Scorpionii

Cu acul lor veninos, scorpionii înspăimântă şi acum locuitorii ţinuturilor cu climă caldă. Aparţin familiei păianjenilor, fiind rudele lor, a acneelor şi a căpuşelor.
Aproximativ 1200 de specii cunoscute de scorpioni trăiesc la tropice şi în alte ţinuturi cu climă caldă. Acestor specii de scorpioni îi aparţine şi scorpionul uriaş de Guinea, cea mai mare specie a familiei păianjenilor, a cărui mărime ajunge şi la 18 cm. Scorpionul cel mai mic are însă doar 1,3 cm lungime.

Scorpionii, păianjenii şi rudele acestora fac parte din clasa artropodelor, iar în cadrul acesteia din familia păianjenilor. Corpul acestor insecte de obicei este alcătuit din două părţi principale: în partea din faţă cefalotoracele (cephalotorax în latină) care s-a format din contopirea capului cu toracele şi partea din spate a abdomenului(abdomen). Cea mai mare parte a corpului este cefalotoracele, însă abdomenul este cel care îl scoate în evidenţă în familia păianjenilor. Abdomenul acestuia este lung şi segmentat, iar ultimele segmente pot fi îndoite ca o coadă spre înainte, deasupra părţii anterioare a corpului. Coada se termină într-un ac cu venin din cauza căruia scorpionii sunt consideraţi drept cele mai de temut specii de insecte din familia lor.

Picioarele pentru deplasare si cele pentru pipăit

Scorpionii au patru perechi de picioare pentru deplasare şi în faţă au picioarele pentru pipăit în formă de gheare, care se termină în foarfece; pe acestea le găsim şi la alte specii ale familiei păianjenilor. Scorpionul îşi foloseşte foarfecele pentru prinderea prăzii. O altă caracteristică a scorpionilor este existenţa unei perechi de mici, au schelet exterior şi au mai mult de două perechi de picioare. Insectele se deplasează pe trei perechi de picioare, scorpionii însă - ca şi păianjenii - se deplasează pe patru perechi de picioare. Scorpionii, contrar multor specii de insecte, nu au antene pentru orientare.
Ei vânează noaptea, iar în timpul zilei se retrag în crăpături, sub pietre sau frunze, sau chiar în clădiri părăsite, goale. Probabil că tocmai din această cauză, în urma evoluţiei, s-a format în acest fel modul lor de viaţă, pentru că principalele prăzi - printre care specii de tarhani şi greieri - ies din ascunzişuri în timpul nopţii. Faptul că scorpionii preferă crăpăturile sau adăpostul pietrelor poate fi periculos pentru om, pentru că se poate întâmpla să-şi facă ascunzătoare în îmbrăcăminte, încălţăminte sau în sacii de dormit, iar dacă e deranjat în timpul odihnei poate înţepa cu uşurinţă proprietarul acestor obiecte.

Veninul scorpionilor

Dacă este speriat sau atacat, scorpionul îşi îndoaie coada deasupra capului şi îşi înţeapă duşmanul. Există două tipuri principale de venin: primul omoară sau paralizează doar nevertebratele, asupra omului nu are un efect mai grav decât înţepătura de viespe, chiar dacă provoacă înţepături usturătoare. Cel deal doilea tip de venin poate însă să provoace moartea omului deoarece paralizează inima şi nervii care inervează muşchii toracelui. Acest tip de venin este produs de mai multe tipuri de scorpioni; aceştia pot să omoare cu o înţepătură un câine în doar şapte minute, un om în câteva ore şi sunt foarte periculoşi pentru copii. Şansele de supravieţuire cresc însă foarte mult dacă victimei i se administrează antidotul corespunzător.
Chiar dacă sunt întâlniţi în primul rând în ţinuturile calde, scorpionii se regăsesc pe fiecare continent şi insulă mai mare cu excepţia Groenlandei, Antarcticii şi Noii-Zeelande. Scorpionii pot fi găsiţi şi în Europa, în partea nordică, până în Germania, şi o specie numită Euscoipius flavicaudis s-a găsit şi în insulele britanice, dar specia aceasta nu este periculoasă pentru om.

Vânătoarea şi hrana

Scorpionul îşi localizează prada în timpul vânătorii cu ajutorul curenţilor de aer sau din vibraţiile terenului. După ce o localizează, se apropie de ea şi se aruncă asupra sa şi o prinde cu ajutorul foarfecelor. In acel moment este aproape sigur învingător pentru că în caz de nevoie îşi îndoaie coada şi îşi omoară prada cu ajutorul veninului.
Gura scorpionilor nu este foarte mare, de aceea trece destul de mult timp până când reuşesc să taie în bucăţi şi să consume prada cu ajutorul organelor bucale. Ţesuturile moi şi fluidele ajung în stomacul scorpionilor.
Ei nu trebuie să vâneze zilnic datorită sistemului lor digestiv deosebit de eficient; la fel, organismul lor utilizează foarte bine şi conţinutul de apă al umorii prăzilor.

Ciclul de viaţă

Unele specii de scorpioni au un dans nupţial rafinat care poate dura mai multe ore. Masculul o prinde pe femelă de picioarele de pipăit şi o împinge înainte şi înapoi într-o mişcare de du-te vino. Sperma este ejaculată pe sol, iar femela o aranjează în aşa fel încât aceasta să ajungă în orificiul genital. Sperma ajunsă în organele genitale ale femelei o poate fecunda de mai multe ori.
Femela poartă ouăle în corp chiar şi un an, iar progeniturile sunt aduse pe lume vii; unele specii nasc doar un pui, altele chiar o sută. Astfel, naşterea poate să ţină mai multe zile, dar la majoritatea speciilor are două etape, cu o pauză de 24 de ore. De obicei, micii scorpioni vin pe lume în întuneric, iar în primele zile se îngrămădesc pe spatele mamei lor. După aceea năpârlesc, li se dezvoltă un schelet exterior şi astfel sunt gata să se despartă de mama lor.

Strămoşii păianjenilor

Cercetătorii consideră că strămoşii scorpionilor au fost acei reprezentanţi ai păianjenilor care şi-au schimbat modul de viaţă din cel acvatic în cel terestru. Cea mai veche rămăşiţă fosilizata este un scorpion de aproximativ 400 milioane de ani care seamănă foarte mult cu urmaşii săi din ziua de azi. Astfel, structura de bază s-a dovedit atât de reuşită încât animalul s-a putut adapta cu foarte mici modificări la schimbările mari din mediul înconjurător. Scorpionii falşi, de mică dimensiune, sunt de fapt din familia păianjenilor de mici dimensiuni. 2000 de specii dintre acestea nu posedă acul veninos, deci nu prezintă nici un pericol pentru om. Prada lor este ucisă de veninul din picioarele pentru pipăit. Lungimea corpului, celor mai mulţi, nu depăşeşte 0.8 cm. îşi trăiesc viaţa retraşi mai mult sub frunze uscate şi în sol. Scorpionii falşi pot produce un fir ca şi păianjenii iar din firul respectiv torc un cocon în care îşi depun ouăle. Micuţii scorpioni falşi îşi torc din fire un cuib pentru năpârlire şi pentru supravieţuirea pe timpul iernii.

Speciile cu coada în formă de bici constituie 150 de specii de păianjeni şi dintre aceste 150 de specii, 85 au abdomenul lung, care se termină într-o coadă în formă de bici, iar celelalte specii nu au coadă deloc. Cei cu coada în formă de bici îşi ucid prada cu ajutorul veninului bogat în acid acetic. în această specie sunt animale cu o structură a corpului asemănătoare, însă sunt puţin cunoscute deocamdată.

CosaÅŸii

Cosaşii fac parte din familia păianjenilor, au picioare lungi şi sunt rudele scorpionilor, dar se aseamănă mai mult cu păianjenii. Dintre aceştia, cele 3200 de specii cunoscute s-au răspândit pe tot întinsul globului. între acestea putem găsi reprezentanţi mici ele doar lmm, clar găsim şi uriaşi tropicali cu un corp ele 2 cm cu picioare de 16 cm. Abdomenul şi toracele acestora nu s-au separat.
Cosaşii nu prezintă nici un pericol pentru om. Sunt cei mai nepretenţioşi în privinţa hranei din specia păianjenilor; în afară ele insecte şi alte nevertebrate de mărime mică, mănâncă şi fructe. Vânează îndeosebi noaptea şi nu au nici venin şi nici pânză. Femelele îşi depun ouăle în sol sau în lemne putrezite.

Căpuşele şi acneele

Din familia păianjenilor, acneele au cele mai multe specii. Până acum s-au studiat circa 25000 de specii, dar totalitatea speciilor acneelor poate fi şi de cinci ori mai mare. Pe glob se întâlnesc peste tot, de la tropice până la poli. Mulţi dintre ei trăiesc în sol sau pe plante, însă multe specii trăiesc parazitar pe alte animale. Căpuşele sunt mai mari decât acneele şi fără nici o excepţie toate sunt paraziţi, hrana lor fiind sângele gazdelor. Căpuşele poartă şi răspândesc o mulţime de boli periculoase pentru om şi animale. Când se hrănesc din sângele gazdei lor, ei injectează agenţi patogeni în sângele acesteia. Căpuşele provoacă pagube economice multor crescători de animale.