Vedetele cinematografiei

Hollywood-ul şi-a trăit epoca de aur în anii 30-40 ai secolului XX; decăderea a început odată cu apariţia televizorului, care a atras lumea iubitoare de film. S-au realizat şi câteva filme clasice aici şi mulţi actori au devenit staruri cu renume internaţional.

Filmul mut a vrăjit milioane de oameni dar succesul filmului Cântăreţul de jazz (1927) a convins Hollywood-ul că viitorul aparţine filmului sonor. în scurt timp aproape în fiecare studio a apărut aparatura de sunet, şi o noua eră în istoria cinematografului.
Mulţi actori şi actriţe celebre până atunci nu au reuşit să se conformeze noului mediu şi astfel cariera lor a luat sfârşit. Filmul sonor nu a necesitat numai un glas plăcut ci şi un nou stil de a juca. în filmul mut pentru a reda informaţiile esenţiale, a fost nevoie de o expresivitate accentuată şi de gesturi exagerate, dar odată cu apariţia vorbirii, acestea au devenit de domeniul trecutului. Actorii trebuiau să joace mult mai temperat deoarece prim-planurile puteau să arate cele mai mict trăiri ale feţei şi astfel să transmită sentimentele. Câţiva regizori, cum ar fi Charlie Chaplin au produs în continuare filme mute doar cu câteva efecte sonore, dar filmul sonor a avut o asemenea priză la public încât nimic nu mai putea să stea în calea schimbării.

Muzicalul

Sunetul a avut desigur efect ÅŸi în formarea coloanei sonore a filmelor. Muzica a devenit o parte componentă a filmului. Astfel s-a născut muzicalul. Cel mai spectaculos film realizat de acest gen a fost Damele (1934). în acest film ÅŸi în multe altele produse de Busby Berkeley dansatoarele se miÅŸcau extraordinar  de rapid in diferite formatiuni. Muzicalurile  au avut succes ÅŸi pe scenă dar folosirea   camerelor aÅŸezate în diferite unghiuri ÅŸi prim-planurile au creat un efect mai atrăgător. Din această cauză filmele de succes realizate la mijlocul secolului au realizat un profit foarte mare: filmele avându-1 în rolul principal pe Fred Astaire “cel cu picioarele ca mitraliera” au prezentat dansul într-un fel nemaivăzut până atunci.
De aceea pentru realizarea muzicii şi a cântecelor s-au adus compozitori în Hollywood, şi aceştia au fost principalele elemente ale muzicalului. Astfel Hollywoodul a devenit patronul muzicii secolului XX. Studiourile au căutat şi au plătit compozitori care să revoluţioneze stilul existent, cum ar fi Arnold Schonberg, (chiar dacă nu au utilizat toate piesele comandate, compunerea muzicii pentru film era o meserie care nu a putut fi asimilată de orice compozitor, deoarece necesita precizie şi exactitate deosebită!).

Comedia ÅŸi evadarea

Cel mai vizibil avantaj al noii tehnici era muzica, dar acum deja se putea şi vorbi şi astfel s-a dezvoltat un tip nou de comedie, Comicii care în loc de comicul de situaţie au creat haz cu jocuri de cuvinte şi-au folosit talentul şi în film. Posibilităţile noilor comedii se întindeau de la glumele lui Bob Hope, până la umorul rafinat al serialului poliţist Omul slab, în rolurile principale cu William Powell si Myrna Loy. Fratii Marx au realiza o lume artistică şi anarhică combinând jocurile de cuvinte uluitoare şi inventivitatea verbală cu comicul de situaţie.
A existat şi comedia burlescă în care personajele bâlbâite reuşeau să inducă în eroare şi să învingă personajele mult prea serioase. Dar nu numai comediile au atins apogeul odată cu apariţia filmelor sonore. Dramele personale şi dilemele sentimentale care atrăgeau de obicei publicul feminin, au dat naştere unor staruri ca Bette Davis.
în anii treizeci Hollywoodul era foarte puţin atins de criza economică, astfel tema principala a ramas in continuare evadarea in lumea poveştilor. Probabil numai filmele cu gangsteri au avut ceva legătură cu realitatea, actorii principali - ca James Cagney în Inamicul public (1931) - au reuşit să atragă simpatia publicului înainte de sfârşitul inevitabil din ultimele filme.
Filmele în care acţiunea sau suspansul erau mai presus de toate, de exemplu în westernuri sau filme de groază, s-au integrat repede tehnicilor sonore cu care se putea intensifica tensiunea sau se deschideau noi posibilităţi pentru o caracterizare mai complexă a personajelor.