Vederea

Prin ochi primim cele mai multe informaţii despre lumea exterioară. După calculele unui cercetător 80% din amintirile pe care le păstrăm sunt înregistrate prin vedere.

Ochiul are rolul de a ne furniza informaţii - sub forma unor imagini colorate - despre adâncimea, distanţa, şi mişcarea obiectelor. Mişcându-l în sus, în jos şi lateral, vedem cea mai mare parte a mediului care ne înconjoară.
Dacă ne uităm la un aparat de fotografiat, vom putea înţelege mai bine cum funcţionează ochiul nostru. Porţiunea anterioară a ochiului funcţionează ca o lentilă optică, la fel ca lentila de sticlă a aparatului foto. Lentila optică este un corp cu una sau două suprafeţe curbe formate dintr-un material transparent. Lumina pătrunsă printr-un asemenea corp se refractă.

Porţiunea întunecată din centrul ochiului, pupila, reglează cantitatea de lumină primită. Când lumina este slabă, pupila va fi mai mare, dacă se micşorează, va lăsa o cantitate redusă de lumină, la fel ca în cazul diafragmei din spatele lentilei aparatului de fotografiat. Stratul din profunzimea globului ocular, retina, corespunde filmului fotografic.

Cum funcţionează ochiul?

Ochiul nostru este mult mai complex decât aparatul foto. Cu ajutorul aparatelor foto nu putem decât să fixăm imaginile din lumea exterioară pe un film fotografic, în timp ce animalele şi oamenii pot interpreta informaţia apărută pe retină şi pot acţiona potivit informaţiei primite.
Acest lucru este posibil datorită faptului că prin intermediul nervului optic ochiul are legătură cu creierul. Nervul optic se ataşează de globul ocular la porţiunea posterioară a acestuia printr-un mic pedicul. Informaţia optică interceptata de retină este transmisă prin nervul optic la creier. Informaţiile se transmit sub forma unor impulsuri electrice în creier, care le şi decodează.
Cei doi ochi privesc din unghiuri puÅ£in diferite obiectele din lumea exterioară, de aceea ÅŸi informaÅ£iile trimise la creier sunt oarecum diferite. Creierul nostru însă “învaţă” încă din primele zile să asambleze cele două imagini, de aceea nu vedem obiectele în dublu exemplar. Punând cap la cap cele două imagini, creierul deduce situarea obiectelor în spaÅ£iu ÅŸi distanÅ£a la care se află - aceasta face posibilă vederea tridimensională (vederea în spaÅ£iu).
Creierul transformă imaginea văzută din poziÅ£ie întoarsă în poziÅ£ie dreaptă. Lumina este refractată în cristalin ÅŸi va proiecta pe retină o imagine inversată. Deoarece nu putem privi lumea toată viaÅ£a stând în cap, creierul “citeÅŸte” imaginea ÅŸi o reîntoarce imediat în poziÅ£ie dreaptă. Pentru a învăţa acest lucru e nevoie de ceva timp, de aceea bebeluÅŸii văd la început lumea întoarsă cu capul în jos.

Componentele ochiului

Ochiul uman este asemănător cu o bilă. în faţă în mijloc există un strat transparent, puţin proeminent, corneea. Aceasta este legată de stratul care formează albul ochiului şi acoperă de jur împrejur globul ocular - sclerotica. Marginile scleroticii sunt prevăzute cu o reţea bogată de vase sangvine.
Corneea este primul mediu de refracţie a luminii - lentila optica - prin care trece lumina.Poziţia şi forma ei nu poate fi modificata, şi ca urmare, nici distanţa focală.
Sub cornee se află irisul. Acesta dă culoarea ochiului - de cele mai multe ori căprui, albastru sau verde. Irisul este de fapt un disc musculos, cu o gaură în centru: pupila. Lumina pătrunde în interiorul ochiului prin pupilă.
Umoarea apoasă dintre cornee şi iris ajută la menţinerea curăţeniei corneei şi îndepărtarea germenilor.

DE CE SE MODIFICA MÄ‚RIMEA PUPILEI?
Pupila este deschiderea aflată în centrul stratului care dă culoarea ochiului: irisul. Cantitatea de lumină care pătrunde prin pupilă este reglată de iris. La lumină puternică, irisul se contractă. Pupila se va micşora, lăsând doar o cantitate redusă de lumină pe suprafaţa retinei. La lumină crepusculară, irisul se relaxează, pupila se dilată, şi lasă să pătrundă mai multă lumină în ochi. Pupila se poate dilata şi sub influenţa unor emoţii puternice (iubire, teamă).

Adaptarea cristalinului

Imediat după iris urmează cristalinul, cel de-al doilea mediu de refracţie, care însă este mobil şi elastic. El este fixat de procesele ciliare. Forma cristalinului poate fi modificata cu ajutorul muşchilor din corpii ciliari. Când privim un obiect îndepărtat, aceşti muşchi se relaxează, cristalinul se lăţeşte şi se aplatizează. Dacă privim un obiect apropiat, cristalinul devine convex.
Spaţiul de după cristalin, camera poste-rioară, este umplut de o substanţă gelatinoasă - umoarea vitroasă. Lumina care este refractată de cornee şi cristalin trebuie să străbată şi corpul vitros, după care atinge retina, care tapetează fundul ochiului.

Conuri ÅŸi bastonaÅŸe

Retina conţine aproximativ 130 milioane de celule fotosensibile - conuri şi bastonaşe. Bastonaşele sunt foarte sensibile la lumină, dar cu excepţia culorilor albastru şi verde, nu pot diferenţia culorile. Conurile pot deosebi culorile şi măresc claritatea imaginii, dar sunt nefuncţionale în condiţii de lumină slabă.
Aceasta este explicaÅ£ia faptului că în condiÅ£ii de lumină crepusculară nu vedem clar ÅŸi culorile “dispar”, totul apare în nuanÅ£e de albastru sau verde. în asemenea situaÅ£ii nu funcÅ£ionează decât bastonaÅŸele. Francezii numesc acea perioadă a zilei “Pheure bleu”, adică ora albastră.

Orbit de lumină

In lumină foarte puternică funcÅ£ionează doar conurile. Când lumina scade în intensitate, bastonaÅŸele se reactivează, dar procesul necesită un oarecare timp. Când intri din stradă într-o cameră mai slab iluminata, ochiul tău trebuie să se adapteze la lumina slabă, iar când ieÅŸi din nou la soare, eÅŸti “orbit” câteva secunde.
Orbirea determinată de anumite afecţiuni ale retinei provine din deteriorarea bas-tonaşelor şi conurilor, care cedează după un anumit timp. Cercetătorii încearcă să stimuleze şi reactiveze conurile şi bastonaşele afectate, cu ajutorul unor electrozi. O altă posibilitate este implantul de conuri şi bastonaşe prelevate din ţesuturi embrionare, restabilind astfel funcţia retiniana.
Conurile sunt aglomerate în porţiunea posterioară a retinei, în locul numit pata galbenă. Majoritatea bastonaşelor sunt situate în afara petei galbene, alături de câteva conuri, mai puţin numeroase.
Aproape de pata galbenă, tot pe retină, se află locul de insecţie a nervului optic. în acest loc nu există celule fotosensibile, fasciculele luminoase care ajung aici nefiind interceptate. Punctul respectiv se numeşte pata oarbă, şi există la ambii ochi.

Mobilitatea ochilor

Imaginea care se proiectează în porţiunea centrală a retinei apare cea mai clară, de aceea este important ca globii oculari să fie mobili, putând orienta privirea spre obiectul urmărit. Datorită celor şase muşchi care se insera pe scleră, globul ocular are o mobilitate foarte mare.
Ochiul este protejat din toate părÅ£ile. Este adăpostit în orbita formată din oase, tapetată cu Å£esut adipos. în timpul lovirilor, a diferitelor accidente, orbita este mai frecvent afectată decât ochiul în sine. FaÅ£a anterioară a ochiului ÅŸi porÅ£iunea internă a pleoapelor este acoperită de un strat transparent - conjunctiva -aceasta protejează ÅŸi curăţă, practic “scaldă în lacrimi” toată suprafaÅ£a anterioară a ochiului. Lacrima este produsă de glandele lacrimale (Harder) situate în colÅ£ul extern al orbitei oculare, ÅŸi este condusă prin canalul lacrimal din colÅ£ul intern al ochiului, în cavitatea nazală. Dacă intră praf, sau mizerie în ochi, glandele lacrimale încep să producă mai multă lacrimă.
Conjunctivitatea palpebrală (cea care tape-tează faţa internă a pleoapelor), curăţă ochiul cu ocazia fiecărei clipiri. Pleoapele protejează ochiul de lumina prea puternică, sau de diferite particule purtate de vânt, care ar putea intra în ochi. Genele au şi ele un rol protector împotriva particulelor străine. Nici măcar sprâncenele nu sunt doar simple podoabe: ele protejează ochiul de picăturile de transpiraţie care se scurg de pe frunte.

Miopie, hipermetropie

Cele mai frecvente defecte de vedere sunt miopia, respectiv hipermetropia. Miopii nu pot vedea clar obiectele situate la distanţă, în timp ce hipermetropii formează o imagine neclară despre obiectele apropiate. Aceste defecte sunt aproape fără excepţie consecinţa modificării formei globului ocular. Pentru o vedere perfectă, globul ocular trebuie să fie sferic. Globul ocular al miopilor este însă alungit pe plan orizontal, iar cel al hipermetropilor, scurtat. Cu ochelari sau lentile de contact, ambele defecte de vedere pot fi corectate. Mai nou, cercetătorii încearcă să corecteze miopia prin aplatizarea corneei.
Această intervenÅ£ie, numită “keratotomie radicală” constă din efectuarea unor incizii în forma unor spiÅ£e de roată. Imediat ce aceste incizii se vindecă, corneea va fi mai plată. OperaÅ£ia se poate efectua ÅŸi cu laser. Datele despre gravitatea miopiei sunt introduse într-un calculator, care va calcula cantitatea de cornee care trebuie excizată pentru a remedia miopia.

Astigmia

Modificarea formei globului ocular mai poate determina un alt defect de vedere: astigmia. Această afecţiune însoţeşte de obicei miopia sau hipermetropia. Incurbarea corneei sănătoase este uniformă, la fel ca a unei mingi de fotbal. La unii însă curbarea corneei seamănă mai mult cu o minge de rugby şi are drept consecinţă o dificultate în a focaliza obiectele.
Ochii saşii nu privesc în aceeaşi direcţie: de multe ori ambii ochi privesc spre interior sau spre exterior, dar sunt cazuri când sunt orientati in sus sau in jos (strabism convergent, divergent, respectiv de înălţime). De cele mai multe ori cauza constă în faptul că unul dintre muşchii oculomotori este flasc.
în copilărie cele mai frecvente tulburări de vedere sunt determinate de strabism sau diferite accidente. La vârstă mai înaintată pot apărea şi alte afecţiuni oculare, cum ar fi glau-comul sau cataracta.

Glaucom, cataractă

Cauza glaucomului este creşterea cantităţii apoase care se acumulează între iris şi cornee, ceea ce exercită o presiune mare şi o durere accentuată. Vederea poate deveni tulbure, boala ducând la orbire, dacă nu se tratează. în unele cazuri se face o mică incizie cu laser pe cornee, pentru a scădea presiunea în camera anterioară a ochiului.
Cataracta este opacifierea cristalinului. Bolnavul are impresia că priveşte lumea printr-un geam, care îngheaţă treptat. Cataracta se dezvoltă în timp şi nu este însoţita de durere. Operaţia constă în îndepărtarea cristalinului opacifiat cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete (sunete de înaltă frecvenţă, imperceptibile pentru urechile noastre), şi înlocuirea acestuia cu unul artificial, din material plastic.

Ştiai că?
■  Omul clipeşte o dată sau de două ori la 10 secunde. O clipire durează o treime de secundă. Asta înseamnă că în timpul unei zile de 1 2 ore, clipim 25 de minute. Copiii clipesc doar de la vârsta de 6 luni.
â–  EmoÅ£iile puternice determină plânsul, dar nu se ÅŸtie din ce cauză. In timpul plânsului “tragem din nas”, deoarece lacrimile ajung prin canalul lacrimal în cavităţile nazale.
■ Morcovul ameliorează vederea de noapte, pentru că bastonaşele utilizează vitamina A din morcov, în foto-recepţie. Varza şi alte legume verzi au deasemenea un rol benefic, prevenind unele boli ale ochiului.
■ Ochiul este capabil să diferenţieze aproximativ 10 milioane de nuanţe, dar nu vede lumina ultravioletă. Insectele pot vedea şi razele ultraviolete.