Stimulatorul cardiac

Pacemaker-ul

Pacemaker-ul este un stimulator cardiac artificial.
în inimă există un stimulator natural, aşa numitul nodul sinusal, care, prin intermediul fibrelor nervoase, este în legătură directă cu întreaga musculatură a inimii. Nodului sinusal trimite muşchiului cardiac, prin intermediul fibrelor nervoase, micile impulsuri electrice necesare contracţiei acestuia.

Impulsurile electrice

Nodului sinusal dirijează funcţia muşchiului cardiac asemănător unui centru electric de comandă. Din locurile speciale ale sistemului nervos sosesc la centru semnalele referitoare la frecvenţa cardiacă. In caz de tulburări ale ritmului cardiac sau ale sistemului de transmitere a impulsurilor se implantează, ca ajutor, un stimulator cardiac artificial. Acest aparat electric, asemănător nodulului sinusal, produce mici impuisuri electrice destinate muşchiului cardiac.
Aparatul se implantează cu ajutorul unei sonde introduse printr-o venă până la inimă. Un capăt al electrodului este legat la inimă, iar celălalt capăt la stimulatorul cardiac. Aparatul transmite inimii, prin intermediul electrodului, mici impulsuri electrice pentru a-i stimula contracţiile.

ATENÅ¢IE!
Câmpul magnetic foarte puternic este deosebit de periculos pentru pacientul ce are implantat un stimulator!
Tensiunea înaltă, radioemiţătoarele, chiar şi un cuptor cu microunde stricat pot afecta funcţionarea aparatului.

Implantarea

Aparatul prevăzut cu baterie se introduce sub pielea toracelui, prin intermediul unei operaţii uşoare. Parametrii de funcţionare se pot modifica şi ulterior, fără a fi necesară o nouă intervenţie chirurgicală. Stimulatorul cardiac este utilizat şi în cazuri de urgenţă. în acest caz, stimulatorul temporar stimulează inima încetinită până la pericol de moarte să bată în mod normal. Ulterior, în asemenea cazuri, este nevoie, de regulă, de implantarea unui stimulator cardiac permanent.

Când este necesar pacemaker-ul?

Numărul contracţiilor cardiace este insuficient, în general, ca urmare a două cauze: fie nodului sinusal nu transmite suficiente impulsuri, fie impulsul nu ajunge la muşchiul cardiac.
Oprirea iminentă a inimii şi circulaţia sanguină insuficientă reprezintă, desigur, o stare ce pune în pericol viaţa omului. în 3 secunde după oprirea inimii poate surrveni pierderea cunoştinţei.
Oprirea circulaţiei după 3-4 minute produce leziuni ale creierului.

Intervenţie salvatoare

In general, după oprirea inimii aceasta reporneşte în mod spontan, bolnavul îşi recapătă cunoştinţa.
Pierderea cunoştinţei la persoanele în vârstă este adesea cauzată de această oprire a funcţiei cardiace.
Pentru a preveni pericolul de moarte se implantează un stimulator cardiac artificial. în prezent se utilizează stimulatoare care sesizează numărul contracţiilor inimii şi intervin numai în cazul, în care numărul contracţiilor scade sub valoarea critică. Cu ajutorul stimulatorului se pot evita aceste opriri periculoase ale funcţiei cardiace.

Este sigur un stimulator cardiac?
Ca urmare a nivelului tehnologic din prezent, purtătorul unui stimulator cardiac nu trebuie să se teamă: aparatele sunt stabile şi funcţionează bine.
Siguranţă absolută însă nu există. Şi în funcţionarea stimulatoarelor cardiace artificiale pot să apară disfuncţii:
□ electrodul se poate mişca în inimă, astfel încât legătura se întrerupe
□ trebuie avute în vedere şi eventualele defecţiuni tehnice
□ în cazuri deosebit de rare şi excepţionale, electrodul poate perfora muşchiul cardiac, respectiv poate cauza embolie pulmonară
â–¡ locul inciziei se poate infecta