Stingerea incendiilor

Focul este cel mai mare distrugător de vieţi şi bunuri omeneşti. Oamenii însă s-au înarmat pentru înfrângerea acestui duşman de temut cu cele mai modeme echipamente şi substanţe de stingere.

De obicei, maşinile de pompieri care pornesc pentru stingerea incendiilor din clădiri, sunt dotate cu cisterne umplute cu 1365 de litri de apă şi scări telescopice cu lungimea de 9 sau 15 m. Apa aflată în dotare se foloseşte doar în cazul în care nu . există altă sursă. Imediat ce au sosit la faţa locului, pompierii vor căuta un robinet prin care se por racorda la o conductă de apă. La ţară de multe ori apa este pompată dintr-un  lac sau râu. Dacă există o sursă potrivită de apă, o maşină modernă de intervenţie poate pompa 4000 de litri de apă pe minut.

Stingerea de la înălţime

Un alt instrument folosit în mod curent la stingerea incendiilor este scara pe suport rotativ. Lungimea ei poate ajunge la 33 de metri, şi poate fi rotită; pompierii salvează oamenii din clădirile înalte sau sting incendiile de pe aceste scări. Uneori, în loc de scară se foloseşte un platou montat pe un braţ lung acţionat hidraulic; platoul are capacitatea maximă de patru persoane. Furtunul este fixat de platou, fiind acţionat fie de pompierii de la înălţime, fie de unul aflat pe maşină. Printre maşinile însoţitoare se află câteva dotate cu extinctoare cu spumă, unităţi responsabile de coordonarea intervenţiei, precum şi maşini care transportă instrumente de tăiere, trolii şi extinctoare cu praf folosite la stingerea unor incendii în care nu se poate utiliza în condiţii de siguranţă apa. Pe fiecare vehicul este montat un girofar, o sirenă şi un aparat de emisie-recepţie.

Arderea necesită substanţă combustibilă, căldură şi oxigen. Dacă se toarnă apă pe foc, aceasta va răci substanţa combustibilă, va reduce temperatura şi va stinge flăcările. Jeturile puternice de apă doboară flăcările, iar stropirea sub presiune scăzută inundă focarul. Dar turnarea apei pe foc nu este întotdeauna eficientă. Benzina sau petrolul aprinse plutesc pe apă. Folosirea apei pentru stingerea incendiilor electrice este foarte riscantă, pentru că pompierii pot fi electrocutaţi prin jetul de apă. Iar unele metale ard mai bine dacă vin în contact cu apa.
Focurile care au ca suport lichide inflamabile (de ex. petrol sau benzină), sunt stinse de regulă cu spumă. Unele maşini de intervenţie sunt dotate cu rezervoare umplute cu spumă lichidă. Aceste substanţe, în timp ce trec prin furtun, se aseamana cu aerul. Injectoarele cu presiune ridicata sunt asezate la nivelul soluluilui de unde ţâşneşte spuma până la înălţimea de 20 de metri. Unele vehicule echipate cu extinctoare cu spumă au în dotare şi nişte ventilatoare uriaşe care pulverizează spuma pentru a acoperi şi suprafeţele altfel inaccesibile.
Există mai multe tipuri de spume pentai stingerea incendiilor. Spuma tradiţională este puţin expansivă, densă şi grea. Este foarte eficientă, dar nu se întinde uşor pe suprafeţe şi curge greu prin sistemul de expulzare.
Spuma cu acţiune de suprafaţă este uşoară, şi se întinde foarte bine mai ales pe suporturi lichide. Se foloseşte pentru oprirea arderii unor materiale solide sau lichide. Nu poate fi proiectată la distanţă mare, pompierul fiind nevoit să poarte echipament ignifug şi să se aproprie de focar.
Spumele uşoare, pe bază de apă, se folosesc la stingerea aburilor inflamabili. Formate dintr-un amestec de apă, substanţe sintetice cu acţiune de suprafaţă şi hidrocarburi fluori-nate, acestea curg pe suprafaţa lichidelor aprinse şi lasă un strat subţire pe suprafaţa combustibilului. Aceasta împiedică reizbuc-nirea flăcărilor.
Spuma puternic expansibilă este materialul optim pentru stingerea incendiilor în spaţii închise (de ex. în beciuri sau în încăperi înguste de pe vapoare), Aceasta iese bolborosind într-un jet continuu şi consistent prin furtun, putând fi proiectată cu uşurinţă spre flăcări. Dar exista şi focuri rezistente la aceste tehnici.

Incendii de pădure

Focurile mai mari din păduri sunt greu de stins. în anul 1982 în Borneo un asemenea incendiu s-a extins pe o arie de peste 36 de mii de km pătraţi şi a distrus pădurile de pe o suprafaţă de aproape 13500 km pătraţi. Incendiu a persistat timp de zece luni, pana au început ploile anuale obişnuite.
Incendiile izbucnite în puţurile de extragere a ţiţeiului sunt de asemenea foarte greu de oprit.

Sonde petroliere în flăcări

Una din metodele folosite în stingerea unor asemenea incendii este aruncarea în aer a structurii de suprafaţă a sondei; flăcările sunt domolite cu apă, iar cu ajutorul unei macarale sunt fixate câteva grenade cu nitroglicerină la baza puţului de extracţie. Explozia va produce un curent de aer extrem de puternic, care va împrăştia gazele şi oxigenul, nelâsând nimic care ar putea alimenta focul. Metoda nu poate fi însă aplicată la staţiile de forare marine. Incendiile de aici se sting cu jeturi puternice de apă de mare, pompate de pe vapoare speciale.
Arhitectura şi mobilierul modern dau multă bătaie de cap pompierilor. Pentru a simula extinderea focului în interiorul clădirilor s-au creat programe pe calculator. Printre altele, în calculator sunt introduse câteva informaţii chimice şi-electrice: calculatorul va afla cât de repede şi în ce fel se va propaga incendiul, ajutând pompierii să-şi aleagă cea mai potrivită strategie de intervenţie.

La stingerea incendiilor unor instalaţii electrice se folosesc lichide care se pot pulveriza. Acestea nu conduc curentul electric, ca urmare pompierii nu pot fi curentaţi şi instalaţiile nu sunt distruse. Pulberile uscate nu lasă aer pentru flăcări şi se folosesc pentru stingerea focurilor atunci când există riscul ca acestea să cuprindă lichide inflamabile. Majoritatea acestor pulberi extinctoare au la bază bicarbonatul de sodiu, dar există şi câteva pe bază de grafit sau talc. Acestea sunt utile la stingerea metalelor aprinse. Au fost preparate pulberi uscate şi pentru stingerea focurilor în care ard unele metale radioactive, cum ar fi uraniul.
In urma exploziei din aprilie 1986 al blocului numărul 4 al centralei nucleare din Cernobîl s-a produs un incendiu uriaş. Căldura infernală de aproape 2700°C provenită din arderea reactorului a transformat în câteva clipe apa în aburi radioactivi, care au acoperit pompierii. Focul s-a stins doar după împrăştierea din elicoptere a peste 5000 de tone de nisip, lut, plumb şi bor peste centrala nucleară cuprinsă de flăcări.