Sunatoare/pojarnita obisnuita

Cum se poate recunoaşte sunătoarea?

Sunătoarea este o plantă perenă ce atinge înălţimea de 50-80 cm. Din rădăcină în fiecare an pornesc noi lăstari.
Tulpina are două muchii longitudinale şi se ramifică multiplu în sus. Frunzele sunt ovale, opuse câte două, cu marginea întreagă, având cea 2 cm lungime. Dacă sunt întoarse spre lumină, frunzele transparente prezintă nişte puncte. Cealaltă denumire a plantei este pojarniţă.
Florile de culoare galbenă sunt grupate în inflorescenţe bogate, umbeliforme. înfloreşte din iunie până în septembrie.

DOMENIUL DE APLICARE
â–¡ stres
□ distonie vegetativă
â–¡ anxietate, depresie
□ nervozitate, agitaţie
□ hipertensiune arterială
□ tulburări digestive, ulcer gastric şi intestinal
□ afecţiuni hepatice
□ tulburări menstruale
□ infecţii ale căilor urinare, probleme renale şi biliare
□ în caz de hemoragii, îngrijirea rănilor

Unde să găseşte sunătoarea?

Sunătoarea de regulă preferă solul calcaros, zonele muntoase uscate, pădurile nu prea dese şi însorite, câmpurile, tufărişurile.

Efectul sunătoarei

Floarea galbenă ruptă a sunătorii se colorează în roşu. Din acest motiv, de foarte mult timp planta a atras atenţia şi i se atribuiau puteri mistice tămăduitoare.
Sunătoarea este o plantă utilă la foarte multe afecÅ£iuni. Chiar dacă este cel mai vechi remediu împotriva nervilor slabi, cărÅ£ile de specialitate considerând-o „balsamul sufletului”, cercetătorii numai acum câţiva ani au descoperit că drogul îşi produce efectul direct asupra creierului. Din acest motiv reduce nervozitatea, anxietatea, depresia, efectele stresului, respectiv distonia vegetativă ÅŸi hipertensiunea arterială. Se poate administra ÅŸi copiilor care urinează în pat datorită problemelor psihice.
Ceaiul preparat din plantă este utilizat şi împotriva afecţiunilor hepatice, ulcerului gastric şi intestinal, tulburărilor digestive, problemelor renale şi biliare.
Datorită efectului hemostatic, cu ceaiul său se pot trata hemoragiile interne şi externe, iar cu decoctul rănile care se vindecă greu. Ca efect advers, planta poate cauza eventual sensibilitate la lumină.

Pe scurt
□ Alte denumiri: pojarniţă, floarea lui loan, osul-iepure-lui, lemnie, crucea voinicului
□ Locul unde se găseşte: zone muntoase uscate, păduri însorite, nu prea dese, câmpuri, tufărişuri.
□ Descriere scurtă: plantă perenă, de 50-80 cm înălţime, cu tulpina ramificată. Florile galbene sunt umbeliforme. înfloreşte din iunie până în septembrie.
□ Părţile utilizate: partea superioară a plantei înflorite.
â–¡ Efecte adverse: creÅŸte fotosensibilitatea pielii.

Care părţi se utilizează?

Pentru ceai se adună, se usucă, apoi se mărunţeşte partea superioară a tulpinii cu flori şi frunze. Planta tăiată se va păstra în loc uscat, întunecos, pe cât posibil într-o cutie închisă, întunecată!
Uleiul şi extrasul de sunătoare se realizează exclusiv din flori proaspete. Pentru a obţine ulei, un mănunchi de flori se lasă la macerat în 700 ml ulei din germen de grâu sau măsline, timp de 3 săptămâni. Pentru a obţine tinctură, planta este lăsată la macerat 3 săptămâni în alcool. Tinctura, la fel ca şi ceaiul, este un calmant deosebit.

Substanţele active

Substanţa activă a sunătoarei (Hyperici herba) conţine ulei volatil, tanin, glicozide, pigmenţi (hiperi-cină roşie şi hiperozidă galbenă), derivaţi ai flavonide-lor, răşini şi substanţe anti-bacteriene neidentificate până în prezent.

Ceaiul de sunătoare
In caz de probleme psihice şi nervoase, tulburări digestive, inflamaţii, hemoragii, ceaiul de sunătoare are un efect deosebit. Peste o lingură de sunătoare uscată se toarnă 250 ml de apă clocotită, apoi se acoperă pentru 5 minute. Consumaţi dimineaţa şi seara câte o ceaşcă de ceai proaspăt, fierbinte, eventual îndulcit, în caz de cură, ceaiul trebuie consumat cel puţin două luni. Sunătoarea în amestec cu valeriană în multe cazuri are un efect mai puternic. Merită încercat!