Somn usor, vise placute

Ca să nu mai lungim lucrurile, e vorba de ceea ce ni se întîmplă între 10.30 p.m. şi 7.00 a.m., cînd ar trebui să tragem la aghioase mai ceva ca ursul iarna în bîrlog.
E vorba despre ceea ce încerc să fac în pat. (N-are nici o legătură cu soţia mea, perversule!)
Deci tu crezi că în locul ăla dintre cearÅŸafuri nu se întîmplă mai nimic. Eu îţi spun doar atît: „Tre-zeÅŸte-te, omule!” Somnul te vindecă, te calmează, te reface. Lucrează muÅŸchii penisului, com-pensînd lipsa ta de erecÅ£ie din timpul zilei. încetineÅŸte activitatea corpului ÅŸi revitalizează mintea. Pe lîngă faptul că e un proces vital, somnul e o activitate inactivă, bizară ÅŸi contradictorie, un vid pe care-1 umpli visînd la lumi virtuale, o stare de nimicnicie care-Å£i defineÅŸte viaÅ£a. Ciudat…
Abia în ultimii 50 de ani am început să studiem somnul în sensul ÅŸtiinÅ£ific al cuvîntului. în toată această perioadă, cercetătorii nu au descoperit încă… cum funcÅ£ionează somnul. Åži nici nu i-au dat o definiÅ£ie foarte exactă. Prin urmare, somnul este încă un teritoriu plin de mistere ÅŸi surprize.
Poate cel mai surprinzător lucru e că foarte multe persoane sînt extrem de nepricepute în domeniul ăsta, fapt pentru care au ceva probleme cu somnul. Iar mai mult de jumătate din acestea sînt de sex masculin. Cel mai probabil, bărbaÅ£i care neagă că ar avea vreo problemă sau care sînt conÅŸtienÅ£i de asta, dar nu sînt ajutaÅ£i de nimeni. Pentru că femeile care suferă de insomnie devin motivate, în timp ce bărbaÅ£ii care nu pot adormi „suferă” în tăcere.
Iar odată cu trecerea anilor, aceşti indivizi tăcuţi cu ochii umflaţi vor dormi din ce în ce mai puţin şi vor cădea victime unor boli la fel de chinuitoare. Chiar dacă insomnia nu te împiedică să te trezeşti şi să te duci la serviciu, ea îţi afectează concentrarea şi îţi subminează reuşita la locul de muncă. Poate să-ţi crească riscul de boli cardiovasculare, să te în-graşe şi să pregătească terenul pentru apariţia diabetului. Te va face să te cerţi mai mult cu soţia, copiii şi animalele de casă. Insomnia e un simptom care agravează stresul, durerea şi depresia.
în ultimii ani, am încercat din răsputeri să dorm aşa cum trebuie, iar toată perioada asta a fost un adevărat coşmar pentru sănătatea mea. Chiar dacă mă străduiese să fac mişcare şi să mă menţin la o greutate decentă, am avut şi ceva probleme cu inima. Iar asta a fost numai din cauza unui şir lung de nopţi pierdute (justificat sau nu).
Acum, cînd mă afund între perne, ştiu că somnul este o miză prea ridicată pentru a nu fi luat în seamă. E valabil şi pentru tine, frate. Avem nevoie de odihnă. E pentru binele nostru.

PROBLEMA INSOMNIEI ESTE FOARTE VIZIBILA în Las Vegas, unde multă lume rămîne trează pînă la venirea dimineÅ£ii. M-am dus acolo să petrec o noapte într-unui din cazinouri, alături de dr. William Thompson, expert în jocurile de noroc la Universitatea Nevada din Las Vegas. Cînd l-am întrebat de ce a ales această specialitate, mi-a spus: „Dacă trăiam în Siberia, studiam urÅŸii polari.”
In timp ce ne plimbam prin cazinoul cu pricina, am văzut zeci de oameni care moţăiau. Iar partenerul meu mi-a explicat cîteva modalităţi prin care cazinourile din Las Vegas scot profit de pe urma lor. Printre aceste modalităţi se numără transformarea banilor în jetoane (aşa nu îţi mai dai seama de valoarea pe care o joci) sau plasarea celor mai tentante pariuri către orele dimineţii, cînd privarea de somn îi face pe clienţii lor să se concentreze mult mai greu.
Pentru a înţelege acest mecanism, să examinăm creierul uman în timpul somnului. Pe măsurăce Homo sapiens a evoluat de la maimuţă la om, creierul s-a dezvoltat şi el. E vorba mai ales de o structură numită cortex pre-frontal, care preia informaţii de la creier, le trece prin filtrul amintirilor noastre şi le adaugă emoţie şi înţelegere. Curînd, omul a început dominaţia sa asupra planetei, iar cortexul prefrontal, locul de baştină al raţiunii, i-a arătat calea pe care să meargă.
Nu e de mirare că proprietarilor de cazinouri nu le plac persoanele raţionale.
Ei încearcă să te readucă la o stare primitivă. Metabolismul glucozei (rata de consum energetic din cortexul prefrontal) încetineşte atunci cînd noaptea e pe sfîrşite. Comportamentul de Ne-anderthal ascuns într-un cotlon al creierului începe să preia controlul. Evoluţia face drumul invers, iar tu devii mai puţin uman.
Te-ai transformat într-o bestie care nu numai că nu şi-a respectat ora de culcare, dar a şi plecat să parieze, să urmărească femei goale, să bea cocteiluri şi să fumeze trabucuri. însă cortexul prefrontal are nevoie de o pauză, aşa că îşi încetează activitatea. Emoţiile tale devin inflexibile. Nu mai ai capacitatea să iei decizii.
Te-ai rătăcit într-o lume artificială. Iar cazinourile sînt pregătite să te preia. Noaptea se scurge, iar mizele cresc. Cei 5 dolari de după-amiază devin 20 de dolari seara, 50 de dolari la miezul nopÅ£ii ÅŸi tot aÅŸa, pînă cînd fiecare mînă pe care o joci are consecinÅ£e în plan financiar. Dacă joci foarte mult, orice „noroc” se întoarce împotriva ta. AÅŸa sînt indivizii pe care-i vezi dimineaÅ£a pe stradă îmbrăcaÅ£i cu hainele din seara precedentă, cu cortexul prefrontal excitat de cafea ÅŸi hormoni de stres ÅŸi care nu ÅŸtiu pe ce lume se află.
Şi asta pentru că au jucat şi au pierdut datorită unui mecanism de existenţa căruia nici măcar nu sînt foarte conştienţi: ritmul cir-cadian care le controlează zilele şi nopţile, întreaga viaţă. Cînd acest mecanism îţi spune să te duci la culcare, n-ar fi rău să-1 asculţi. Nu face decît să te ferească de necazuri.

N-AM NIMIC CU CAZINOURILE
din Vegas şi de aiurea. Bărbaţii care se duc acolo sînt conştienţi de riscul la care se expun şi, totuşi, continuă s-o facă (deşi şansele lor de cîştig şi cortexul pre-frontal se subţiază). Cel puţin, fetele care fac striptease pretind că sînt drăguţe cu ei. Numai că industria cazinourilor e o personalizare a pariurilor mari şi păguboase pe care le face societatea contemporană. Majoritatea bărbaţilor consideră că somnul este o pierdere de timp şi pariază pe viaţa lor că pot trăi şi fără să doarmă.
„Cine are nevoie de somn?” întreabă retoric o reclamă la o marcă de bere. „Nu dorm decît patru ore pe noapte”, se laudă colegul tău de serviciu (ÅŸi eu am fost acolo, ÅŸi ÅŸtiu cum se uitau oamenii la mine cînd le spuneam asta), imi-tîndu-1 parcă pe Thomas Edison, fervent inamic al somnului ÅŸi inventator al becului care ne ajută să rămînem treji pe timpul nopÅ£ii. Ne simÅ£im ruÅŸinaÅ£i atunci cînd trebuie „să ne furişăm cînd tragem un pui de somn” sau cînd blamăm un coleg „pentru că a adormit cu capul pe birou”. Iar somnul nostru suferă din cauza  asta. Cercetătorii americani au descoperit că lumea doarme, în medie, cu două ore ÅŸi 12 minute mai puÅ£in decît în anul 1910. Åži asta nu se datorează numai programelor de televiziune care ne monopolizează serile.

ÃŽN LOC SÄ‚ DORMIM, FACEM CU TOTUL ALTE LUCRURI. De obicei e vorba de muncă (de la „Bună dimineaÅ£a, ÅŸefule!” pînă la „Comandăm o pizza?”, zece ore mai tîrziu), dar ÅŸi de distracÅ£ie („Diseară avem petrecere!”) sau călătorii („Abia aÅŸtept să ies pe autostradă ÅŸi să gonesc spre munte!”).
GîndeÅŸte-te un pic la ultima dintre ele. Dacă alegi să conduci maÅŸina în loc să dormi, îţi garantăm că ai ÅŸanse să contribui la procentul de 33 al accidentelor rutiere provocate de oboseala la volan. Mai mult, dacă ai dormit puÅ£in timp de 5 nopÅ£i consecutive ÅŸi în a ÅŸasea zi bei 3 pahare, te vei simÅ£i ca un om odihnit după ÅŸase pahare. Mai rămîne să te urci în maÅŸină ÅŸi să mergi pînă acasă. Cine ÅŸtie, poate o să ajungi…
La sfîrşitul interviului pe care l-am avut cu dr. William Dement de la Stanford, acesta a strigat pur şi simplu la mine în timp ce-mi spunea că somnolenţa e un lucru extrem de periculos. Bunul doctor conduce studiile despre somn realizate la universitate, dar are şi o istorie personală care-i susţine afirmaţia. Odată a fost aşteptat la aeroport de un şofer care urma să-1 ducă la o întîlnire cu nişte experţi. Individul respectiv era supraponderal şi îşi lăsase barbă ca să-şi ascundă coşurile de pe faţă. Probabil că te-ai întîlnit şi tu cu asemenea indivizi. în orice caz, nu te urca în aceeaşi maşină cu ei pe timp de noapte.
Şoferul dr. Dement prezenta simptomele clasice ale apneei în somn, o afecţiune care obstrucţi-onează căile respiratorii superioare de aproximativ 300 de ori într-o singură noapte, cauzînd o serie de probleme de sănătate. Dr. Dement şi-a dat seama că e în pericol şi l-a ţinut de vorbă pe şofer. La un moment dat, cînd au ajuns pe autostradă, şoferul a aţipit şi a intrat pe contrasens. în acel moment, doctorul a strigat, bărbosul s-a trezit şi a tras de volan, iar coloanele de decese din ziare au consemnat cu un eveniment mai puţin. Iar doctorul este încă în viaţă şi ne avertizează cu privire la lipsa de somn.
Strigătul doctorului nu e unul singular. Majoritatea experţilor cu care am discutat n-au vrut să îmi răspundă la întrebări pînă nu au amintit de un accident aviatic petrecut în Lexington, Kentucky, din cauză că atît pilotul avionului, cît şi controlorul de trafic aerian au aţipit în post. Cel din turnul de control a supravieţuit, dar probabil că e cuprins de remuş-cări de fiecare dată cînd pune capul pe pernă.
Toţi avem ceva în comun cu nefericitul acela. Dacă muncim, ne jucăm pe computer sau călătorim dintr-un loc într-altul în loc să dormim şi să facem aceste lucruri cînd sîntem odihniţi, avem mari şanse să comitem o greşeală fatală. In cel mai bun caz, va fi fatală doar pentru noi.
Lucrurile astea sînt clare ca lumina zilei. Aţipitul la volan e la fel cu condusul sub influenţa alcoolului sau cu confruntările electorale — nici una din ele nu aduce nimic bun. Dar e cel mai bun exemplu al felului în care lipsa de somn poate să ne influenţeze viaţa.

HAIDE SÄ‚ VEDEM CE ÃŽNSEAMNÄ‚ SÄ‚ DORMI CA LUMEA,
ca să ştii ce ai de pierdut atunci cînd dormi pe apucate.
Toată ziua consumi glucoza, combustibilul care te ajută să trăieşti. Un produs secundar al acestei reacţii e un neurotransmi-ţător numit adenozină, care se conectează la receptorii din sistemul tău nervos şi le spune să-şi înceteze activitatea pe perioada nopţii. (Aceasta este explicaţia pentru care cei ce fac exerciţii fizice susţinute dorm mai bine. Ei consumă mai multă glucoza.) Efectul adenozinei este întărit de un alt regulator de energie: mela-tonina. Şi ea îşi face treaba înainte de culcare. Din cauza ei, începi să căşti şi să declanşezi suita de ritualuri de la culcare. Dacă aceste ritualuri se desfăşoară corect, vei ajunge în pat pregătit să dormi. (Sexul e o variantă la fel de viabilă. Contactul sexual declanşează atacul unui hormon numit oxi-tocină — un somnifer extrem de puternic. în cazul bărbaţilor, oxitocina îi predispune la somn, mai degrabă decît la vorbe dulci şi la îmbrăţişări postludice.)
Drumul către starea de inconştienţă este parcurs în mai multe etape, care reflectă incidenţa undelor electrice din creier produse în timpul somnului. în momentul în care ne întindem pe pat şi închidem ochii, se înregistrează aproximativ zece unde complete în decurs de o secundă, ceea ce înseamnă că frecvenţa lor este de 10 Hz. Acestea sînt denumite unde alfa. Pe măsură ce adormim, undele alfa dispar şi sînt înlocuite de unde theta, cu o variaţie mai mare şi cu o frecvenţă mai mică (1-3 Hz). Aceasta e prima etapă: somnul uşor. Dacă soţia te roagă să duci gunoiul, eşti capabil încă să sari din pat şi să faci asta.
5 minute mai tîrziu, va trebui să-l ducă singură. Pentru că tu tocmai ai intrat în etapa a doua. Bătăile inimii ÅŸi respiraÅ£ia încetinesc ÅŸi somnul devine mai adînc decît în prima etapă. Undele slabe continuă să fie emise, cu ocazionale „vîrfuri” de unde, denumite ÅŸi „fusuri de somn”. Deja eÅŸti cuprins în totalitate de somn, iar etapele 3 ÅŸi 4 vin repede. Acum somnul e cel mai adînc, iar undele cerebrale, cele mai slabe. MuÅŸchii se relaxează, iar corpul începe să secrete hormonul de creÅŸtere.
Urmează somnul REM (rapid eye movement = miÅŸcarea rapidă a ochilor), pe care dr. Dement 1-a cercetat invitînd formaÅ£ia Roc-kettes în laboratorul său din New York. (Iată o replică de agăţat pe care n-o ÅŸtiai: „Sînt cercetător. Pot să te observ în mediul tău natural?”) MuÅŸchii tăi sînt complet paralizaÅ£i, iar imaginaÅ£ia ta o ia razna. Toate visele tale sînt aici, în faza de somn REM. (Da, inclusiv cel cu ursul care te atacă ÅŸi din calea căruia nu poÅ£i fugi.)
Această etapă se extinde pe parcursul nopÅ£ii, pe măsură ce se repetă ciclic. Prima etapă REM poate dura doar 10 minute, în timp ce ultima poate dura chiar o oră. în timpul acestei etape bătăile inimii se accelerează, respiraÅ£ia devine superficială (puÅ£in perceptibilă), ochii se miÅŸcă rapid, muÅŸchii sînt relaxaÅ£i, iar visele sînt cît se poate de intense, în acest moment, undele cerebrale se aseamănă cu cele din timpul „mersului”. Această etapă ocupă între 20 ÅŸi 25% din timpul total de somn la adulÅ£ii tineri.
Dacă ai uitat să pui ceasul să sune (sau radioul să cînte), nu trebuie să-ţi faci griji, pentru că rezerva de melatonină din sînge e pe sfârşite şi e înlocuită treptat de o cantitate mare de cortizol. Iar acesta îţi spune să te dai jos din pat.
Cu alte cuvinte, dacă ai văzut primele raze de soare bătînd în fereastră şi ţi-e teamă că n-ai să ajungi la şedinţa de la 8:00, să ştii că glanda pineală (epifiza) a oprit deja producţia de melatonină. La fel ca Dracula, această glandă se teme de lumina zilei şi va aştepta din nou căderea nopţii pentru a relua furnizarea de melatonină, îndemnîndu-te să te bagi în pat.

ASTA E VERSIUNEA FRUMOASÄ‚ A POVEÅžTII DESPRE SOMN. Etapele care se succed, neîntrerupte, pînă la venirea zorilor…
Mai contează şi felul în care dormi, în cazul meu unul foarte dezordonat. Am aflat chestia asta atunci cînd am vizitat laboratorul de profil al Universităţii Pennsyl-vania, pentru a face ceea ce se numeşte polisomnografie (înregistrare electroencefalografică continuă în timpul somnului). De fapt, laboratorul ăsta era alcătuit din nişte camere de dormit şi ocupa două nivele dintr-un hotel aflat în apropierea universităţii. Am intrat acolo pe la 8:30 seara şi am fost preluat de o domnişoară foarte drăguţă pe nume Amber.
Ea mi-a ataÅŸat de corp o grămadă de senzori, făcîndu-mă să mă simt ca un personaj din filmele cu spioni. Să vedem… aveam trei ventuze pe scalp, o clamă sub nas, o serie de curele pentru monitorizarea miÅŸcărilor pieptului ÅŸi torsului, un senzor de miÅŸcare pe picior (probabil ca să vadă dacă nu merg în timpul somnului) ÅŸi un senzor care măsoară nivelul de oxigen. Åži aÅŸa, înconjurat de o grămadă de echipamente electronice — inclusiv o cameră video —, am închis eu ochii în seara aceea.
Am fost trezit la 6:30 a.m., imediat după o jumătate de oră de somn REM. înregistrarea video a demonstrat că am un somn extrem de agitat. Amber mi-a spus că mişcările membrelor au un efect de excitare a organismului, dar nu acel gen de excitare la care mă aşteptam. Dacă aşa mă odihnesc, nu-i de mirare că mă trezesc mai obosit decît mă culcasem.
De altfel, am primit critici ÅŸi în privinÅ£a celorlalte obiceiuri din timpul somnului. Se pare că sufăr de hipopnee — afecÅ£iune nu foarte diferită de apnee, caracterizată prin scurte opriri ale respiraÅ£iei. Chestia asta nu e foarte periculoasă la un tip aÅŸa tînăr ca mine, dar poate deveni o problemă la o vîrstă mai înaintată. Mi se părea că semăn cu ÅŸoferul adormit al dr. Dement. Insă eu n-am nimic în comun cu individul acela…
Şi totuşi, Amber mi-a spus că trebuie să am grijă la aceste aspecte. Poate că, în timp ce dorm, muşchii gîtului meu se relaxează îndeajuns de mult pentru a-mi afecta respiraţia. Poate că paharul de vin pe care obişnuiesc să-1 beau la cină are şi el partea sa de vină. In plus, am fost informat că am bărbia destul de mică şi o limbă destul de încărcată (hei, unii oameni consideră asta un avantaj). Prin urmare, există toate şansele să ajung să sufăr de apnee.
Am plecat din laborator zăpăcit, nu numai din cauza nopÅ£ii chinuite pe care am petrecut-o sub analiză, ci ÅŸi pentru că mi-am dat seama că, în timpul somnului, mi se petrec mai multe lucruri decît aÅŸ fi bănuit vreodată. Apoi, am vorbit ÅŸi cu alÅ£i experÅ£i de la Universitatea Pennsylvania — mi-au spus să nu-mi fac griji ÅŸi să nu mă mai gîndesc prea mult la faptul că dorm prost. De multe ori, insomnia apare pentru că eÅŸti obsedat de faptul că nu poÅ£i dormi. Mi se pare corect: cei flămînzi sînt obsedaÅ£i de mîncare, iar cei nedormiÅ£i de somn… Am călătorit apoi la Salt Lake City, unde am asistat la o conferinţă a profesioniÅŸtilor care studiază somnul. Trebuie să spun că am aflat informaÅ£ii interesante cu privire la obsesia mea, deÅŸi unele din prelegeri aproape că m-au făcut să aÅ£ipesc. TotuÅŸi, au fost ÅŸi cîteva care m-au trezit de-a binelea.
De exemplu, una din prezentări s-a referit la neurologul ÅŸi psihologul austriac Victor Frankl. în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost deportat la Auschwitz ÅŸi a stat în patru lagăre de concentrare. Drept pentru care a scris o serie de materiale despre coÅŸmaruri. Un citat semnificativ: „Somnul e ca un porumbel care aterizează pe mîna ta ÅŸi stă acolo atît timp cît nu-i dai atenÅ£ie; dacă încerci să-1 prinzi, a zburat.”
în ultimii ani, am încercat din răsputeri să tin „pasărea” cu prcina legată de pat. I-am dat medicamente. Am afumat-o cu ierburi de la plafar. Am invitat-o la un pahar. Iar în ultimul timp, am apelat la specialiÅŸti care s-o facă măcar să aterizeze lîngă mine.
Dar, odată ce a început să se agite, e foarte greu s-o mai potoleşti.
Problemele mele au început într-o noapte friguroasă din 1998, cînd s-a născut fiica mea. Se spune că fiecare nou-născut îi costă pe părinţi între 400 şi 750 de ore de somn/an. Cum eu aveam obiceiul să lucrez şi acasă, am început să stau pînă la ore tîrzii în noapte, pierzînd astfel cam 3-4 ore de somn în fiecare zi, adică peste 1.000 de ore/an. Dacă adaugi şi grijile pe care mi le făceam din cauza familiei mărite, a unui şef tiranic, a creditului pe casă şi a evoluţiei sub aşteptări a echipei favorite în acel sezon, reiese că aveam prea multe pe cap ca să mai dorm. însă după conferinţa din Salt Lake City mi-am dat seama că e imperativ să-mi caut din nou somnul. Pentru că toate afecţiunile cronice care ameninţă existenţa unui bărbat implică, într-un fel sau altul, lipsa de somn. Uneori, acest lucru e cauza principală a bolii.
O zonă „fierbinte” a acestei discuÅ£ii e legătura dintre somn ÅŸi creÅŸterea în greutate. Åži nu mă refer la indivizii care devastează frigidere, apoi se îndoapă ÅŸi cu somnifere. Cercetătorii de la Universitatea Chicago au descoperit că există o legătură între somn ÅŸi doi hormoni responsabili de senzaÅ£ia de foame: grelina, care te îndeamnă să înfuleci, ÅŸi leptina, care îţi spune să te ridici de la masă. Ei au recrutat 12 bărbaÅ£i tineri ÅŸi i-au pus să doarmă doar 4 ore/noapte, timp de două nopÅ£i consecutive. A fost ca ÅŸi cum i-ar fi Å£inut nemureaÅ£i: grelina a crescut cu 28%, iar leptina a scăzut cu 18%.
Dr. Sanjay Patel, de la Universitatea Case Western Reserve (Cleveland), a avut o prezentare spectaculoasă la conferinţă, în care a demonstrat că oamenii care dorm doar 5 ore/noapte au o greutate corporală mai mare decît cei care dorm cît trebuie, indiferent de vîrstă. Probabil că au multă grelina în vene şi sînt nevoiţi să consume gustări suplimentare.
într-adevăr, subiecţii care au avut cele mai mari fluctuaţii greii -nă/leptină au fost cei care au poftit mai mult la prăjituri, bomboane, îngheţată, pateuri, chipsuri, alune, pîine, paste făinoase, cereale şi cartofi. Dacă ai început deja să salivezi, înseamnă că n-ai dormit prea bine azi-noapte.
Un alt grup de cercetători, de la aceeaşi universitate, a demonstrat că doar trei nopţi consecutive de somn agitat sînt suficiente pentru a scădea semnificativ toleranţa la glucoza şi insulina. Pe termen lung, aceasta duce la creşterea cantităţii de zahăr din sînge, fapt ce poate afecta capilarele care oxigenează inima, ochii şi penisul.
Dacă nu eşti impresionat de asta, n-ai decît să continui să-ţi pierzi nopţile, butonînd telecomanda şi/sau mouse-ul. Mîine, la serviciu, vei avea serios de tras.
Printre experimentele din armată se numără ÅŸi cele în care tinerii recruÅ£i sînt obligaÅ£i să stea treji perioade îndelungate de timp, după care sînt supuÅŸi unor teste asemănătoare celor prin care treci ÅŸi tu zilnic: alegeri inteligente, deprinderea de noi aptitudini, lucrul cu oamenii, gestionarea eÅŸecurilor… Se pare că privarea de somn le afectează pe toate.
Cea mai mare frică a ta ar trebui să fie faptul că şeful sau adversarul tău direct în lupta pentru avansare dorm îndeajuns de mult. Aşa nedormit, nu vei avea nici o şansă în faţa lor.

MAI MULTE CERCETĂRI DIN DOMENIU pleacă de la ideea de a chinui şobolanii. In Salt Lake City am întîlnit mulţi savanţi care găsiseră metode absolut ingenioase de a stresa bietele rozătoare. Unii le forţau să înoate, alţii le electrocutau picioruşele şi aşa mai departe. Toate aceste teste erau făcute cu un singur scop: să determine în ce măsură asemenea evenimente le afectează somnul.
în mod particular, am fost impresionat de un ÅŸobolan care fusese implicat în aÅŸa-numitele teste de „înfrîngeri la nivel social”. Unul din experimente se desfăşura după scenariul următor: Un mascul tînăr ÅŸi neexperimentat ÅŸi o femelă atractivă erau închiÅŸi în aceeaÅŸi cuÅŸcă. După ce cei doi îşi dădeau tîrcoale o perioadă, cercetătorii introduc în cuÅŸcă un ÅŸobolan bătrîn ÅŸi agresiv. Acesta îi va face viaÅ£a mizerabilă celui tînăr ÅŸi-l va duce la pierzanie. Iar pînă să moară, bietul rozător fără experienţă a dormit foarte prost.
E ciudat, dar experimentul ăsta descrie perfect viaţa mea de pînă acum doi-trei ani. Şeful meu era un tip odios şi încrîncenat, care mă făcea s-o iau razna şi să-mi pierd somnul. Aveam nişte cearcăne atît de mari, încît mi-a fost teamă că o să ajungă să-mi atîrne pînă la gît. Un psihiatru mi-a prescris antidepresive şi am reuşit să mă bucur de ceva somn.
Din fericire, şobolanul acela a plecat într-un post din altă ţară.
Viaţa mea s-a schimbat în bine, atît ziua, cit şi noaptea. Mi-am recăpătat dorinţa de mişcare. Alergatul şi partidele de baschet cu prietenii au redevenit o obişnuinţă. Cu excepţia acelor dureri de inimă de care vă spuneam mai înainte. A fost un mic blocaj arterial, dar durerea m-a oprit la timp. N-am avut un infarct, doar am tras o sperietură pe cinste. Iar intervenţia medicului a fost de ajuns pentru a fi ca nou.
Acum mă simt mai bine ca niciodată. Toţi parametrii inimii sînt în limitele normale.
însă nimic nu poate opri chinul celei mai dificile întrebări din lume: De ce? De ce tocmai eu să am o durere puternică în piept? Nici un doctor nu mi-a vorbit despre lipsa de somn, ci doar despre genetică, ghinion şi aşa mai departe.
Dar după ce am aflat atîtea lucruri despre insomnie, mă întreb dacă nu cumva ea mi-a pus gînd rău.
Bătrînul lup de mare din acest domeniu, dr . Dement, scria în introducerea lucrării sale Promisiunea somnului că dacă cineva a avut un atac de cord, e foarte probabil (mai ales dacă e tînăr) ca problema să fi fost declanşată de problemele cu somnul.

CE LEGĂTURĂ ESTE ÎNTRE SOMN Sl O INIMĂ SĂNĂTOASĂ? Sînt multe de spus aici.
Dr. Janet Mullington, de la Universitatea Harvard, a realizat un studiu care evidenÅ£iază legătura dintre somn ÅŸi congestie (infla-maÅ£ia aceea pe care cercetătorii o studiază de peste un deceniu). în esenţă, dacă în sînge există o concentraÅ£ie crescută a markerilor de congestie, inima ta e în pericol. Privarea de somn duce la creÅŸterea numărului de leucocite ÅŸi a concentraÅ£iilor de interleukină-6 ÅŸi proteină C reactivă. AceÅŸti „cavaleri ai apocalipsei” apar ÅŸi în cazul unei privări parÅ£iale de somn.
Acelaşi studiu a arătat că lipsa somnului conduce la creşterea tensiunii arteriale şi a pulsului. Hipertensiunea e unul din factorii care duc la lezarea arterelor şi la apariţia cheagurilor ucigaşe.
Nu, asta nu mi se va întîmpla şi mie. Sau, cel puţin, ăsta e planul meu.

AM FOST BUCUROS SÄ‚ AFLU că cei „înfometaÅ£i de somn” au la dispoziÅ£ie un tratament nou, care nu implică în nici un fel somniferele. (Nu că aÅŸ avea ceva împotriva medicamentelor. Majoritatea specialiÅŸtilor m-au asigurat că actuala generaÅ£ie de somnifere este extrem de eficientă ÅŸi sigură. Mai ales dacă le comparăm cu barbituricele pe care le luau Marilyn Monroe ÅŸi Elvis.)
Tratamentul cel mai la modă e terapia comportamentală cognitivă (CBT). Un studiu din 2006 a arătat că este la fel de eficientă ca un sedativ. Vestea bună e că, spre deosebire de pastile, care-şi încetează efectul atunci cînd nu le mai iei, CBT susţine capacitatea de a dormi bine chiar şi după terminarea şedinţelor de tratament.
Dr. Michael Sateia, de la Centrul Medical Dartmouth-Hitch-cock din Lebanon, New Hamp-shire, organizează cursuri pentru doctorii care vor să folosească CBT. El crede că insomniacii trăiesc într-un veritabil „iad din dormitor”, imagine care-mi aminteÅŸte ÅŸi mie de nopÅ£ile albe cărora le-am supravieÅ£uit. „în acest caz, patul poate fi un loc extrem de negativ. în loc să inducă sentimentul de căldură ÅŸi relaxare, nu face decît să crească tensiunea ÅŸi să se constituie într-o sursă de aÅŸteptări negative. Am avut pacienÅ£i cărora le sărea inimadin piept numai la vederea patului”, povesteÅŸte dr. Sateia.
Se pare că unul dintre cei mai mari inamici ai somnului sînt cifrele strălucitoare de pe ceasul deÅŸteptător. Ele pot să inducă în eroare glanda pineală, care e extrem de sensibilă la lumină. Vezi cifrele licărind 3:14 ÅŸi te gîndeÅŸti: „E dimineaţă!” Cortizolul rezultat poate alimenta starea de meditaÅ£ie care-i cuprinde adesea pe in-somniaci pînă la venirea zorilor.
Nici cu venirea zorilor nu e de glumit. în Salt Lake City m-am întîlnit cu Larry Pedersen, fondatorul companiei care produce Litebook, un dispozitiv luminos ce reglează nivelurile de melatoni-nă din organism. Cu o fervoare evanghelică, Pedersen m-a oprit ÅŸi mi-a spus: „Produsul meu poate să-Å£i ofere mai multă energie pe timpul zilei ÅŸi destulă melato-nină ca să dormi pe săturate noaptea.” Eram cît pe ce să-l dau la o parte, cînd mi-a explicat că există un studiu care a demonstrat relaÅ£ia dintre cantitatea de lumină ÅŸi nivelurile de melatoni-nă. Lumina puternică (cum e cea a soarelui, de exemplu) poate opri producÅ£ia de melatonină dimineaÅ£a, în timp ce climinuarea intensităţii luminoase poate declanÅŸa reluarea acesteia. (Apropo, de cînd n-ai mai văzut lumina soarelui?) Pînă la urmă, am cumpărat lampa lui Pedersen pentru birou. DeÅŸi am primit numeroase critici (de la cele de natură financiară la cele de estetică), am fost mulÅ£umit de somnul plăcut pe care mi-1 inducea încă de la primele ore ale serii.
Şi CBT poate fi de ajutor, pentru că implică un control al stimulărilor: fără cofeină cu 12 ore înainte de culcare, fără un pahar de vin la cină (da, face bine, dar mai întîi reglează-te cu somnul) şi nici un excitant la culcare (mă refer la meciuri, nu la soţie). Dacă te vei trezi la aceeaşi oră, vei obliga organismul să vrea să meargă seara la culcare. Dar nu te culca decît în momentul în care îţi este cu adevărat somn.
Evident, am vrut să particip şi eu la cîteva şedinţe de CBT şi am progresat întru cîtva cu ajutorul unui psiholog pe nume David Glosser, din Allentown, Pennsyl-vania. Şi-a dovedit buna credinţă faţă de mine atunci cînd, în mijlocul unei tirade de întrebări personale, m-a întrebat pe care parte a patului dorm. Apoi, fără să mai aştepte răspunsul meu, a spus:
„Dormi pe partea stingă. ToÅ£i bărbaÅ£ii fac la fel.” După care am primit ÅŸi explicaÅ£ia. BărbaÅ£ii au tendinÅ£a să Å£ină braÅ£ul drept liber, pentru a începe o partidă de sex cu partenera de alături. Se pare că braÅ£ul drept e principala armă în acest sens, fiind acÅ£ionat de emisfera dreaptă, virilă, a creierului.
Glosser mi-a modificat programul de somn, încurajîndu-mă să stau treaz pînă mai tîrziu, pentru a fi sigur că voi adormi fără probleme. Apoi, a rugat-o pe soţia mea să se culce pe partea cealaltă a patului. în plus, a insistat să mă ridic din pat, dacă nu adorm. Dar nu ca să mă joc pe calculator. O carte e un remediu mult mai bun.
Totuşi, cel mai important lucru pe care 1-a făcut a fost să-mi schimbe perspectiva asupra somnului. Mi-a alungat obsesiile şi temerile şi mi-a arătat cum pot să las noaptea să mă cuprindă. Terapia comportamentală cognitivă mi-a transformat dormitorul (şi atitudinea) într-un spaţiu liniştit şi relaxant.
Un loc ideal pentru cuibul păsării lui Victor Erankl.
N-am povestit încă ce s-a în-tîmplat în acea noapte la Las Ve-gas. Ei bine, eram încîntat şi hotă-rît să joc. Pusesem deoparte o sumă pe care aveam de gînd s-o fac praf, aşa că am cumpărat nişte jetoane şi m-am apropiat de ruletă. După cîteva învîrtiri ale acesteia, am constatat că majoritatea jetoa-nelor fuseseră deja acontate de crupier. Aşa că m-am mutat la blackjack, unde sînt cele mai mari şanse de cîştig. După-amiază avusesem ceva noroc, dar mizele erau mai mici. Şi seara am început în forţă, dar, curînd, toate jetoanele au dispărut. M-am gîndit că o s-o ţin aşa toată noaptea şi că o să pierd toată mica mea avere. însă am cedat înainte de miezul nopţii. Nu ştiam ce să fac.
Cortexul meu prefrontal ştia ce trebuie să facă. M-am ridicat încet, dar hotărît, de la masa de joc şi m-am îndreptat spre liftul care mă ducea spre camera mea. Perna mă aştepta cu nerăbdare.
E cel mai sigur pariu din viaţa voastră.