Van Gogh

Vincent van Gogh şi-a pictat capodoperele în ultimii cinci ani de viaţă. Lucra ca un fanatic, până când i s-a întunecat mintea şi s-a sinucis. Astăzi este considerat unul dintre cei mai de seamă artişti ai tuturor timpurilor.
Picturile lui Vincent van Gogh sunt vândute pentru averi în zilele noastre; artistul însuşi şi-a vândut doar un tablou reprezentând o vie din Arles cu 400 de franci, cu puţin înainte de a muri în 1890.

Fusese exasperant de sărac. Venitul lui consta doar din ajutorul oferit de fratele său mai mic, Theo. Insă pictura îl făcea fericit, sufletul i se revărsa pe pânze.
Activitatea lui a fost puternic influenÅ£ată de cercul de pictori format de Eduard Manet, Auguste Renoir ÅŸi Camille Pisarro: aceÅŸtia nu urmau moda picturii contemporane, nu doreau să reproducă imagini fixate în ateliere cu aer îmbâcsit. IeÅŸeau în aer liber, ÅŸi pictau peisaje adevărate. Contemporanii îi numeau ironic “impresioniÅŸti”, deoarece adesea reproduceau doar anumite impresii dintr-o imagine. Dar picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viaţă pe pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele contemporanilor.
Van Gogh s-a dus ÅŸi mai departe. în locul copierii formelor exacte, se străduia să exprime senzaÅ£ii ÅŸi sentimente. Cu mult timp după moartea lui a fost catalogat drept “postimpresionist”, deoarece a creat după impresioniÅŸti.

Tinereţea artistului

Van Gogh s-a născut la 23 martie 1853, în Groot Zundert, un orăşel olandez. Tatăl lui era preot protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori şi negustori de artă.
Avea 16 ani, când mama Iui i-a găsit primul loc de muncă, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea că viaţa lui a intrat pe un făgaş normal, dar în 1874 este transferat în Londra, unde se îndrăgosteşte de fiica gazdei şi îşi neglijează munca. A fost concediat şi trimis acasă. în 1876 se întoarce în Anglia, şi lucrează ca colector de taxe într-o şcoală londoneză. Mizeria oraşului însă îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea taxelor, de aceea se trezeşte din nou pe străzi.
Se reîntoarce acasă, ÅŸi de data aceasta decide ca, urmându-ÅŸi tatăl, să devină preot, dar studiile teologice i se par prea dificile, ÅŸi se dedică activităţilor caritabile. AÅŸa ajunge în 1878 în Belgia, în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este impresionantă chiar faţă de mizeria cartierelor londoneze: îşi vinde toate lucrurile ÅŸi se mută într-o colibă sărăcăcioasă, aproape de “ai săi”. Patronii uimiÅ£i îl concediază în 1880.

Pas decisiv

La data aceasta însă este deja decis să devină artist şi să prezinte în tablourile sale viaţa reală. In primul rând a trebuit să înveţe. Anul următor îşi împarte timpul între Haga şi Antwerpen.
In 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu 11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie a impre-sioniştilor, iar acum îşi dorea să fie aproape  de artistii sai idolatrizati. In Paris se mută în Montmartre. Chiria pentru amândoi este suportată de fratele mai mic, Theo.
Mişcarea impresionistă nu a avut însă un succes real în rândul publicului, fapt pentru care la acea dată numeroşi artişti părăsiseră deja Parisul. S-au găsit însă destui care sâ-i încurajeze pe Van Gogh şi pe alţi colegi de breaslă printre care, Cezanne, Toulouse Lautrec şi Seurat. Van Gogh era ataşat îndeosebi de Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să reflecte trăirile interioare.

Accese de furie la beţie

In  realitate Van Gogh nu s-a integrat niciodată în societate, fiind mai des beat decât treaz, şi lăsându-se pradă acceselor de furie necontrolate. în scurt timp decide să plece. Părăseşte efervescenţa obositoare a Montmartre-ului şi în 1888 se mută lângă Marseilles, la Arles.
Isi găseÅŸte locuinţă ÅŸi se împrieteneÅŸte cu localnicii. Roulin, poÅŸtaÅŸul îl vizitezâ des la “Casa Galbenă” unde Van Gogh petrece un an. Lucrează 16 ore pe zi. Adesea chiar ÅŸi noaptea îşi ia vopselele ÅŸi ÅŸevaletul să “surprindă” lumina lunii pe câmp. Sursa de lumină este pălăria care îi serveÅŸte drept suport pentru lumânări.
Visul lui este înfiinţarea unei colonii de artişti. în acest scop îl convinge pe Gauguin să i se alăture. în octombrie 1888 Gauguin soseşte la Arles, însă în scurt timp apar dispute între cei doi. Gauguin îl considera dezordonat şi bădăran pe Van Gogh, iar acesta îi reproşează lui Gauguin că este încrezut.

Dement

Cu puţin timp înainte de Crăciun are loc o ceartă aprigă între cei doi: Van Gogh îi aruncă băutură în faţă lui Gauguin, după care îl atacă cu briciul. Terifiat, Gauguin o ia la fugă, iar Van Gogh, nebun de furie, îşi taie o bucată din urechea dreaptă.
Cu această ocazie realizează cât de aproape este de demenţă. în mai 1889 se internează voluntar în ospiciul di St.- Remy. în perioadele de calm este lăsat acasă să picteze, în decurs de mai puţin de un an pictează două sute de tablouri.
Localnicii îl cunosc doar ca “nebunul” ÅŸi îl iau în derâdere fără jenă. La un moment dat această atitudine i se pare insuportabilă ÅŸi se mută din sudul FranÅ£ei. La începutul anului 1890 se stabileÅŸte în Auvers, la nord-vest de Paris, un orăşel foarte popular în rândul artiÅŸtilor. Se refugiază într-o cămăruţă deasupra unei cafenele ÅŸi se dedică exclusiv picturii. Pictează 70 tablouri în tot atâtea zile.

Impuşcătura fatală

însă nu rezista mult timp în acest ritm fanatic, Duminică 27 iulie 1890 iese din orăşel şi se împuşcă în piept. Reuşeşte să se retragă în camera lui, unde îşi petrece noaptea fumân-du-şi pipa. Marţi, la ora unu noaptea, la vârsta de doar 37 ani, moare din cauza rănii. A murit necunoscut. Astăzi este considerat unul dintre pictorii cei mai de seamă al secolului XIX.

Capodopere
Mâncătorii de cartofi (1885) Muzeul Van Gogh , Amsterdam
Flori de floarea - soarelui (1889) National Gallery, Londra
Noaptea la lumina stelelor (1888) Musee d’Orsay, Paris
Interior de cameră din Arles (1889) Art Institute of Chicago
Lan cu cipri (1889) National Gallery, Londra
Autoportret (1890) Jeu de Paume, Paris