizându-şi limba, iar astfel le captează mirosul. După aceasta se furişează lângă prăzi şi le prinde fulgerător.
La şarpele de casă ramurile mandibulei sunt articulate flexibil şi pot fi mişcate şi independent. Abia după ce capul victimei este la nivelul gâtului poate înghiţi şi restul, acoperind alternant prada cu mandibula şi cerul gurii. în acest timp produce o cantitate mare de salivă, pentru a înghiţi mai uşor victima.
După o hrănire mai bogată digestia necesită un timp mai îndelungat, iar în acest timp şarpele de casă se retrage într-un loc liniştit.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: masculul 60-80 cm, femela 80-150 cm; cea mai mare lungime măsurată a fost 200 cm
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 5 ani Perioada de reproducere:mai-august
Numărul ouălor: 30-40, numărul creşte odată cu înaintarea în vârstă
Durata dezvoltării: 42-70 de zile
Mod de viaţă
Comportament: în regiunile umede este activ ziua; îşi petrece noaptea în locuri uscate; iernează în grupuri, într-o stare de imobilitate
Hrana: broaşte, broaşte râioase, tritoni, peşti şi mamifere mici
Durata vieţii: aproximativ 9 ani
Specii înrudite
Se înrudeşte strâns cu şarpele-viperă (Natrix maura), ce trăieşte în sud-vestul Europei, precum şi în sud-vestul Elveţiei. Şi această specie este inofensivă pentru om.

Teritoriul de răspândire al şarpelui de casă

Aria de răspândire
Şarpele de casă apare în aproape toată Europa, din Peninsula Iberică şi sudul Angliei, până în Asia Centrală şi Mongolia, precum şi pe coastele nord-vestice ale Africii.
Protecţia speciei
Efectivele sunt în scădere datorită restrângerii treptate a habitatului. Şarpele de casă este o specie mai rară decât în trecut, însă nu este serios ameninţată. Specia este ocrotită şi la noi în ţară.

Cum îşi consumă şarpele de casă prăzile?

Åžarpele de casă îşi prinde prăzile în urma unui atac fulgerător, iar apoi le consumă întregi. Mandibula se ataÅŸează lejer de craniu ÅŸi astfel este extrem de mobilă. Åžarpele de casă îşi sprijină întotdeauna palatul dur de victimă ÅŸi o „trage” în tubul digestiv cu dinÅ£ii. Animalele alunecoase, ca de exemplu broaÅŸtele, reprezintă prăzi uÅŸoare, însă în timpul consumării mamiferelor mici trebuie să secrete cantităţi mari de salivă, pentru a le putea consuma mai uÅŸor.
Capul: petele semilunare galbene de pe părţi li laterale ale capului lipsesc doar la subspecia N. n. astreptophora. Ochii sunt negri, iar pupilele au formă rotundă.
Desenele corporale: pielea brună sau de culoarea petrolului prezintă numeroase desene negre.