Viermii tubulari

Increngatura: Annelida
Clasa: Polychaeta
Familii: Sabellidae, Serpulidae, Saballariidae etc.
Viermii tubulari sunt rudele îndepărtate ale râmei de pământ, ce au un aspect exterior curios. Aceştia trăiesc în mare, ataşaţi într-un anumit loc, unde filtrează particulele organice din apă cu prelungirile lor.

Prelungirile viermilor tubulari funcţionează şi ca branhii. Acestea se deschid în apele bogate
în plancton, însă în caz de pericol se retrag imediat. „Sistemul de alarmă” este acÅ£ionat de musculatura ce iniÅ£iază acest reflex de deschidere, respectiv retragere. Sistemul de alarmă este un cordon nervos gros, ce se întinde pe întreaga lungime a animalului.

Habitat

Mulţi viermi tubulari sunt locuitorii mărilor adânci, însă şoarecele-de-mare formează colonii pe malul mărilor sau în mlaştinile de lângă coaste.
In astfel de locuri este vital ca viermele să se poată retrage în tubul său. în orice clipă poate să înceapă o secetă de mai multe zile, perioadă în care viermii tubulari nu pot nici să se hrănească şi nici să preia aer. La revenirea fluxului animalele pot din nou să se menţină umede şi se pot răcori, în apa din tub au la dispoziţie suficient oxigen, iar multe specii pot închide capătul tubului pentru a menţine umiditatea.
Nivelul scăzut al apei dintr-o zi fierbinte de vară poate conduce la moartea viermelui tubular, deoarece fără apă acesta nu îşi poate regla temperatura corporală. La soare viermele pur ÅŸi simplu „fierbe” în tubul său.

Alimentaţie şi mod de hranire

Pe coaste ÅŸi în locurile cu curenÅ£i puternici apa conÅ£ine o cantitate enormă de hrană pentru viermii tubulari, reprezentată de resturi vegetale ÅŸi animale, începând de la algele unicelulare ÅŸi microorganisme, până la alte vieÅ£uitoare marine. Prelungirile viermilor tubulari prezintă cili minusculi. AceÅŸtia se miÅŸcă în permanenţă pentru a împinge apa spre prelungiri. Prelungirile filtrează materiile nutritive din apă, iar apoi le transportă spre centrul „coroanei” de prelungiri, unde sunt sortate. Particulele nedigerabile sunt eliminate sau lipite de tub, iar cele digerabile sunt consumate.

Observaţii pe teren

Pe coastele nisipoase putem întâlni uneori colonii întregi de viermi tubulari. Viermii tubulari sunt de regulă recunoscuţi uşor.
Dacă în crăpăturile nisipoase ale stâncilor pline cu apă, observăm un vierme tubular, vom avea probabil şansă să observăm şi cum îşi întinde prelungirile. Dacă facem o umbră deasupra acestuia, viermele îşi retrage imediat prelungirile.

ÅžtiaÅ£i că…
• Rudele uriaşe ale viermilor tubulari, ce ating lungimea de chiar şi 3,5 metri, trăiesc în adâncul oceanelor, în apropierea crevaselor vulcanice, unde se hrănesc cu bacteriile ce consumă substanţe chimice emanate de vulcanii subacvatici.
• Tubul solidificat al viermelui rămâne uneori intact timp de săptămâni întregi după moartea acestuia.
• Principalii inamici ai viermilor tubulari sunt cambulele ce trăiesc pe fundul apelor, deoarece le consumă prelungirile. Prelungirile smulse însă, cresc rapid la loc.
• Unele specii îşi încep viaţa ca masculi, însă ulterior se transformă în femele.
• Mulţi viermi tubulari îşi păstrează ouăle în tub, până la ieşirea larvelor.

Structura corporală

Corpul viermelui tubular este un cilindru plin cu lichide, ai cărui pereţi sunt reprezentaţi de două straturi musculare. Unul din straturi asigură contracţia longitudinală, în urma căreia viermele devine mai scurt, iar celălalt strat asigură o contracţie spiralată, pentru ca viermele să se poată întinde din nou. Viermele adult îşi petrece toată viaţa într-un tub îngust, fixat într-un anumit loc. Multe specii îşi sintetizează tubul din calcar carbogazos, în timp ce altele îl obţin în urma utilizării secreţiilor, nisipului şi a cochiliilor de scoici sparte.
Prelungirile efectuează schimbul de gaze prin pielea subţire a viermelui şi filtrează hrana din apă. La cel mai mic pericol viermele îşi retrage imediat prelungirile şi dispare în tubul său.

Reproducere

Deoarece viermii tubulari trăiesc într-un loc fix, nu pot porni în căutarea unei perechi. Din acest motiv viermii pur ÅŸi simplu elimină celulele germinative mascule ÅŸi femele în apă, la fel ca multe alte vieÅ£uitoare marine. Viermii tubulari prezintă atât organe reproductive mascule cât ÅŸi femele, iar astfel fiecare individ poate produce atât celule germinative mascule cât ÅŸi femele. Exemplarele ce se încadrează în aceeaÅŸi colonie se reproduc în acelaÅŸi timp, iar astfel îşi fecundează rar propriile ouă. Multe ouă sunt consumate de celelalte vieÅ£uitoare, iar din restul se dezvoltă larve mici. Larvele sunt purtate de curenÅ£i până când în final se transformă în exemplare adulte. Multe sunt purtate în largul mării, altele sunt duse spre ţărm, însă câteva se ataÅŸează de suprafeÅ£e nisipoase sau mâloase ÅŸi încep să crească acolo. Unele specii de viermi tubulari se pot reproduce ÅŸi pe cale asexuată, prin înmugurire: pe corpul lor apar excrescenÅ£e mici, din care ulterior se dezvoltă o copie fidelă a „părintelui”.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: cel mult 30 mm
Reproducere
Perioada de reproducere: vara
Reproducerea sexuată: fiecare individ elimină în apă celule germinative mascule şi femele, iar fecundarea are loc acolo (fecundare externă)
Reproducerea asexuată: la unele specii prin înmugurire
Larvele: planctonice, sunt duse de curenţi, apoi se ataşează într-un loc
Mod de viaţă
Comportament: trăiesc ataşaţi pe fundul mării
Specii înrudite
Viermii tubulari fac parte din încrengătura viermilor inelaţi (Annelida). Clasa polichetelor cuprinde multe alte specii, ca de exemplu viermele de nisip (Arenicola marina).

Teritoriul de răspândire al viermilor tubulari

Aria de răspândire
Viermii tubulari pot fi întâlniţi în toate apele adânci şi de coastă, de la mările tropicale până la cele polare. Unele specii formează colonii uriaşe pe ţărmurile nisipoase sau mâloase. Alte specii trăiesc pe suprafeţele stâncoase, pe aluviuni sau pe alge.
Protecţia speciei
Viermii tubulari sunt ameninţaţi doar de poluarea mărilor.

Două specii de viermi tubulari

Åžoarecele-de-mare (Aphrodite aculeata): trăieÅŸte în număr mare pe coastele nisipoase ÅŸi mâloase ale Mării Nordului, însă în apele mai adânci se ataÅŸează ÅŸi de stânci. „Evantaiul” său este alcătuit din două rânduri identice de prelungiri.
Myxicola infundibulum: trăieşte săpat în nisip sau mâl într-un tub cu lungimea de 15 centimetri. Prelungirile sale sunt dispuse sub forma unei pâlnii cu marginile negre. Cordonul nervos central al acestor vieţuitoare este foarte gros, putând atinge chiar şi 1 milimetru  in diametru.