Substanţele minerale, oligoelementele III.

Clasificarea oligoelementelor

Oligoelementele pot fi clasificate în patru grupe principale:
□ Oligoelemente esenţiale, care sunt absolut necesare organismului.
□ Oligoelemente semiesenţiale, care cu certitudine există în organism, însă funcţiile acestora nu sunt clar determinate.
□ Oligoelementele neesenţiale: fie nu influenţează funcţionarea organismului, fie în mare parte sunt toxice.

Oligoelementele esenţiale

Dintre acestea face parte cromul, fierul, fluorul, iodul, cobaltul, cuprul, man-ganul, molibdenul, nichelul, seleniul, vanadiul, zincul şi staniul. Majoritatea contribuie la reacţiile enzimati-ce, însă sunt importante şi din alte considerente.
â–¡ De exemplu fierul este
o componentă importantă a pigmentului roşu din sânge, a hemoglobinei.
□ Cromul intensifică efectul insulinei, fiind în parte responsabil de reglarea nivelului glicemiei.
□ Cuprul este indispensabil în respiraţia celulară.
□ Zincul are efect opus calciului. Are rol în contracararea apariţiei stenozei arteriale, respectiv contribuie la vindecarea rănilor.
□ Vanadiul accelerează descompunerea colesterolului şi împiedică carierea dinţilor.
□ Cobaltul este o componentă importantă a vitaminei B12.
□ Seleniul stimulează efectul vitaminei E.
□ Iodul este produs în principal în glanda tiroidă şi se găseşte în hormonul glandei denumit tiroxină.
□ Fluorul este o componentă indispensabilă a dinţilor şi a oaselor.
Necesarul zilnic de oligoelemente al organismului este foarte diferit. Printr-o  alimentaţie variată de regulă majoritatea persoanelor asigură organismului cantitatea necesară. Fac excepţie fierul, fluorul şi iodul. Acestea nu se găsesc întotdeauna în cantităţi suficiente. în acest caz, o perioadă mai lungă sau mai scurtă este nevoie de completarea acestora, sub formă de tablete sau injecţii, prescrise de medic.

IMPORTANT!
In prezent numeroşi stomatologi prescriu copiilor mici fluorul în vederea evitării cariilor dentare. Sunt persoane care nu sunt de acord, însă rezultatele demonstrează efectul benefic al acestuia.

Oligoelementele semi-esenţiale

Din această grupă fac parte aluminiul, arsenicul, bariul, bromul, germaniul, siliciul, argintul, titanul.
Efectul acestora este încă controversat. Mult timp aluminiul era considerat inofensiv, în prezent însă specialiştii sunt de părere că în cantitate mai mare afectează funcţia sistemului nervos central.
Rezultatele experimentelor pe animale indică că arsenicul în cantităţi foarte mici ajută la creştere. Organismul uman conţine cea. 14 mg de arsenic. Efectul pozitiv al acestuia nu este încă demonstrat, în opoziţie, siliciul poate fi considerat mai mult un oligoelement esenţial, contribuind la asigurarea elasticităţii vaselor de sânge.

Oligoelementele neesenţiale

Dintre acestea sunt periculoase plumbul, cadmiumul, mercurul. Din acest motiv -pe cât posibil - nu trebuie introduse în organism. Plumbul afectează funcţia anumitor enzime şi îngreunează formarea hemoglobinei.
Dacă este prezent o perioadă mai lungă în organism poate cauza leziuni, spasme, atrofiere renală, probleme la naştere. Plumbul toxic de regulă se acumulează numai în organismul celor care consumă numai alimente vegetale.
Dacă însă acestea sunt spălate, curăţite cu atenţie, dacă frunzele exterioare ale legumelor, salatelor sunt îndepărtate, atunci conţinutul de plumb al plantei proaspete scade cu 70%.

Atenţie la organele interne

Cadmiumul afectează în principal rinichiul şi are efect cancerigen demonstrat. Acesta ajunge în organism în principal prin intermediul alimentelor de origine vegetală, însă este prezent şi în organele interne, rinichi, ficat, respectiv în scoici.
Şi fumătorii sunt expuşi pericolului, deoarece tutunul conţine cadmium.
Expunerea organismului la mercur poate fi diferită. Acesta afectează creierul, nervii, muşchii, rinichii putând cauza cefalee cronică, paradontoză, stare de rău, tulburări de somn. Mercurul ajunge în organism din aer şi alimente de origine animală şi vegetală.